Vânzările de produse de lux vor înregistra în 2020 cea mai mare scădere din istorie
Vânzările de produse personale de lux (marochinărie, modă, orologerie, bijuterii, parfumuri şi cosmetice) vor scădea cu 23% în acest an, până la 217 miliarde de euro, din cauza pandemiei de coronavirus, acesta fiind primul declin de după 2009 şi totodată cea mai mare scădere înregistrată vreodată, a anunţat miercuri firma de consultanţă Bain & Company, transmite Reuters.
Declinul preconizat de Bain, care vine în pofida unei reveniri puternice a vânzărilor de produse de lux în China, este în zona inferioară a intervalului cuprins între 20% şi 35%, prognozat de aceeaşi firmă de consultanţă în luna mai a acestui an. Acest lucru se datorează unei reveniri peste aşteptări a vânzărilor de produse de lux în cursul verii, când măsurile de izolare au fost ridicate în întreaga lume iar magazinele care comercializează poşete, haine, bijuterii şi ceasuri de lux au fost redeschise. Cu toate acestea, cel de-al doilea val de infecţii cu coronavirus care a apărut în Europa şi SUA începând din octombrie a condus la noi restricţii şi închideri de magazine. În plus, incertitudinea provocată de alegerile prezidenţiale din SUA a afectat şi ea încrederea consumatorilor.
Singura veste bună pentru producătorii de articole de lux este China, unde vânzările au crescut cu 45%, până la 44 miliarde de euro în acest an. Potrivit analiştilor de la Bain, China este pe cale să devină cea mai mare piaţă din lume pentru produsele de lux în 2025, pe măsură ce consumatorii chinezi înstăriţi vor călători mai puţin şi vor cheltui mai mult acasă.
"Avem o lume cu două viteze, în condiţiile în care Europa şi SUA au fost serios lovite de cel de-al doilea val al pandemiei precum şi de incertitudinea socială şi politică, în timp ce China accelerează fără întrerupere", susţine Federica Levato, partener la Bain.
Potrivit firmei de consultanţă, criza coronvirusului a accelerat trei tendinţe, în condiţiile în care achiziţiile online de produse de lux s-au dublat, de la 12% în 2019 la 23% în 2020, iar comerţul electronic urmează să devină canalul principal pentru cheltuieli globale cu produse de lux în 2025. De asemenea, limitarea călătoriilor internaţionale i-a făcut pe oameni să cumpere mai mult din ţările lor de reşedinţă, iar cumpărătorii născuţi începând din 1981, Generaţia Z, sunt responsabili în prezent pentru aproape 60% din achiziţiile totale de produse de lux.
Bain & Company se aşteaptă ca piaţa globală a produselor de lux să revină la nivelul din 2019 abia la finele lui 2022 sau începutul lui 2013, graţie creşterii vânzărilor digitale şi evoluţiilor solide din China. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.
Profit record pentru Samsung Electronics în trimestrul al treilea, grație Inteligenței Artificiale
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunțat joi că profitul său net în trimestrul al treilea a fost de șase ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, grație cererii tot mai mari de semiconductori în sectorul Inteligenței Artificiale, informează AFP. Din iulie până
Creșterea explozivă a prețurilor la combustibili se află pe agenda discuțiilor miniștrilor europeni ai Energiei
Miniștrii Energiei din statele membre ale Uniunii Europene se reunesc joi la Luxemburg, pentru a discuta despre securitatea energetică înaintea sezonului de iarnă, în contextul în care războaiele din Iran, Ucraina și Yemen au dus la o creștere vertiginoasă a prețurilor la petrol și gaze naturale, transmite Reuters. Luptele au avariat rafinări
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.









