Germania ar putea injecta mai multe miliarde de euro în Lufthansa (Reuters)
Guvernul german poartă discuţii pentru a acorda companiei aeriene Lufthansa ajutoare de stat în valoare de mai multe miliarde de euro şi ar putea să preia o participaţie la compania aeriană, care a imobilizat la sol 90% din flota sa din cauza pandemiei de coronavirus, au declarat joi, pentru Reuters, surse din apropierea acestui dosar.
Autorităţile de la Berlin şi compania aeriană discută un posibil împrumut precum şi o posibilă investiţie de capital, în condiţiile în care Lufthansa intenţionează să trimită peste 60% din angajaţi în şomaj parţial pentru a face faţă scăderii drastice a traficului aerian, au declarat sursele citate de Reuters. Acestea au adăugat că Lufthansa lucrează cu o serie de bănci, inclusiv Deutsche Bank şi Goldman Sachs, în discuţiile sale cu Guvernul german.
"Suntem în strâns contact cu Guvernul federal pentru a ne asigura lichiditatea", a declarat un purtător de cuvânt de la Lufthansa.
Săptămâna trecută, Lufthansa a informat că nu a solicitat încă ajutorul statului, dar că poartă discuţii cu băncile şi autorităţile cu privire la ce tip de ajutor ar putea avea nevoie.
Compania aeriană American Airlines a trimis luni un memoradum angajaţilor în care îi informează că intenţionează să solicite un ajutor de până la 12 miliarde de dolari de la guvernul american. Un bancher de investiţii a estimat că Lufthansa ar putea avea nevoie de un sprijin similar din partea statului german.
În condiţiile în care avioanele nu pot zbura din cauza restricţiilor de călătorie, ca urmare a prăbuşirii cererii, cauzate de tema de răspândire a coronavirusului, companiile aeriene din întreaga lume au anunţat că au nevoie de sprijinul guvernelor pentru a supravieţui.
Recent, Asociaţia Internaţională de Transportat Aerian (IATA) a avertizat că este posibil ca numeroase companii aeriene să nu supravieţuiască celui de-al doilea trimestru, din cauza crizei de lichidităţi provocate de pandemia de coronavirus. Potrivit celor mai recente estimări, companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze în al doilea trimestru al acestui an pierderi nete de 39 miliarde de dolari, a declarat marţi directorul IATA, Alexandre de Juniac. AGERPRES / (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gazele naturale vor detrona petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA până în 2030
Până la sfârșitul deceniului, gazele naturale ar putea depăși, pentru prima dată, petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA, după ce decalajul a dispărut aproape complet în 2025, transmite Bloomberg. Această schimbare va pune capăt unui capitol care a început în 1950, când petrolul a pus capăt domniei î
Penuria de combustibili din Rusia a dus la o explozie a cererii pentru mașini electrice
O reprezentanță auto din Moscova se luptă să țină pasul cu cererea de vehicule electrice noi, deoarece șoferii încearcă să evite o penurie de combustibili care a dus la apariția unor cozi lungi la benzinării și la creșterea prețurilor la pompă în mare parte a Rusiei, transmite Reuters. Intensificarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii ener
Tesla a avut vânzări record în trimestrul al doilea, grație revenirii livrărilor în Europa
Constructorul american de automobile electrice Tesla a raportat joi livrări record în al doilea trimestru, în condițiile în care revenirea cererii în Europa a contrabalansat vânzările slabe din America de Nord, transmite Reuters. Grupul american a livrat 480.126 de vehicule la nivel mondial în perioada aprilie-iunie 2026, un
Valul de căldură din iulie amenință să țină prețurile la energie electrică la un nivel ridicat
Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie ține prețurile la energie electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins prețurile la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022, transmite Bloomberg. Prețurile la energie au crescut brusc, pe măsură ce Europa a înregistrat temperaturi re
Regiunile și orașele avertizează că revizuirea bugetului UE ar putea deraia investițiile în locuințe accesibile (Articol European Newsroom)
