Austria: Deficitul ar putea ajunge anul acesta la 10 % din PIB, iar datoria la 80% din PIB
Deficitul bugetar al Austriei ar putea ajunge anul acesta la 10% din PIB, iar datoria sa la 80% din PIB, a declarat luni ministrul de Finanţe Gernot Bluemel, adăugând că este prea devreme pentru cifre concrete, transmite Reuters.
Pactul european de stabilitate şi creştere cere ca deficitul public să fie de maximum 3% din PIB, iar datoria publică să nu depăşească 60% din PIB. Cu toate acestea, oficialii europeni au semnalat deja că regulile vor fi suspendate, pe măsură ce guvernele se străduiesc să limiteze consecinţele economice ale pandemiei de coronavirus şi să evite insolvenţele şi concedierile în masă.
Guvernul este deja pregătit să majoreze, dacă va fi necesar, pachetul de măsuri în valoare de 38 miliarde euro (41 miliarde de dolari) pentru susţinerea economiei şi păstrarea locurilor de muncă în contextul pandemiei de coronavirus, a afirmat Bluemel, într-un interviu acordat publicaţiei germane Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
"Dacă va fi nevoie de mai mult, va fi mai mult", a dat asigurări oficialul austriac.
Acesta a adăugat că, în schimbul sprijinului financiar pentru Austrian Airlines (AUA), o filială a grupului german Lufthansa, Guvernul de la Viena va solicita garanţii privind menţinerea aeroportului din Viena ca hub de transfer.
Întrebat dacă preluarea unei participaţii la Lufthansa ar fi o opţiune, Bluemel a răspuns: "Nu exclud asta şi nici alte opţiuni în acest moment".
Luna aceasta, Austrian Airlines a anunţat că este în negocieri cu Guvernul privind un ajutor de stat pentru a salva locurile de muncă şi a păstra Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi. Discuţiile sunt în stadiu preliminar şi ar putea dura câteva săptămâni, a precizat compania aeriană austriacă.
Cât de mulţi dintre cei 7.000 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă va depinde de ajutorul de la stat şi de rapiditatea cu care industria aeriană va reuşi să repornească, a declarat un purtător de cuvânt al AUA.
El nu a dorit să comenteze speculaţiile din presă privind un pachet de salvare între 500 şi 800 de milioane de euro. Ministrul de Finanţe din Austria a anunţat un pachet de măsuri de 38 miliarde de euro pentru sprijinirea economiei şi a precizat că Austrian Airlines ar putea utiliza instrumentele disponibile.
Ambele părţi vor să păstreze Viena ca hub de transfer pentru zborurile pe distanţe lungi, deci este de înţeles că statul va furniza bani în schimbul păstrării locurilor de muncă, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Austrian Airlines, cu operaţiuni şi în România, are aproximativ 7.000 de angajaţi şi operează o flotă de 83 de aparate. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina
Uniunea Europeană nu intenționează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obține un acces comercial suplimentar pe piața comunitară, în contextul în care atacurile rusești pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i
VIDEO INTERVIU/Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui: Sunt multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chișinău depășește Bucureștiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul României. Acesta a declarat, &i
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste












