Germania prelungeşte până în 2023 subvenţiile pentru cumpărarea de automobile electrice
Guvernul german a decis luni să prelungească perioada în care se vor acorda subvenţii la cumpărarea de automobile electrice, cu un an, pentru a susţine creşterea explozivă a vânzărilor de astfel de automobile înainte de a reorienta subvenţiile spre tehnologiile cele mai prietenoase cu mediul, informează AFP.
În 2022, achiziţionarea unui automobil complet electric va continua să fie subvenţionată cu maxim 9.000 de euro. Pentru achiziţionarea unui autovehicul hibrid reîncărcabil, ajutoarele pot ajunge la 6.750 de euro.
Aceste ajutoare, introduse în luna iulie 2020, au jucat un rol esenţial în creşterea record a cotei de piaţă controlată de vehiculele electrice în Germania, cea mai mare piaţă auto de pe continent.
Noua coaliţie guvernamentală condusă de cancelarul Olaf Scholz, care şi-a preluat atribuţiile săptămâna trecută, intenţionează să accentueze acest viraj al pieţei auto spre automobilele electrice, având drept obiectiv 15 milioane de vehicule complet electrice înmatriculate în 2030, comparativ cu aproximativ 520.000 în prezent, la care se adaugă peste un milion de vehicule hibride.
Ministerul german al Economiei a subliniat însă că, începând din 2023, subvenţiile vor fi "reorientate mai mult spre protecţia mediului", prin limitarea tipului de autovehicule eligibile pentru sprijin.
În prezent, faptul că statul german subvenţionează achiziţionarea de autovehicule hibride îi nemulţumeşte pe apărătorii mediului, deoarece aceste autovehicule pot fi utilizate fără a fi reîncărcate vreodată.
"Vom fi mai ambiţioşi", a promis ministrul german al Economiei şi Mediului, Robert Habeck în comunicatul de presă.
Procentul de funcţionare electrică a vehiculului, precum şi gradul său de autonomie vor fi luate în viitor în calcul la acordarea de subvenţii, a precizat ministrul, "pentru a nu subvenţiona decât automobilele electrice care au un efect pozitiv asupra protecţiei mediului".
Germania este prima piaţă din Europa pentru automobilele electrice şi a doua din lume, după China. Vânzările de automobile complet electrice au explodat cu 207% între 2019 şi 2020 şi cu 104% în luna noiembrie 2021 comparativ cu aceiaşi lună a anului trecut, în timp ce vânzările de hibride au crescut cu 81%. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul canadian spune că firma AtkinsRealis are șanse să construiască o centrală nucleară în Turcia
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidații care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters. Canada și Turcia, țări aliate în cadrul NATO, și-au îmbunătățit relațiile la nivelul de 'parteneriat strategic' c
Miniștrii europeni promit să abordeze subiectul importurilor de produse chinezești prin discuții cu Beijingul
Uniunea Europeană ar trebui să încheie acorduri cu Beijingul pentru a limita importurile în sectoare precum industria chimică, utilajele și produsele farmaceutice, au declarat vineri mai mulți miniștri europeni, în contextul în care blocul comunitar se confruntă cu un deficit comercial 'nesustenabil' și dăunător pe relația cu China, transmite
Banca Centrală a Rusiei a menținut dobânda de referință la 14%
Banca Centrală a Rusiei (CBR) a decis, vineri, să mențină dobânda de referință la 14%, pentru a doua lună la rând, în linie cu estimările analiștilor, transmite EFE. 'Consiliul director al CBR a decis să mențină dobânda de referință la 14,00% pe an. În general, economia crește într-un ritm moderat în a doua jumătat
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a








