BCE: Christine Lagarde cere decidenţilor eliminarea ameninţărilor ce planează asupra economiei mondiale (interviu)
Christine Lagarde, noua preşedintă a Băncii Centrale Europene (BCE) obişnuită să fie prima femeie care ocupă posturi de conducere influente şi le vorbească franc bărbaţilor aflaţi în funcţii de putere, vede în ameninţările ce planează asupra economiei mondiale o consecinţă a unor politici greşite, pe care le doreşte schimbate.
Într-un interviu exclusiv acordat AFP, cea care până de curând a ocupat postul de director general al Fondului Monetar Internaţional (FMI) timp de 8 ani, părăseşte impozanta clădire a instituţiei din capitala SUA cu sentimentul că FMI este "mai solid din punct de vedere financiar, extrem de respectat şi foarte pertinent".
Prima femeie aflată la conducerea prestigiosului cabinet de avocatură comercială Baker McKenzie, prima care a ocupat postul de ministru al economiei şi finanţelor din guvernul francez în perioada 2007-2011, a fost de asemenea şi prima femei numită, în 2011, la conducerea FMI.
La 63 de ani, Lagarde devine prima femeie care exercită funcţia de preşedinte a Băncii Centrale Europene.
Întrebată în legătură cu contribuţia pe care intenţionează să o aducă BCE, a răspuns spontan, cu un zâmbet larg: "O să vă răspund mai târziu căci va trebui să testez".
A precizat apoi că va contribui cu tot ceea ce poate -"ce am adus FMI va fi la dispoziţia BCE, a echipelor BCE" - scoţând în evidenţă astfel punctul său forte: lucrul în echipă şi capacitatea de a reuni competenţe.
"Am făcut asta la FMI cu un anumit succes şi voi încerca să depun aceleaşi eforturi la BCE, aşa cum am făcut-o în toate instituţiile pe unde am trecut", a declarat Christine Lagarde cu entuziasm.
Înaintea preluării noilor atribuţii ale jobului de la Frankfurt, Lagrade a făcut o schiţă a situaţiei actuale a economiei mondiale, umbrită nu doar de tensiunile comerciale dintre SUA şi China ci şi de Brexit.
Cea care nu a încetat să susţină necesitatea "reparării acoperişului pe timp de vreme bună", preluând o expresie celebră a preşedintelui John Kennedy, Lagarde constată că, în prezent, creşterea este fragilă şi se află sub ameninţare.
Respingând tentaţiile protecţioniste şi convinsă că multilateralismul este singura cale de urmat, Lagarde a îndemnat liderii mondiali la un dialog care să urmărească "soluţionarea incertitudinilor ce învăluie lumea".
"Fie că este vorba de relaţii comerciale, de Brexit, de ameninţări tehnologice, (acestea) sunt probleme create de oameni şi care pot fi rezolvate de oameni" a estimat ea, adăugând că "puţină feminitate nu ar strica".
La sfârşitul lunii iulie, FMI a revizuit în jos previziunile creşterii mondiale, la 3.2%. De atunci, a avertizat că tensiunile comerciale ar putea încetini şi mai mult creşterea la nivel global.
La rândul său, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) aşteaptă pentru 2019 creşterea mondială "cea mai slabă după criza financiară" din 2008, când a ajuns la 2.9%, pentru a atinge -0,5% în 2009.
"Cu siguranţă voi continua să fiu hotărâtă în a mă asigura că ne vom concentra pe crearea de locuri de muncă, productivitate şi stabilitate", a explicat Christine Lagarde.
Ea a insistat asupra faptului că instituţiile monetare trebuie "să respecte faptele şi datele economice" şi să fie "previzibile".
"Există suficientă incertitudine în întreaga lume pentru a nu mai adăuga incertitudinea asupra a ceea ce va face banca centrală", a declarat Lagrade.
În timp ce preşedintele american Donald Trump nu încetează să critice banca centrală americană şi pe preşedintele acesteia, Jerome Powell, Lagrade aminteşte că a apărat "în mod constant" independenţa băncilor centrale.
Întrebată dacă are vreun regret la părăsirea postului din Washington, a dat următorul răspuns: "sunt ţări pe care le-am ajutat de-a lungul timpului, aş fi vrut deja să văd un program încheiat sau (...) să aibă mai mult succes".
Referitor la ajutorul acordat Argentinei, un subiect controversat în ziua de azi, Christine Lagrade a apreciat că, fără ajutorul FMI, criza economică din ţara latinoamericană ar fi fost "mult mai dură". "Nu am nicio îndoială în această privinţă", a conchis ea. AGERPRES/(AS - autor: Raluca Anghel, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia











