Comisia Europeană salută acordul politic privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de coeziune
Comisia Europeană a salutat acordul politic la care au ajuns, marţi seară, Parlamentul European şi statele membre ale UE cu privire la propunerea Comisiei pentru perioada de după 2020 privind Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Fondul de coeziune (FC), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Cu un buget de aproape 234 de miliarde de euro (la preţurile din 2018), regulamentul privind Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de coeziune va permite realizarea de investiţii într-o Europă mai inteligentă, mai ecologică, mai conectată şi mai socială, mai apropiată de cetăţenii săi. Această legislaţie va permite UE să răspundă provocărilor actuale prin stimularea dezvoltării durabile şi a rezilienţei în regiunile şi comunităţile europene.
"Acordul le permite statelor membre şi regiunilor să sprijine o dezvoltare a regiunilor Europei echilibrată din punct de vedere social şi teritorial, îmbunătăţind, în acelaşi timp, calitatea vieţii cetăţenilor noştri, în special a celor care provin din zone defavorizate sau marginalizate. Acest acord politic stabileşte elementele care pot fi sprijinite şi prioritizate în cadrul celor două fonduri. Încheierea negocierilor va permite finalizarea programelor şi demararea lor rapidă, ceea ce este deosebit de important în timpul crizei economice cauzate de pandemie", a declarat comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira.
Fondurile vor sprijini în special investiţiile în inovare şi antreprenoriat, în tranziţia digitală şi ecologică şi în reţelele de transport. De asemenea, fondurile vor urmări să nu excludă pe nimeni, lucru care va fi posibil datorită mijloacelor financiare disponibile pentru asigurarea accesului la servicii medicale, educaţionale şi culturale de calitate, pentru integrarea migranţilor şi pentru combaterea excluziunii sociale.
Printre principalele elemente ale compromisului se numără: domenii de investiţii ale FEDR pentru a contribui la o Europă mai inteligentă, mai ecologică, mai conectată şi mai socială, mai apropiată de cetăţenii săi; concentrarea tematică a fondurilor asupra priorităţilor europene pentru o UE ecologică (minimum 30% pentru toţi), digitală şi inovatoare; domeniul de aplicare al sprijinului pentru orientarea investiţiilor pe teren; punerea accentului pe teritoriile care se confruntă cu provocări în materie de dezvoltare, cum ar fi zonele rurale, zonele aflate în declin demografic sau zonele cu handicapuri naturale; resurse dedicate dezvoltării urbane durabile (8% din alocarea FEDR); Iniţiativa urbană europeană - un nou instrument de raţionalizare a fluxurilor de sprijin existente puse la dispoziţia oraşelor de către Comisie (cunoaştere, consolidarea capacităţilor şi inovare); investiţii inovatoare interregionale - o nouă iniţiativă care va reuni regiunile în vederea dezvoltării excelenţei în cercetare şi inovare; domeniul de aplicare al alocării financiare suplimentare specifice pentru a răspunde nevoilor regiunilor ultraperiferice.
În urma acordului politic din 10 noiembrie 2020 dintre Parlamentul European, statele membre ale UE în cadrul Consiliului şi Comisie privind următorul buget pe termen lung al UE şi NextGenerationEU, acum este urgent nevoie de adoptarea legală a Regulamentului privind cadrul financiar multianual (CFM), a Regulamentului NextGenerationEU şi a modificării Deciziei privind resursele proprii.
Odată adoptat, bugetul pe termen lung al UE, împreună cu iniţiativa NextGenerationEU, care este un instrument temporar menit să impulsioneze redresarea Europei, va fi cel mai mare pachet de stimulare finanţat vreodată din bugetul UE. Un cuantum total de 1,8 mii de miliarde EUR va ajuta la reconstruirea Europei în perioada de după pandemia de COVID-19. Europa va deveni astfel mai verde, mai digitală şi mai rezilientă. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.
Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa (analiză)
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervați special pentru viteze care depășesc 250 km/h, rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa și este intens utilizată, conform celor mai recente statistici europene, informează AFP. De la liberalizarea serviciilor de transport feroviar de mar
Danemarca analizează interzicerea puilor cu creștere rapidă
Ministrul danez al Agriculturii, Christian Rabjerg Madsen, a anunțat, miercuri, că dorește să introducă o interdicție privind creșterea așa-numiților 'pui turbo', păsări cu creștere ultra-rapidă, la nivel național și, în cele din urmă, la nivel european, informează AFP. 'Vreau să lucrez pentru o interdicție națională, dar est
Franța: Șampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conținut de alcool de peste 13 %
Șampania produsă în Franța din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepțional, un conținut de alcool de peste 13%, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Paris, în urma unei derogări acordate producătorilor la începutul lunii septembrie, din cauza caniculei estivale, informează AFP. 'Vinuri
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid






