Comisia Europeană adoptă măsuri pentru ca pieţele de capital să îşi aducă contribuţia la redresarea Europei
Comisia Europeană a adoptat vineri, în cadrul strategiei sale generale de redresare în urma crizei provocate de coronavirus, un pachet privind redresarea pieţelor de capital, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
La 28 aprilie, Comisia a propus deja un pachet bancar, menit să faciliteze acordarea de împrumuturi gospodăriilor şi întreprinderilor din întreaga UE. Măsurile prezentate vineri vizează să înlesnească sprijinirea de către pieţele de capital a întreprinderilor europene pentru ca acestea să se redreseze în urma crizei. Pachetul propune modificări specifice ale normelor pieţei de capital, ceea ce va încuraja investiţiile mai substanţiale în economie, va permite recapitalizarea rapidă a întreprinderilor şi va spori capacitatea băncilor de a finanţa redresarea.
Pachetul conţine ajustări specifice ale Regulamentului privind prospectul, ale MiFID II (Directiva privind pieţele instrumentelor financiare) şi ale normelor privind securitizarea. Toate amendamentele se află în centrul proiectului uniunii pieţelor de capital, care vizează o mai bună integrare a pieţelor de capital naţionale şi asigurarea unui acces egal la investiţii şi oportunităţi de finanţare în întreaga UE.
Comisia propune modificări specifice ale regimului prospectelor - prospectul de redresare al UE: uşor de realizat - uşor de citit - uşor de controlat. Prospectul este un document pe care întreprinderile trebuie să îl divulge investitorilor lor atunci când emit acţiuni şi obligaţiuni. Executivul comunitar propune crearea unui "prospect de redresare al UE" - un tip de prospect sub formă prescurtată - pentru întreprinderile care au un istoric pe piaţa publică. Acest prospect temporar ar fi uşor de realizat pentru întreprinderi, uşor de citit pentru investitori şi uşor de controlat pentru autorităţile naţionale competente. Astfel, lungimea prospectelor s-ar reduce de la sute de pagini la doar 30. Acest lucru va ajuta întreprinderile să atragă capital, de exemplu acţiuni, în loc să se îndatoreze şi mai mult. Un al doilea set de modificări specifice ale Regulamentului privind prospectul vizează facilitarea colectării de fonduri de către bănci care joacă un rol esenţial în finanţarea redresării economiei reale.
Comisia propune unele modificări specifice ale cerinţelor MiFID II, pentru a reduce anumite sarcini administrative suportate de investitorii cu experienţă în relaţiile dintre întreprinderi. Investitorii cu mai puţină experienţă (cum ar fi gospodăriile care îşi investesc economiile pentru pensie) vor rămâne la fel de protejaţi ca şi înainte.
Aceste modificări se referă la o serie de cerinţe care au fost deja identificate (în cadrul consultării publice privind MiFID/MiFIR) ca fiind excesiv de împovărătoare sau care împiedicau dezvoltarea pieţelor europene. Criza actuală face ca eliminarea sarcinilor inutile şi furnizarea de oportunităţi pieţelor emergente să fie şi mai importante. Prin urmare, Executivul comunitar propune să se recalibreze cerinţele pentru a se asigura faptul că există un nivel ridicat de transparenţă faţă de client, garantându-se totodată cele mai ridicate standarde de protecţie şi costuri acceptabile de asigurare a conformităţii pentru întreprinderile europene.
În paralel, Comisia a lansat vineri o consultare publică privind modificările Directivei delegate de completare a MiFID II pentru a spori regimul de acoperire a cercetării pentru emitenţii mici şi cei cu capitalizare medie şi pentru obligaţiuni. În special, întreprinderile mici şi mijlocii (IMM-uri) au nevoie de un nivel corespunzător al investiţiilor în materie de cercetare pentru a avea o vizibilitate suficientă în vederea atragerii de noi investitori. Astăzi propunem, de asemenea, modificarea normelor MiFID care afectează pieţele instrumentelor financiare derivate pe produse energetice. Această modificare este menită să contribuie la dezvoltarea pieţelor de energie denominate în euro - un factor important pentru rolul internaţional al monedei euro - precum şi să le permită întreprinderilor europene să îşi acopere riscurile, protejând în acelaşi timp integritatea pieţelor de mărfuri, în special pentru produsele agricole.
