Liderii UE nu au reuşit să ajungă la un punct de vedere comun cu privire la criza energetică
Liderii satelor Uniunii Europene nu au reuşit să ajungă la un acord cu privire la modul în care trebuie răspuns la o criză a gazelor naturale fără precedent care a dus preţurile la electricitate la un nivel record, după ce Polonia şi Cehia au cerut măsuri mai puternice pentru a plafona costul certificatelor de poluare, transmite Bloomberg.
După două runde de discuţii intense care au avut loc joi la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern au renunţat la planurile care vizau adoptarea unui comunicat cu privire la criza energetică la finalul summitului. Diferenţele în evaluările lor cu privire la creşterea preţurilor la electricitate, gaze naturale şi costul emisiilor s-au dovedit a fi insurmontabile, au declarat pentru Bloomberg doi diplomaţi din apropierea discuţiilor. Un alt punct de dispută l-a constituit un proiect de regulament al Executivului comunitar cu privire la clasificarea energiei nucleare şi gazelor naturale în taxonomia investiţiilor "verzi".
Majoritatea celor 27 de state membre UE au adoptat deja măsuri la nivel naţional pentru a-şi proteja consumatorii şi firmele de impactul creşterii preţurilor la energie, fie prin reducerea taxelor sau prin subvenţii directe către gospodăriile vulnerabile. În condiţiile în care creşterea preţurilor nu dă semne de încetinire, există îngrijorări cu privire la efectele asupra inflaţiei şi riscurile la adresa revenirii economice.
În paralel, preţul pentru certificatele de poluare, emise în cadrul schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), a atins săptămâna trecută un nivel record de 90,75 euro pentru o tonă şi se tranzacţionează la aproape 150% peste nivelul din urmă cu un an.
"EU ETS nu funcţionează. Sper că astăzi Polonia, împreună cu alte ţări, a inspirat Comisia Europeană şi alte state să regândească acest sistem", a declarat premierul polonez Mateusz Morawiecki la finalul summitului.
Anterior, în cursul discuţiilor, Morawiecki a dat vina pe investitorii financiari pentru creşterea preţului certificatelor de poluare, un punct de vedere susţinut şi de alte state est europene, inclusiv Cehia şi Ungaria, susţin mai mulţi diplomaţi care au asistat la discuţii şi are au dorit să îşi păstreze anonimatul.
"Cu privire la cel mai important aspect, cel al preţurilor la energie, am ajuns într-o situaţie tensionată. Cehii, polonezii, slovacii şi noi ungurii am fost vehemenţi că trebuie să stopăm creşterea preţurilor la energie, fie că este vorba de electricitate sau gaze naturale. Trebuie să înlăturăm speculatorii din sistem", a spus premierul ungar Viktor Orban într-o postare video pe Facebook.
Cu toate acestea, Polonia, ţară care se bazează predominant pe termocentrale care funcţionează cu cărbune pentru producţia de electricitate, nu a reuşit să strângă sprijinul necesar pentru a i se permită să iasă din schema EU ETS.
Cancelarul german, Olaf Scholz, le-a spus liderilor UE că un preţ de 90 de euro pentru o tonă de CO2 este unul ridicat şi că unul de 60 de euro ar fi mai rezonabil dar cu toate acestea a avertizat că ar putea fi dificil să fie menţinut acest preţ dacă întregul sistem se modifică.
La rândul său, Spania s-a declarat preocupată de preţurile mari dar cu toate acestea premierul spaniol Pedro Sanchez a spus la summit că ideea de a pune sub semnul întrebării întregul mod de funcţionare a schemei EU ETS este complet inacceptabilă.
Franţa a cerut măsuri pentru a reduce volatilitatea pe piaţă. Preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi omologul bulgar, Rumen Radev, au criticat de asemenea un raport emis de Agenţia europeană de reglementare a sectorului energetic cu privire la designul pieţei de electricitate precum şi o evaluare preliminară a pieţei certificatelor de poluare venită de la Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA), care luna trecută a infirmat acuzaţiile referitoare la un posibil abuz pe piaţa tranzacţiilor cu certificate de poluare, apreciind că creşterea preţurilor s-a datorat unor factori economici şi politici.
"În opinia mea, aceste rapoarte nu merg suficient de mult în profunzime. Şi ne aşteptăm, iar aceasta este şi o promisiune a Comisiei Europene, că analizele vor continua până când vor ajunge la profunzimea necesară şi că trebuie să existe transparenţă atât în ceea ce priveşte mecanismul de tranzacţionare a emisiilor cât şi cu privire la licitaţiile de electricitate", a declarat Rumen Radev.
Summitul de joi a scos de asemenea la lumină diviziunile dintre liderii europeni cu privire la rolul energiei nucleare şi gazelor naturale în viitoarea clasificare a investiţiilor verzi. Comisia Europeană ar putea dezvălui în data de 22 decembrie planul său cu privire la includerea sau nu a gazelor naturale şi a proiectelor din domeniul energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi". Însă, acest verdict mult aşteptat creează diviziuni în rândul celor 27 de state membre, dar şi al unor investitori, în condiţiile în care Luxemburgul, Germania şi Austria critică o posibilă includere a energiei nucleare şi a gazelor pe lista investiţiilor durabile, în timp ce alte ţări, precum Franţa, Polonia, Cehia şi România au cerut în mod public includerea energiei nucleare pe lista investiţiilor "verzi". AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a








