Unii miniştri din OPEC discută implementarea rapidă a acordului de reducere a producţiei (Reuters)
O serie de miniştri din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol vor discuta marţi în cadrul unei videoconferinţe evoluţiile de pe piaţă şi mijloacele pentru implementarea rapidă a acordului de reducere a producţiei, care urma să intre în vigoare la 1 mai, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
După mai multe zile de negocieri, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi producători, reuniţi într-un grup denumit OPEC+, au convenit în 12 aprilie să-şi reducă producţia cu 9,7 milioane barili pe zi în lunile mai şi iunie, o scădere echivalentă cu aproximativ 10% din producţia mondială de petrol.
"Am propus implementarea imediată a acordului, ca să nu aşteptăm până în mai, şi de asemenea pentru a opri supraproducţia în aprilie", a afirmat o sursă din OPEC pentru Reuters.
Întâlnirea vine după prăbuşirea istorică de 305% experimentată luni de petrolul intermediar Texas (WTI, de referinţă pentru America) în contractele futures cu furnizare în mai, care au avut termenul limită marţi şi au închis pe teren negativ, la - 37,63 dolari.
Luni, preţul petrolului din cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol s-a depreciat până la 14,19 dolari pe baril, respectiv cu 21,9% (3,98 dolari) mai puţin faţă de ziua anterioară şi cea mai redusă valoare din acest mileniu, a anunţat marţi OPEC.
Barilul de petrol folosit drept referinţă de OPEC nu s-a mai vândut la un preţ atât de scăzut de la criza petrolieră din 1998/1999, provocată, ca şi acum, de un exces de ofertă şi o scădere a cererii mondiale, deşi într-o măsură mai mică decât în prezent.
Comparativ cu valoarea sa maximă din acest an, de 70,87 dolari (pe 6 ianuarie), barilul OPEC a înregistrat o ieftinire de 80%.
Pandemia de coronavirus (Covid-19) a sporit incertitudinile privind piaţa globală şi a redus cererea pentru combustibili, iar depozitele terestre au ajuns la limită, apreciază analiştii.
Şi Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), în raportul său pe luna aprilie, a estimat că cererea globală de petrol ar urma să înregistreze în 2020 o scădere record cu 9,3 milioane de barili pe zi, din cauza paralizării economiei mondiale, ca urmare a pandemiei. Această cădere "istorică" va duce consumul mondial de petrol la nivelul din anul 2012, în jurul valorii de 90,5 milioane de barili pe zi, estimează agenţia cu sediul la Paris, care mizează totuşi pe o revenire progresivă pe parcursul celui de al doilea semestru.
În primul trimestru din 2019 s-a înregistrat cel mai scăzut nivel al preţului ţiţeiului din ultimii 18 ani, după ce măsurile adoptate pentru stoparea răspândirii pandemiei au redus cererea de ţiţei pe plan global, iar Arabia Saudită şi Rusia au intensificat bătălia pentru cota de piaţă. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gazele naturale vor detrona petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA până în 2030
Până la sfârșitul deceniului, gazele naturale ar putea depăși, pentru prima dată, petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA, după ce decalajul a dispărut aproape complet în 2025, transmite Bloomberg. Această schimbare va pune capăt unui capitol care a început în 1950, când petrolul a pus capăt domniei î
Penuria de combustibili din Rusia a dus la o explozie a cererii pentru mașini electrice
O reprezentanță auto din Moscova se luptă să țină pasul cu cererea de vehicule electrice noi, deoarece șoferii încearcă să evite o penurie de combustibili care a dus la apariția unor cozi lungi la benzinării și la creșterea prețurilor la pompă în mare parte a Rusiei, transmite Reuters. Intensificarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii ener
Tesla a avut vânzări record în trimestrul al doilea, grație revenirii livrărilor în Europa
Constructorul american de automobile electrice Tesla a raportat joi livrări record în al doilea trimestru, în condițiile în care revenirea cererii în Europa a contrabalansat vânzările slabe din America de Nord, transmite Reuters. Grupul american a livrat 480.126 de vehicule la nivel mondial în perioada aprilie-iunie 2026, un
Valul de căldură din iulie amenință să țină prețurile la energie electrică la un nivel ridicat
Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie ține prețurile la energie electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins prețurile la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la energie au crescut brusc, pe măsură ce Europa a înregistrat temperaturi re
