Un avion al companiei Ryanair a aterizat de urgenţă pe aeroportul din Salonic, după o alertă de incendiu
Un avion al companiei aeriene Ryanair, cu peste 160 de pasageri şi membri ai echipajului la bord, a aterizat de urgenţă vineri pe aeroportul din Salonic, în nordul Greciei, în urma unei alerte de incendiu, au anunţat autorităţile, informează AFP.
Zborul, cu plecare din Berlin în direcţia Atena, a fost redirecţionat după ce a emis un semnal de ajutor în timp ce survola peninsula Halkidiki, în nordul ţării, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă.
Nu a fost raportat niciun rănit printre cei 157 de pasageri, a precizat agenţia.
Echipajul a semnalat un incendiu în cockpit (cabina piloţilor), însă serviciile de salvare sosite la faţa locului nu au trebuit să intervină.AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Reuters: România, căutând să vândă obligațiuni, luptă să evite revizuirea în scădere a ratingului
Încercările României de a restabili încrederea investitorilor și de a reduce cel mai ridicat deficit bugetar din UE se confruntă cu obstacole, într-un an plin de pericole politice și afectat de riscul pierderii mult râvnitului calificativ 'investment-grade' (recomandat pentru investiții), se arată într-o analiză realizată vineri de
Mitsubishi Motors nu este interesat să se alăture companiei rezultate în urma fuziunii dintre Nissan și Honda (Reuters)
Mitsubishi Motors, partener secundar al Nissan Motor, ia în considerare posibilitatea de a nu se alătura planificatei fuziuni dintre Nissan și Honda Motor, au declarat vineri pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Mitsubishi Motors intenționează să rămână listată în timp ce continuă relațiile de cooperare cu ambele comp
Noul Guvern bulgar abandonează obiectivul aderării la zona euro la 1 ianuarie 2026
Noul Guvern din Bulgaria a abandonat efectiv planul de a adera la zona euro la 1 ianuarie 2026, după ce ministrul de Finanțe Temenuzhka Petkova a anunțat că nu va solicita rapoarte extraordinare de convergență de la Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană, informează Novinite. Datele publicate recent de Eurostat arată că în decembrie rata anuală a
Handelsblatt: Guvernul german a înrăutățit previziunile de creștere a PIB-ului în 2025
Guvernul german a înrăutățit previziunile de creștere a PIB-ului în 2025 la 0,3%, de la 1,1%, a anunțat vineri publicația Handelsblatt, citând surse guvernamentale, cea mai mare economie europeană arătând puține semne de revenire după doi ani de contracție, transmite Reuters. Reprezentanții Ministerului Economiei nu au dorit să facă com
Davos: Trump avertizează companiile din întreaga lume cu tarife mari dacă nu produc în SUA
Președintele american Donald Trump a declarat joi, prin videoconferință la Forumul Economic Mondial de la Davos, că afaceri din întreaga lume vor trebui să plătească un tarif dacă nu își fabrică produsele în Statele Unite, subliniind eforturile sale de a face din America o 'superputere de producție', relatează Yonhap și dpa.
CNN pregătește concedieri (Reuters)
CNN, deținut de Warner Bros Discovery, va concedia aproximativ 6% din forța sa de muncă, postul de televiziune continuând să se concentreze pe o strategie digitală, conform unui document intern consultat de Reuters. Rețelele tradiționale de televiziune, o afacere profitabilă timp de decenii, sunt afectate de concurența intensă din partea
UE intenționează să extindă obiectivele privind facilitățile de stocare a gazelor (Reuters)
Uniunea Europeană intenționează să-și extindă cu cel puțin un an obiectivele de umplere a depozitelor de gaze înaintea iernii, după ce programul expiră în decembrie 2025, au declarat pentru Reuters diplomați UE. De la criza energetică din 2022, Bruxelles a impus statelor membre UE obiective obligatorii privind facilitățile de stoca
Războaiele comerciale ar fi ''catastrofale'' pentru creșterea economiei mondiale (OMC)
Orice război comercial din răzbunare ar avea consecințe catastrofale pentru creșterea economiei, iar statele ar trebui să se abțină de la represalii, a avertizat joi șeful Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), într-o dezbatere în care au fost analizate 'amenințările' președintelui SUA, Donald Trump, privind impunerea de taxe vamale suplimentar
BTA: Organizarea traficului la podul peste Dunăre prin sistemul de coadă virtuală a fost oprită din 4 ianuarie
Organizarea traficului la podul peste Dunăre prin așa-numitul sistem de coadă virtuală a fost oprită din 4 ianuarie, a anunțat joi ministrul de Interne, Daniel Mitov, în timpul unei audieri în Parlament. El a răspuns întrebărilor parlamentarilor privind înregistrarea obligatorie a vehiculelor utilitare grele prin sistem
Banca Centrală a Turciei a redus dobânda de politică monetară, pentru a doua lună consecutiv
Banca Centrală a Turciei a redus cu 250 puncte de bază dobânda de politică monetară, pentru a doua lună consecutiv, transmit DPA și Bloomberg. Comitetul de politică monetară de la Banca Turciei, condus de guvernatorul Fatih Karahan, a redus rata dobânzii la 45%, de la 47,5%, în linie cu estimările. În com
Gazprom, afectat de dificultăți financiare, caută să majoreze prețurile din Rusia
Gigantul rus Gazprom caută să majoreze prețurile reglementate în țară, pentru a-și finanța investițiile, a anunțat joi agenția rusă de presă Interfax, transmite Reuters. În 2023, gigantul rus a înregistrat pierderi nete de aproape șapte miliarde de dolari, primele sale pierderi anuale de după 1999, în condițiile î
UE ar putea lua în considerare includerea Regatului Unit într-un acord comercial european
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat că Uniunea Europeană (UE) ar putea lua în considerare ca Regatul Unit să se alăture unui acord comercial european, după ce premierul britanic Keir Starmer și-a exprimat intenția de a relansa relațiile cu blocul comunitar, informează joi EFE. Sefcovic, care a fost responsabil de
Poluarea aerului amenință sănătatea populației și aderarea la UE a țărilor din Balcani
În timp ce restul lumii se îndreaptă spre reducerea utilizării de combustibili fosili, poluarea aerului rămâne una ridicată în țările din Balcanii de Vest din cauza utilizării cărbunelui pentru încălzirea locuințelor, a termocentralelor învechite și a autoturismelor vechi, dar și a lipsei banilor pentru rezolvarea problemei, transmite Reut
Energia fotovoltaică a depășit pentru prima dată cărbunele în UE în 2024
Energia fotovoltaică a depășit cărbunele în producția de electricitate a Uniunii Europene în 2024, pentru prima dată în istorie, astfel că ponderea energiilor regenerabile a ajuns la aproape jumătate din producția de electricitate a celor 27 de state membre, arată un raport publicat joi de centrul de reflexie Ember, informează AFP.
Un bancher de top de la JPMorgan crede că băncile europene trebuie să devină mai mari
Unul dintre cei mai importanți bancheri de la gigantul american JPMorgan are un mesaj pentru rivalii săi din Europa: ei trebuie să devină mai puternici dacă vor să rămână în picioare, transmite Bloomberg. Filippo Gori, co-șef al diviziei de servicii bancare globale, vede o nevoie tot mai mare pentru bănci mai extinse pe continent,