În plus, CE propune un pachet de măsuri de modificare a Regulamentului privind securitizarea şi a Regulamentului privind cerinţele de capital. Securitizarea este un instrument prin care băncile pot să grupeze împrumuturile, să le transforme în titluri de valoare şi să le vândă pe pieţele de capital. Scopul acestor modificări este de a facilita utilizarea securitizării în redresarea Europei, permiţând băncilor să îşi extindă activitatea de creditare şi să elimine din bilanţ expunerile neperformante. Este util să se permită băncilor să transfere o parte din riscul împrumuturilor acordate IMM-urilor către pieţe, astfel încât băncile să poată acorda în continuare credite IMM-urilor.
În special, Comisia propune crearea unui cadru specific pentru securitizarea în bilanţ simplă, transparentă şi standardizată, care ar beneficia de un tratament prudenţial care să reflecte gradul real de risc al acestor instrumente. În plus, Comisia propune eliminarea obstacolelor de reglementare existente în ceea ce priveşte securitizarea expunerilor neperformante. Acest lucru poate ajuta băncile să elimine expunerile neperformante care, din cauza crizei provocate de coronavirus, este posibil să crească. Modificările prezentate astăzi se bazează pe activitatea şi pe analizele ample efectuate în 2019 şi 2020 de Autoritatea Bancară Europeană.
"Depunem în continuare eforturi pentru a ajuta cetăţenii şi întreprinderile din UE în timpul crizei provocate de coronavirus şi al redresării ulterioare. O modalitate de a face acest lucru este de a ajuta întreprinderile să atragă capital de pe pieţele publice. Modificările specifice prezentate astăzi le vor permite întreprinderilor noastre să obţină mai uşor finanţarea de care au nevoie şi să investească în economia noastră. Pieţele de capital sunt vitale pentru redresare, deoarece doar finanţarea publică nu va fi suficientă pentru ca economiile noastre să revină pe calea cea bună. În luna septembrie vom prezenta un plan de acţiune mai amplu privind uniunea pieţelor de capital", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele executiv pentru o economie în serviciul cetăţenilor. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli
O cale ferată va conecta prin Africa oceanele Atlantic și Indian
Oceanele Atlantic și Indian vor fi conectate pe calea ferată prin Africa, a anunțat președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, după o întâlnire avută joi cu omologul său din Angola, Joao Lourenco, relatează agențiile Reuters și EFE. Cei doi lideri au convenit să conecteze orașele-port Benguela (Angola) și Dar es Salaam (Tanzania), respectiv coridor
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici
Economia Franței s-a 'oprit' și va 'intra în zid' dacă nu va fi redus deficitul, avertizează ministrul francez de finanțe
Economia franceză, în prezent cu creșterea oprită, va putea reporni numai dacă va surveni redresarea preconizată de guvern prin proiectul de buget pentru anul 2027, a avertizat vineri ministrul francez al economiei și finanțelor, Roland Lescure, potrivit AFP. 'Sunt deja trei trimestre de când creșterea nu vine la întâlnire', a s
Un miliardar ceh oferă 30 de miliarde de euro pentru firma care produce ochelarii Ray-Ban
Miliardarul ceh Michal Strnad a oferit aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a achiziționa holdingul care deține, printre altele, producătorul de ochelari EssilorLuxottica SA, informează Bloomberg. Propunerea lui Strnad, care a făcut avere în industria armamentului, evaluează holdinul Delfin Sarl la 30% sub valoarea activelor sale nete, conform unei
Activitatea porturilor europene este perturbată de o grevă a docherilor
Lucrătorii portuari din 22 de țări vor intra vineri în grevă, protestând față de război și de utilizarea porturilor pentru exportul de armament, într-o acțiune care potrivit organizatorilor ar putea perturba peste 40% din traficul de mărfuri din Marea Mediterană și ar putea bloca transporturi de mărfuri în valoare de peste două miliarde de dolari, tra
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.













