Cehii nu mai beau bere la halbă din cauza coronavirusului
Berarii cehi au încetat să mai vândă bere la halbă, reorietându-se spre sticle şi doze, după închiderea pub-urilor în această ţară cu cel mai mare consum de bere din lume, unde pandemia de cornavirus afectează în mod serios sectorul berii, au declarat miercuri experţii consultaţi de AFP.
Pentru a putea supravieţui, trei din primii patru producători de bere din Cehia - Pilsner Urquell, Staropramen şi Budejovicky Budvar - au declarat că au încetat complet să mai umple butoaiele cu bere.
"Producem mai multă bere în sticle şi doze, pentru care am constat o creştere de 15% a cererii", a declarat purtătorul de cuvânt de la Staropramen, Denisa Mylbachrova.
În data de 14 martie guvernul ceh a închis pub-urile şi restaurantele, în condiţiile în care datele statistice arată că, în medie, fiecare ceh consumă anual 141 de litri de bere, cel mai ridicat volum pe cap de locuitor din lume.
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
Imediat după această închidere cererea pentru bere la halbă, care reprezenta 40% din producţia totală, a scăzut la zero, a precizat Martina Ferencova, directoarea Asociaţiei berarilor din Cehia.
La rândul lor, exporturile au fost afectate când Guvernul de la Praga a închis graniţele, în data de 16 martie.
Dacă marii producători de bere reuşesc să se descurce graţie contractelor pe care le au cu marile lanţuri de distribuţie, unde îşi pot vinde sticlele şi dozele, situaţia este una dramatică pentru cele aproximativ 500 de berării artizanale care sunt în pragul insolvenţei, susţin experţii.
"În medie, vorbim de o scădere a producţiei de 80% pentru că micii berari nu au capacitatea de îmbuteliere în sticle şi doze. În plus micii berari nu au nici reţea de distribuţie, în afara pub-urilor, şi deci nu mai vând practic nimic", explică Jan Suran, preşedintele Asociaţiei Cehe a Producătorilor de Bere Artizanală.
Foto: (c) David W Cerny / REUTERS
Numeroase pub-uri din Cehia au găsit o modalitate prin care să respecte legislaţia şi să vândă bere care poate fi consumată acasă, via un ghişeu. De asemenea, unele berării artizanale oferă şi ele un serviciu de livrări la domiciliu pentru a nu da faliment.
Micile berării şi pub-uri, care deseori formează o singură firmă, "rezistă dar dacă închiderea pub-urilor continuă până la sfârşitul lunii aprilie, aşa cum este foarte probabil, aproximativ 20% riscă să dea faliment. Iar dacă situaţia va dura încă lună aproape 50% vor da faliment", estimează Jan Suran, coproprietar la un pub şi la o berărie din Praga. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Scumpirea kerosenului pune sub semnul întrebării viitorul companiilor aeriene low-cost
Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este dat peste cap de costurile ridicate ale combustibilului, care le pun în pericol viitorul, transmite AFP. Decolarea unui avion a fost întotdeauna o operațiune costisitoare, deoarece avioanele transportă zeci de tone de combustibil, uneori chiar mai mult de o sută d
Rusia reduce finanțarea pentru asistență socială și educație în 2027, pe fondul creșterii cheltuielilor militare
Rusia va reduce finanțarea pentru domeniile asistență socială, educație și sănătate în bugetul pentru anul următor, măsura urmând să se adauge majorărilor de taxe anunțate anterior, pentru a acoperi cheltuielile militare în creștere, arată o serie de documente fiscale consultate de Reuters. În 2027, Rusia intenționează să aloce 17,1 tri
Marile companii americane creatoare de Inteligență Artificială (IA) au semnat un cod de conduită în domeniu, la o reuniune cu Trump
Confruntați cu exprimarea unor îngrijorări crescânde față de pericolele Inteligenței Artificiale (IA), liderii marilor companii americane din domeniu au adoptat marți un cod de conduită pe bază de voluntariat, spre mulțumirea președintelui Donald Trump, care se opune oricărei reglementări constrângătoare în acest domeniu, relatează AFP.
Ucraina vrea să își majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina intenționează să își valorifice expertiza în domeniile tehnologiilor militare și inovării digitale, pentru a-și crește semnificativ exporturile de tehnologie de vârf în anii următori, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale (AI), a declarat marți, pentru Reuters, ministrul ucrainean al transformării digitale. Oksana Fe
UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina
Uniunea Europeană nu intenționează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obține un acces comercial suplimentar pe piața comunitară, în contextul în care atacurile rusești pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i
VIDEO INTERVIU/Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui: Sunt multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chișinău depășește Bucureștiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul României. Acesta a declarat, &i
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c











