Londra reduce decalajul faţă de Amsterdam în tranzacţionarea acţiunilor
City of London a redus decalajul faţă de Bursa de la Amsterdam în tranzacţionarea acţiunilor, după reluarea tranzacţiilor cu acţiuni elveţiene în capitala Marii Britanii, în urma Brexitului, arată datele publicate joi de platforma Cboe exchange, transmite Reuters.
În ianuarie, Bursa de la Amsterdam a devansat-o pe cea de la Londra, devenind cel mai important centru european de tranzacţionare a acţiunilor, în contextul în care Brexitul a forţat investitorii din Uniunea Europeană să folosească platforme din interiorul blocului comunitar. Potrivit cifrelor comunicate de platforma Cboe exchange, care operează în ambele oraşe, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 9,22 miliarde de euro în ianuarie, faţă de 8,62 miliarde de euro la bursa de la Londra.
Datele mai arată că, începând din 4 ianuarie 2021, tranzacţii zilnice în valoare de peste şase miliarde de euro au plecat de la Londra spre platforme bursiere cu sediul în UE iar în paralel a avut loc o creştere a tranzacţiilor pe bursele naţionale.
A fost primul indiciu important al modului în care ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta centrul financiar londonez.
În martie, valoarea medie a tranzacţiilor efectuate zilnic la bursa de la Amsterdam a fost de 10,68 miliarde de euro, faţă de 10,62 miliarde de euro la Bursa de la Londra.
În 2019, Comisia Europeană şi statul elveţian nu au reuşit să se înţeleagă asupra prelungirii statutului de 'echivalare' la nivelul pieţelor de acţiuni, astfel încât traderii din UE nu au mai avut voie să tranzacţioneze acţiuni elveţiene. Ulterior, Elveţia a interzis bursele din UE să tranzacţioneze acţiuni elveţiene.
În urma Brexitului, Regatul Unit nu a mai trebuit să respecte deciziile UE, astfel că la începutul lunii trecute s-a reluat tranzacţionarea acţiunilor elveţiene la Bursa de la Londra. Înainte de 2019, în capitala Marii Britanii se tranzacţionau zilnic acţiuni elveţiene în valoare de 1,2 miliarde de euro.
Britanicul Jonathan Hill, fostul comisar european pentru servicii financiare, stabilitate financiară şi pieţe de capital, a apreciat că este mai bine pentru City of London să se concentreze pentru a face Marea Britanie competitivă pe plan global în domeniul financiar. "Cel mai rău lucru pe care îl putem face este să nu luăm măsuri şi să sperăm că europenii vor veni să ne salveze".
După ce săptămâna trecută s-a semnat un acord de cooperare în materie de reglementare cu Londra, Bruxelles-ul a apreciat că "nu se grăbeşte" să acorde centrului financiar londonez acces direct la blocul comunitar.
Oficialii de la Bruxelles au fost foarte clari că doresc un transfer, de la Londra, al activităţilor financiare denominate în euro, în ideea ca UE să aibă propria sa piaţă de capital asupra căreia Bruxelles-ul să aibă o supervizare directă. De asemenea, tranzacţionarea unor instrumente derivate s-a mutat şi ea de la Londra la Amsterdam iar recent operatorul bursier Intercontinental Exchange Inc. a anunţat că piaţa pentru certificatele europene de emisii de gaze cu efect de seră (EUA), cu o valoare de un miliard de euro pe zi, va fi mutată şi ea de la Londra la Amsterdam. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo
Investițiile în Coridorul Verde sunt estimate la 22,1 miliarde de euro
Investițiile totale în proiectul Coridorului Verde, care vizează exportul de energie electrică produsă din surse regenerabile în Azerbaidjan către piețele europene, via Georgia și Marea Neagră, sunt estimate la 22,1 miliarde de euro, a informat compania responsabilă de acest proiect, Green Energy Corridor Power Company (GECO), într-o prezentare publ
Polonia și Germania vor să își intensifice legăturile economice
Polonia și Germania s-au angajat să extindă relațiile comerciale și investițiile și să colaboreze pentru a consolida competitivitatea industrială a Europei, a declarat luni ministrul german al Economiei, Katherina Reiche, la cea de-a patra ediție a Forumului Economic Polono-German, care a început luni la Varșovia, transmite Reuters. Potrivit oficialului