Liderii locali și regionali și-au exprimat joi îngrijorarea cu privire la faptul că următorul buget multianual al Uniunii Europene riscă să submineze investițiile în locuințe accesibile, necesare pentru a atenua criza locuințelor care se agravează în Europa. 'Provocarea Europei în domeniul locuințelor nu constă doar în constru
Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de maximumul istoric din ianuarie (analiză)
Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de maximumul istoric atins în ianuarie, pe fondul creșterii randamentelor obligațiunilor, aprecierii dolarului american și diminuării tensiunilor geopolitice, potrivit unei analize realizate de o platformă de investiții. 'Scăderea bruscă a prețului aurului în 2026 reflectă o schimbare rapidă a con
Ungaria avertizează fabricile din industria bateriilor pentru vehicule electrice, după un caz de poluare la Debrețin
Guvernul ungar al noului premier Peter Magyar a amenințat că va închide fabricile din industria bateriilor pentru vehicule electrice care nu respectă standardele de mediu, decizie care ar fi o schimbare majoră de politică față de cea a fostului premier Viktor Orban, care a susținut aceste fabrici, relatează joi Reuters. Începând din 2021, Orb
Criza de benzină din Rusia începe să se extindă și în Asia Centrală
Problemele în aprovizionarea cu benzină din Rusia încep să se extindă și în Asia Centrală, unde unele țări nu au o producție internă suficientă de combustibil și se bazează de mult timp pe importurile din Rusia, transmite Bloomberg. Kârgâzstanul, o țară fără ieșire la mare, a anunțat săptămâna aceasta că a făcut apel la part
Infineon a inaugurat la Dresda o fabrică strategică pentru autonomia europeană în domeniul cipurilor
Cu trei luni mai repede decât era programat, gigantul german al semiconductorilor Infineon a inaugurat joi o fabrică de cipuri la Dresda (estul Germaniei), un simbol al ambițiilor europene de suveranitate tehnologică în fața Asiei și a Statelor Unite, informează AFP. Construcția acestei noi fabrici, care a început în mai 2023, a costat
Eurostat: Prețurile locuințelor au crescut cu peste 5% în UE, în primul trimestru din 2026
Prețurile locuințelor au crescut cu 4,7% în zona euro și cu 5,1% în UE, în primul trimestru din 2026, comparativ cu perioada similară din 2025, după ce în trimestrul patru din 2025 prețurile la locuințe au urcat cu 5,1% în zona euro și cu 5,4% în UE, arată datele colectate prin Indicele prețurilor locuințelor, publicat joi de Ofici
Spania: Numărul de șomeri, la cel mai scăzut din ultimii 18 ani
Numărul șomerilor în Spania a ajuns în iunie la cel mai scăzut nivel începând din ianuarie 2008, înainte ca bula imobiliară să ducă la o criză profundă în țară, informează Euronews. Conform datelor publicate joi de Ministerul Muncii, un total de 2,91 milioane de persoane erau în șomaj, în scădere
Germania anunță reforme pentru a redresa economia
Coaliția de guvernare a cancelarului german Friedrich Merz a prezentat joi un pachet de reforme, inclusiv facilități fiscale de 10 miliarde de euro pentru persoanele cu venituri mici, modificări în sistemul de pensii și construirea de locuințe mai accesibile, transmit Reuters. 'Vrem să readucem Germania pe drumul cel bun', l-a sp
Exporturile SUA de gaze naturale lichefiate către Europa au scăzut în iunie
Pentru prima dată în aproape doi ani, mai puțin de jumătate din exporturile SUA de gaze naturale lichefiate (GNL) au mers către Europa, prețurile mai ridicate din Asia și importurile record ale Egiptului ducând la redirecționarea navelor, arată datele preliminare de la LSEG, transmite Reuters. Pentru prima dată din iulie 2024, Euro
Înmatriculările Tesla pe piața europeană au crescut în iunie
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a înregistrat în iunie o creștere a înmatriculărilor pe câteva piețe europene, extinzând redresarea vânzărilor în regiune înaintea publicării raportului privind rezultatele din trimestrul doi, transmite Reuters. Luna trecută, înmatriculările Tesla au cr
Grupul chinez BYD va avea a doua fabrică europeană în Spania sau Franța
BYD, cel mai mare producător mondial de vehicule electrice (EV), este aproape de o decizie privind preluarea unei fabrici auto europene existente pentru a accelera expansiunea sa în regiune, a anunțat miercuri Alfredo Altavilla, consilier special pentru Europa, la o conferință care se desfășoară în Frankfurt, transmite Reuters. 'Anunțul trebuie












