OMV şi-a vândut benzinăriile din Germania pentru 485 milioane de euro
Compania britanică EG Group va prelua un lanţ de 285 de benzinării OMV din sudul Germaniei pentru suma de 485 de milioane de euro, a anunţat luni acţionarul majoritar de la OMV Petrom într-un comunicat de presă.
Cele 285 benzinării OMV sunt concentrate în regiunile Bavaria şi Baden-Württemberg având un grad limitat de integrare cu rafinăria OMV din Germania, care este specializată pe produse petrochimice. În conformitate cu termenii tranzacţiei, EG Group va prelua şi datoriile benzinăriilor OMV, ceea ce ridică valoarea totală a afacerilor preluate la 614 milioane de euro. Finalizarea tranzacţiei este aşteptată pentru 2021.
"Suntem încântaţi de interesul în benzinăriile noastre din Germania şi de faptul că am ajuns la un acord cu EG Group. Aceasta reprezintă un nou pas în programul nostru de vânzări de active în valoare de două miliarde de euro anunţat anterior iar această tranzacţie va reduce datoria OMV cu aproximativ o jumătate de miliard de euro la momentul încheierii", a declarat directorul general de la OMV, Rainer Seele.
Grupul austriac a precizat că rămâne angajat faţă de restul operaţiunilor sale din Germania, care sunt concentrate pe operaţiunile de petrochimie de la rafinăria din Burghausen.
OMV deţine 51% din acţiunile OMV Petrom, cea mai mare companie de petrol şi gaze din România. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Marea Britanie: Disciplina fiscală va fi în centrul bugetului pe 2027
Ministrul britanic de Finanțe, John Healey, a anunțat că va pune disciplina fiscală în centrul bugetului care va fi prezentat în 28 octombrie, subliniind modul în care costul serviciului datoriei ridicate a țării redirecționează fondurile de la serviciile publice, transmite Reuters. 'În centrul bugetului care va fi
UE ar urma să amâne normele comunitare privind emisiile de metan în urma opoziției guvernelor
Comisia Europeană intenționează să amâne intrarea în vigoare a normelor comunitare privind reducerea emisiilor de metan, a anunțat luni un purtător de cuvânt, în urma solicitărilor guvernelor, inclusiv al Franței și Statelor Unite, de a face o pauză sau de a modifica reglementările referitoare la metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluan
Imigranții sunt esențiali în multe sectoare ale economiei germane
Peste un sfert dintre toți angajații din Germania (27%) au rude în străinătate, potrivit datelor oficiale publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), informează DPA. Datele din micro-recensământul din 2025 indică faptul că lucrătorii care provin din familii de imigranți sunt indispensabili în multe sect
Premierul Vasile Tofan: Republica Moldova trebuie privită ca o completare a pieței românești
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a lansat, luni, un apel către investitori să privească Moldova nu doar ca pe o piață de trei milioane de locuitori, ci ca pe o completare a pieței românești de 20 de milioane de oameni, dar și ca pe o poartă către piața europeană de 450 de milioane de locuitori. Șeful Executivului de la Chișină
UE și-a majorat excedentul balanței comerciale din schimburile cu produse agroalimentare în primul semestru
Sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană și-a îmbunătățit balanța comercială pozitivă în primele șapte luni ale anului 2026, când a înregistrat un excedent cumulat de 23,9 miliarde de euro, cu 1,4 miliarde de euro peste excedentul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată cel mai recent raport privind comerțul agroalimenta
Scumpirea motorinei a făcut autocamioanele electrice mai ieftine decât cele diesel pe piețe cheie din UE
Explozia prețului motorinei, ca urmare a războiului din Iran, a contribuit la transformarea autocamioanelor electrice într-o opțiune mai ieftină (ca achiziție și operare) față de modelele diesel pe șase piețe importante din Uniunea Europeană, piețe care reprezintă aproape jumătate din vânzările de camioane noi din blocul comunitar, arată o analiză realizată de ON
Siria începe livrările de produse petroliere către Irak
Siria, devenită de la începutul războiului din Orientul Mijlociu o răscruce de tranzit energetic, a început în această săptămână livrările de produse petroliere către Irak, a anunțat duminică agenția oficială SANA, citată de AFP. În sens invers, Bagdadul folosește aceeași rută pentru a exporta o parte din țițeiul
Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% (directorul general)
Grupul italian de lux Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% prevăzută în testamentul fondatorului casei de modă, Giorgio Armani, a anunțat, duminică, directorul general Giuseppe Marsocci, transmite Reuters. 'Nu este bătut în cuie că trebuie să fie un singur investitor
Producătorii de vin din Italia reduc producția chiar dacă au avut o recoltă de 'cinci stele' în acest an
Recolta de struguri din 2026 a fost excelentă în regiunea Piedmont din nordul Italiei, dar în condițiile în care cramele vinificatorilor sunt deja destul de pline, producătorii au decis să își reducă volumele de producție, transmite AFP. 'Am început culesul la sfârșitul lunii iulie, ceea ce este fără pre
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar crește incertitudinea pe piață (expert)
O interzicere a exporturilor de motorină americană, așa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate și incertitudine mai mare pe piețele energetice globale, a estimat un expert de la banca americană de investiții Goldman Sachs pentru mai multe canale media, inclusiv AFP. 'În prezent, exporturile SUA de motorină sunt de aproximativ 1,2 milio
Uniunea Europeană este deschisă la ideea amânării normelor comunitare privind emisiile de metan
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare formulată recent de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie, dar denunțată de ONG-urile de mediu, informează AFP.
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina după atacurile rusești
Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit activitatea la complexul său siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, care până acum a continuat să funcționeze în pofida războiului declanșat de Rusia, transmite AFP. Combinatul de la Krivoi Rog, cea mai mare oțelărie din Ucraina, amplasată în apropiere de orașul natal al
Comisia Europeană cere României implementarea Directivei privind combaterea spălării banilor
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere unui grup de 18 state membre, inclusiv României, pentru că nu au notificat complet măsurile naționale de transpunere a anumitor dispoziții din a șasea Directivă privind combaterea spă
CE solicită României transpunerea normelor privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate
Comisia Europeană a trimis vineri României și altor 25 de state membre scrisori de punere în întârziere pentru netranspunerea integrală a Directivei UE reformulate 2024/1788 privind hidrogenul și gazele decarbonizate, informează un comunicat al Executivului comunitar. Celelalte state vizate sunt: Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germ
Comisia Europeană cere României transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României și altor 17 state, pentru că nu au comunicat transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică referitoare la libera alegere a fu













