Schimbare de generaţii la BCE, pleacă ultimul reprezentat al clasei 1998
Pentru Banca Centrală Europeană (BCE) ziua de luni marchează o schimbare a ştafetei de la generaţia care a înfiinţat instituţia către actuala conducere, în condiţiile în care Yves Mersch va părăsi boardul executiv al organizaţiei, transmite Bloomberg.
Luxemburghezul în vârstă de 71 de ani este singurul decident rămas din prima echipă a Consiliului guvernatorilor BCE, care în 1998 a preluat proiectul monedei unice şi în scurt timp a început să stabilească dobânda de referinţă pentru zona euro.
La acea dată, Yves Mersch tocmai făcuse trecerea de la postul de oficial în Ministerul de Finanţe la cel de primul guvernator al Băncii Centrale din Luxemburg, o instituţie care a fost înfiinţată în tandem cu moneda unică europeană. În 2012, Yves Mersch s-a alăturat boardului executiv al BCE, după o întârziere provocată de solicitările Parlamentului European pentru o mai mare egalitate de gen, pentru ca în 2019 să devină vicepreşedinte al Mecanismului unic de supraveghere.
Cei 22 de ani şi jumătate petrecuţi de Yves Mersch la BCE sunt de departe cea mai lungă carieră a unui oficial al unei bănci centrale din zona euro însă la nivel global lider este Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale a României, care şi-a început mandatul în 1990. De asemenea, Riad Salameh şi Elman Rustamov au condus băncile centrale din Liban şi Azerbaidjan pentru aproape 28 respectiv 26 de ani.
În cazul BCE este posibil ca recordul lui Yves Mersch să nu mai fie depăşit prea curând. Activitatea membrilor boardului executiv este limitată la un mandat de opt ani care nu poate fi reînnoit. Guvernatorii băncilor centrale din zona euro cu cea mai îndelungată carieră sunt preşedintele Bundesbank, Jens Weidmann, care a preluat postul în luna mai 2011, cu două luni înaintea colegului său din Olanda, Klaas Knot, urmat în luna noiembrie a aceluiaşi an de guvernatorul Băncii Italiei, Ignazio Visco. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.
Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa (analiză)
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervați special pentru viteze care depășesc 250 km/h, rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa și este intens utilizată, conform celor mai recente statistici europene, informează AFP. De la liberalizarea serviciilor de transport feroviar de mar
Danemarca analizează interzicerea puilor cu creștere rapidă
Ministrul danez al Agriculturii, Christian Rabjerg Madsen, a anunțat, miercuri, că dorește să introducă o interdicție privind creșterea așa-numiților 'pui turbo', păsări cu creștere ultra-rapidă, la nivel național și, în cele din urmă, la nivel european, informează AFP. 'Vreau să lucrez pentru o interdicție națională, dar est
Franța: Șampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conținut de alcool de peste 13 %
Șampania produsă în Franța din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepțional, un conținut de alcool de peste 13%, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Paris, în urma unei derogări acordate producătorilor la începutul lunii septembrie, din cauza caniculei estivale, informează AFP. 'Vinuri
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid






