Sfârşitul unei ere, ultimul avion A380 va fi livrat companiei Emirates
Constructorul aeronautic european Airbus urmează să livreze joi ultimul exemplar din avionul super-jumbo A380 către compania aeriană Emirates din Dubai, un moment care marchează punctul final al unui program care a durat 14 ani şi a dat Europei un simbol recunoscut mondial dar care nu a reuşit să devină şi un succes comercial, transmite Reuters.
Cel mai mare avion de pasageri din lume, cu până la 544 de locuri şi un un preţ de catalog de 436 milioane de dolari, Airbus A380 a fost lansat în 2007 însă viitorul său a fost afectat de decizia principalului client, compania Emirates, care şi-a redus comenzile, de la 162 iniţial până la 123 de aparate.
Producţia de avioane A380 s-a încheiat după ce au fost construite 272 de aparate, comparativ cu peste 1.000 de exemplare cum se prognoza la un anumit moment.
Airbus, un conglomerat format din mai multe entităţi separate din Marea Britanie, Franţa, Germania şi Spania, a decis încă din 2019 că va pune capăt programului A380 în 2021, pe măsură ce companiile aeriene se îndreaptă spre avioanele cu două motoare şi un consum mai mic de combustibil, precum Boeing 787 sau Airbus A350.
Evenimentul de joi în care va fi livrat ultimul A380 va fi unul discret, printre motive fiind şi restricţiile COVID dar şi pentru că zilele acestea Airbus îşi concentrează acţiunile de PR pe avantajele pentru mediu ale avioanelor mai mici. Situaţia contrastează cu evenimentul de prezentare a primului A380, în anul 2005, când liderii europeni au asistat la un spectacol de lumini cu ocazia prezentării uriaşului avion.
Emirates Airlines este de departe cel mai mare cumpărător de avioane A380 cu 123 de aparate în flota sa şi crede în continuare în capacitatea acestui model de a atrage pasageri. Chiar dacă nu vor mai fi construite alte A380, avioanele existente ale Emirates vor continua să zboare timp de mai mulţi ani, în timp ce alte companii aeriene au renunţat la A380 în perioada pandemiei.
Numeroasele inovaţii oferite de A380, precum duşurile in-flight, au făcut senzaţie în presă dar nu s-au tradus şi în vânzările necesare pentru a continua producţia de A380. O problemă cu A380 este că avionul a fost conceput în anii 1990, când cererea pentru călătoriile cu avionul era în creşterea iar piaţa din China părea sa ofere un potenţial nelimitat. Însă primul exemplar din acest avion a fost livrat clientului abia în 2007, cu doi ani mai târziu decât calendarul convenit iniţial. Iar în 2008, când Emirates a luat în primire avioanele sale A380 a izbucnit criza financiară mondială, ceea ce i-a determinat pe analişti să îşi revizuiască prognozele cu privire la cererea pentru avioane mari.
Ulterior, constructorul american Boeing a reuşit să atragă comenzi pentru noul său avion revoluţionar 787 Dreamliner, care permitea un consum mai redus de carburant, urmat de Airbus cu modelul similar A350.
Cu toate acestea, preşedintele Airbus, Tim Clark, refuză să accepte punctul de vedere al scepticilor care spun că zilele avioanelor de mari dimensiuni echipate cu patru motoare, cum este A380, sunt numărate în condiţiile în care scaunele avioanelor devin o marfă ca oricare alta. "Nu împărtăşesc deloc acest punct de vedere...Şi cred că există un loc pentru A380. Tehnocraţii şi contabilii spun că avionul nu era adecvat scopului. Acest punct de vedere nu este împărtăşit şi de publicul călător care iubeşte acest avion", a spus recent Tim Clark la o conferinţă.
Singapore Airlines a fost prima companie care a operat modelul de avion A380. De departe cel mai mare client pentru acest model este Emirates cu un număr total de 123 de avioane A380 comandate. Alte companii, precum Deutsche Lufthansa AG, Malaysian Airlines şi Air France, şi-a redus comenzile iniţiale şi au început să-şi retragă avioanele cu două punţi. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a