Regiunile și orașele avertizează că revizuirea bugetului UE ar putea deraia investițiile în locuințe accesibile (Articol European Newsroom)
Liderii locali și regionali și-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la faptul că următorul buget multianual al Uniunii Europene riscă să submineze investițiile în locuințe accesibile, necesare pentru a atenua criza locuințelor care se agravează în Europa. 'Provocarea Europei în domeniul locuințelor nu constă doar în constru
Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de maximumul istoric din ianuarie (analiză)
Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de maximumul istoric atins în ianuarie, pe fondul creșterii randamentelor obligațiunilor, aprecierii dolarului american și diminuării tensiunilor geopolitice, potrivit unei analize realizate de o platformă de investiții. 'Scăderea bruscă a prețului aurului în 2026 reflectă o schimbare rapidă a con
Ungaria avertizează fabricile din industria bateriilor pentru vehicule electrice, după un caz de poluare la Debrețin
Guvernul ungar al noului premier Peter Magyar a amenințat că va închide fabricile din industria bateriilor pentru vehicule electrice care nu respectă standardele de mediu, decizie care ar fi o schimbare majoră de politică față de cea a fostului premier Viktor Orban, care a susținut aceste fabrici, relatează joi Reuters. Începând din 2021, Orb
Criza de benzină din Rusia începe să se extindă și în Asia Centrală
Problemele în aprovizionarea cu benzină din Rusia încep să se extindă și în Asia Centrală, unde unele țări nu au o producție internă suficientă de combustibil și se bazează de mult timp pe importurile din Rusia, transmite Bloomberg. Kârgâzstanul, o țară fără ieșire la mare, a anunțat săptămâna aceasta că a făcut apel la part
Infineon a inaugurat la Dresda o fabrică strategică pentru autonomia europeană în domeniul cipurilor
Cu trei luni mai repede decât era programat, gigantul german al semiconductorilor Infineon a inaugurat joi o fabrică de cipuri la Dresda (estul Germaniei), un simbol al ambițiilor europene de suveranitate tehnologică în fața Asiei și a Statelor Unite, informează AFP. Construcția acestei noi fabrici, care a început în mai 2023, a costat
Eurostat: Prețurile locuințelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026
Prețurile locuințelor au crescut cu 4,7% în zona euro și cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 prețurile la locuințe au urcat cu 5,1% în zona euro și cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Ofici
Spania: Numărul de șomeri, la cel mai scăzut din ultimii 18 ani
Numărul șomerilor în Spania a ajuns în iunie la cel mai scăzut nivel începând din ianuarie 2008, înainte ca bula imobiliară să ducă la o criză profundă în țară, informează Euronews. Conform datelor publicate joi de Ministerul Muncii, un total de 2,91 milioane de persoane erau în șomaj, în scădere
Germania anunță reforme pentru a redresa economia
Coaliția de guvernare a cancelarului german Friedrich Merz a prezentat joi un pachet de reforme, inclusiv facilități fiscale de 10 miliarde de euro pentru persoanele cu venituri mici, modificări în sistemul de pensii și construirea de locuințe mai accesibile, transmit Reuters. 'Vrem să readucem Germania pe drumul cel bun', l-a sp
Exporturile SUA de gaze naturale lichefiate către Europa au scăzut în iunie
Pentru prima dată în aproape doi ani, mai puțin de jumătate din exporturile SUA de gaze naturale lichefiate (GNL) au mers către Europa, prețurile mai ridicate din Asia și importurile record ale Egiptului ducând la redirecționarea navelor, arată datele preliminare de la LSEG, transmite Reuters. Pentru prima dată din iulie 2024, Euro
Înmatriculările Tesla pe piața europeană au crescut în iunie
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a înregistrat în iunie o creștere a înmatriculărilor pe câteva piețe europene, extinzând redresarea vânzărilor în regiune înaintea publicării raportului privind rezultatele din trimestrul doi, transmite Reuters. Luna trecută, înmatriculările Tesla au cr
Grupul chinez BYD va avea a doua fabrică europeană în Spania sau Franța
BYD, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice (EV), este aproape de o decizie privind preluarea unei fabrici auto europene existente pentru a accelera expansiunea sa în regiune, a anunțat miercuri Alfredo Altavilla, consilier special pentru Europa, la o conferință care se desfășoară în Frankfurt, transmite Reuters. 'Anunțul trebuie










