Costul mesei de Thanksgiving va fi în acest an cel mai redus din ultimul deceniu din cauza pandemiei
Preţul curcanilor este în scădere deoarece pandemia de coronavirus ar putea descuraja unele familii americane să organizeze mari reuniuni cu ocazia Zilei Recunoştinţei (Thanksgiving) din acest an, transmite Bloomberg.
Preţul ingredientelor pentru o cină tradiţională cu zece persoane va coborî în acest an la cel mai redus nivel din ultimul deceniu, graţie în principal reducerilor de preţ făcute de comercianţi la curcani pentru atragerea clienţilor, susţine American Farm Bureau Federation.
Scăderea cu 7% a preţului la curcani întregi, potrivit Farm Bureau, vine într-un context în care mulţi retaileri se pregătesc să vândă o varietate mai mare de alimente în acest an. Multe familii au probleme cu banii iar lanţurile de magazine se aşteaptă ca unele familii să facă noi alegeri deoarece, pentru prima dată, vor pregăti masa de Thanksgiving fără ajutorul rudelor.
Peste o treime dintre americani intenţionează să cheltuie mai puţin de Ziua Recunoştinţei în acest an, potrivit unui sondaj efectuat de platforma Ibotta Inc.
"Scăderea preţurilor la curcani întregi pentru a-i atrage pe cumpărători şi a vinde produsul este o strategie pe care vedem că retailerii o utilizează din ce în ce mai des pe măsură ce ne apropiem de sărbătoare", subliniază John Newton, economist şef la American Farm Bureau Federation, care urmăreşte evoluţia preţurilor de retail înainte de sărbătoarea Zilei Recunoştinţei încă din 1986.
Potrivit calculelor efectuate de American Farm Bureau Federation, preţul mediu al unei cine tradiţionale de Ziua Recunoştinţei pentru zece persoane este de 46,90 dolari în acest an, cu 4% mai puţin decât anul trecut. Sondajul a plecat de la un meniu de bază care include curcan, umplutură, cartofi dulci, chifle, mazăre, merişoare, un fel vegetarian, plăcintă de dovleac cu frişcă, cafea şi lapte.
Pe lângă curcan, printre alimentele ale căror preţuri au scăzut în acest an se numără frişca şi cartofii dulci. Alimentele care au înregistrat creşteri modeste în acest an sunt chiftele, crutoanele pentru umplutură şi amestecul pentru plăcinta de dovleac. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.









