Pandemia pune probleme monopolului statului suedez asupra vânzărilor de băuturi alcoolice
Într-o sâmbătă friguroasă aproximativ 150 de persoane stau la coadă în centrul capitalei Stockholm în încercarea de a intra în Systembolaget, monopolul statului asupra vânzărilor de alcool, înainte de ora 15:00, când magazinul se închide, transmite Reuters.
"Aceasta este ultima şansă să cumperi alcool până luni. Marea coadă de sâmbătă după-amiază este o tradiţie", spune muzicianul Calle Lehman.
Însă acest obicei şi monoplul Systembolaget începe să fie contestat de retailerii online care oferă suedezilor o alternativă la statul la coadă în timpul unei pandemii mortale.
De exemplu, aplicaţia de vânzare de vin cu amănuntul Vivino, care are 50 de milioane de utilizatori la nivel global, spune că în ultimul an Suedia a devenit una din primele sale 20 de pieţe din întreaga lume. La rândul său, Winefinder.se spune că cifra sa de afaceri a crescut cu 50% în primele două luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar procentul de creştere a noilor clienţi este de 200% pe lună.
"COVID a schimbat comportamentul consumatorilor şi a deschis ochii pentru mulţi oameni asupra altor opţiuni online", spune directorul general de la Winefinder.se, Magnus Ericsson.
După mai multe secole de îngrijorări cu privire la consumul excesiv de alcool şi mai multe încercări nepopulare de a raţionaliza alcoolul, Systembolaget a fost înfiinţat în 1955 drept singurul retailer care poate vinde în Suedia băuturi alcoolice care conţin mai mult de 3,5% alcool.
Cu toate acestea, în capitala Stockholm sunt doar 83 de magazine Systembolaget, adică unul la fiecare 12.000 de locuitori ai acestui oraş cu aproximativ un milion de locuitori, şi de aici apar cozile lungi pe străzi. Până în anii 1990, cumpărătorii trebuiau să aştepte la un chioşc până când comercianţii aduceau băuturile comandate, deoarece se credea că un contact vizual cu alţi oameni îi va face pe consumatori să se simtă ruşinaţi şi să comande mai puţină băutură. În prezent, suedezii pot să se plimbe liber printre rafturile magazinelor Systembolaget şi să îşi umple singuri coşurile de cumpărături. Mai recent însă unii aleg să facă acest lucru online din interiorul propriei locuinţe.
În 2007, Curtea Europenă de Justiţie a decis că suedezii pot importa alcool de la companiile din alte state membre ale Uniunii Europene. Această decizie a decis calea pentru ca distribuitorii online precum firma Vivino din Danemarca să vândă vin în Suedia.
Printre precedentele provocări la adresa monopolului Systembolaget s-a numărat şi ambasada din Stockholm a Coreei de Nord, care în anii 1970 a pus la punct o operaţie clandestină de vânzare de alcool, care a fost descoperită şi unii diplomaţi nord coreeni au fost expulzaţi. Însă cei mai recenţi rivali ai Systembolaget se dovedesc mai greu de contracarat.
Monopolul Systembolaget s-a adresat tribunalelor din Suedia, unde a avut unele succese iniţiale. În luna octombrie a anului trecut un tribunal a decis că portalul danez Winefinder.se a încălcat legea deoarece a adus atingere monopolului Systembolaget. Însă Winefinder.se funcţionează în continuare în timp ce a contestat decizia. Systembolaget a dat în judecată şi Vivino, susţinând că tehnicile de marketing ale acestei aplicaţii încalcă legislaţia suedeză cu privire la publicitatea pentru băuturi alcoolice, afirmaţie dezminţită de Vivino.
"Avocaţii noştri au studiat cu atenţie legislaţia pentru a ne asigura că urmăm reglementările, oriunde suntem prezenţi" spune fondatorul Vivino, Heini Zachariassen.
Succesul retailerilor online îngrijorează Systembolaget, pentru că acesta are interdicţie în a-şi face publicitate la bunurile sale, ceea ce îi provoacă dificultăţi în a-şi promova propriul site de Internet, lansat în 2000, sau serviciul de livrări la domiciliu, pe care l-a demarat în 2019 şi l-a extins anul trecut, dar care în prezent acoperă doar două treimi din teritoriul Suediei.
Anul trecut vânzările online au reprezentat doar 2% din vânzările totale ale Systembolaget, chiar dacă în raport cu 2019 vânzările online au crescut cu 42%. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d
BTA: Bulgaria susține o abordare bazată pe rezultate pentru următorul buget al UE
Bulgaria susține punctul de vedere potrivit căruia politica bugetară a UE ar trebui să se bazeze pe rezultate, a declarat luni vicepremierul Atanas Pekanov, la cea de a 7-a ediție a Forumului Economic de la Sofia, desfășurat în capitala Bulgariei, transmite BTA. Remarcând faptul că discuțiile privind următorul buget multianual al U
Bursa și moneda braziliană s-au prăbușit după victoria lui Lula da Silva în alegerile prezidențiale
Realul brazilian s-a prăbușit luni în urma realegerii surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, informează AFP. În jurul orei 13:30 GMT, moneda braziliană afișa un declin de 11,02% față de dolarul american, care era cotat 5,5956 reali per dolar, cel mai scăzut nivel pentru moneda braziliană după luna
După taxa pe coletele mici, UE va impune și taxa de procesare pentru coletele provenite din țările terțe
Pentru a limita avalanșa de produse chinezești achiziționate online și pentru a consolida controalele, o 'taxă de procesare' de doi euro va fi aplicată coletelor importate în Uniunea Europeană, începând de duminică, informează AFP. Această taxă de procesare UE, care se adaugă la taxei de trei euro pentru coletele impo







