Grupul TUI va relua de la finalul lunii iunie zborurile către destinaţiile europene de vacanţă (Rheinische Post)
TUI, cel mai mare operator de turism din lume, intenţionează să reia zborurile către principalele destinaţii de vacanţă din Europa până la finalul lunii iunie, a anunţat directorul general al grupului, Fritz Joussen, transmite Reuters.
"Intenţionăm să reluăm cursele aeriene de la sfârşitul lunii iunie, la timp pentru vacanţa de vară". Insula spaniolă Mallorca, un loc favorit pentru turiştii din Germania, va fi probabil prima destinaţie, a declarat şeful TUI pentru publicaţia germană Rheinische Post.
"Vrem să reluăm traficul aerian spre Mallorca în ultimele două săptămâni din iunie. Sunt bine pregătite şi destinaţiile de vacanţă din Austria, Grecia, Cipru, Croaţia şi Bulgaria", a apreciat Joussen.
Din cauza efectelor pandemiei de coronavirus (COVID-19), grupul TUI a anunţat luna aceasta că va renunţa la 8.000 de angajaţi şi analizează măsuri pentru reducerea costurilor cu 30%.
"Cred că în 2022, cel mai târziu, vom vederea o redresare completă a turismului", a dat asigurări şeful TUI.
TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizând dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de câte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI.
"Vânzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să de dezbatem", a afirmat Fritz Joussen.
Europa doreşte să-şi deschidă frontierele interne pentru turism până la începerea verii, au anunţat luni miniştrii de externe din 11 state membre ale Uniunii Europene.
Şeful diplomaţiei germane Heiko Maas a discutat cu omologii săi din Spania, Italia, Austria, Grecia, Croaţia, Portugalia, Malta, Slovenia, Cipru şi Bulgaria - toate destinaţii populare pentru germani - prin sistem de videoconferinţă în legătură cu ridicarea progresivă a restricţiilor impuse pentru a limita răspândirea noului coronavirus.
Restricţiile de călătorie au stopat în mare parte libertatea de circulaţie de care se bucură în mod normal cetăţenii UE. Acum, deplasările transfrontaliere vor fi reluate în etape de statele membre, pe baza ratelor de transmitere a coronavirusului, într-o manieră coordonată.
Comisia Europeană recomandă ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.
Această restabilire a liberei circulaţii în cadrul spaţiului Schengen este crucială pentru turismul european, un sector responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE. În unele state din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, această proporţie este chiar mai mare şi dacă turiştii nu vin în vacanţă, situaţia economică a acestor ţări s-ar putea agrava. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli
O cale ferată va conecta prin Africa oceanele Atlantic și Indian
Oceanele Atlantic și Indian vor fi conectate pe calea ferată prin Africa, a anunțat președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, după o întâlnire avută joi cu omologul său din Angola, Joao Lourenco, relatează agențiile Reuters și EFE. Cei doi lideri au convenit să conecteze orașele-port Benguela (Angola) și Dar es Salaam (Tanzania), respectiv coridor
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici
Economia Franței s-a 'oprit' și va 'intra în zid' dacă nu va fi redus deficitul, avertizează ministrul francez de finanțe
Economia franceză, în prezent cu creșterea oprită, va putea reporni numai dacă va surveni redresarea preconizată de guvern prin proiectul de buget pentru anul 2027, a avertizat vineri ministrul francez al economiei și finanțelor, Roland Lescure, potrivit AFP. 'Sunt deja trei trimestre de când creșterea nu vine la întâlnire', a s
Un miliardar ceh oferă 30 de miliarde de euro pentru firma care produce ochelarii Ray-Ban
Miliardarul ceh Michal Strnad a oferit aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a achiziționa holdingul care deține, printre altele, producătorul de ochelari EssilorLuxottica SA, informează Bloomberg. Propunerea lui Strnad, care a făcut avere în industria armamentului, evaluează holdinul Delfin Sarl la 30% sub valoarea activelor sale nete, conform unei
Activitatea porturilor europene este perturbată de o grevă a docherilor
Lucrătorii portuari din 22 de țări vor intra vineri în grevă, protestând față de război și de utilizarea porturilor pentru exportul de armament, într-o acțiune care potrivit organizatorilor ar putea perturba peste 40% din traficul de mărfuri din Marea Mediterană și ar putea bloca transporturi de mărfuri în valoare de peste două miliarde de dolari, tra
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE













