logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kristalina Georgieva, unicul candidat la conducerea Fondului Monetar Internaţional

Image

Fondul Monetar Internaţional a anunţat luni că directorul general al Băncii Mondiale, Kristalina Georgieva, va fi considerat unicul candidat pentru a deveni următorul director general al FMI, în urma încheierii perioadei de nominalizare în data de 13 septembrie, transmite Reuters.

Georgieva, un economist bulgar nominalizat de statele europene membre ale FMI, se va întâlni cu directorii instituţiei financiare internaţionale, se arată într-un comunicat al directorului general al Fondului Monetar Internaţional.

"Obiectivul Consiliului de Administraţie este să finalizeze procesul de selecţie cât mai curând posibil şi cel mai târziu până în 4 octombrie", precizează oficialii instituţiei financiare internaţionale.

În vârstă de 66 de ani, Kristalina Georgieva a ocupat în trecut funcţia de vicepreşedinte al Comisiei Europene şi în perioada 2014 - 2016 a fost comisar pentru buget, supervizând prima reducere a bugetului multianual al UE.

Oficialul a profitat de o recentă decizie a Consiliului director al FMI, care a aprobat eliminarea limitei de vârstă pentru cei care candidează la postul de director general. Potrivit unor prevederi anterioare, Georgieva nu ar fi putut candida, deoarece depăşea limita de vârstă de 65 de ani.

Conform unei tradiţii nescrise, care datează de la înfiinţarea Băncii Mondiale şi a Fondului Monetar Internaţional, în fruntea BM este numit un american, iar europenii desemnează persoana de la şefia FMI. Cel mai mare acţionar al Băncii Mondiale sunt Statele Unite ale Americii. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editori online: Gabriela Badea, Alexandru Cojocaru) 

Afisari: 21

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 01-10-2026 18:42

Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie

Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil

Economic Extern 01-10-2026 18:40

Societe Generale își reduce expunerea la Africa

Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul

Economic Extern 01-10-2026 16:54

Uniunea Europeană, îngrijorată de majorarea importurilor din China

Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European că sect

Economic Extern 01-10-2026 16:29

Activitatea economică în zona euro a prins avânt în septembrie

Activitatea economică în zona euro s-a consolidat în septembrie, producția și comenzile noi înregistrând cel mai rapid ritm de creștere începând din 2022, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat joi, transmit DPA și Reuters. Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică &

Economic Extern 01-10-2026 15:04

Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi

Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin

Economic Extern 01-10-2026 14:46

Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență

Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Toate cererile depuse de sta

Economic Extern 01-10-2026 13:23

Valoarea importurilor de cafea ale blocului comunitar s-a dublat în ultimul deceniu

Uniunea Europeană a importat anul trecut 2,9 milioane de tone de cafea din țări din afara UE, iar peste jumătate din aceste importuri au venit din Brazilia și Vietnam, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, cantitatea

Economic Extern 01-10-2026 11:57

Guvernatorul BNM, Anca Dragu: Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat

Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat, în ciuda 'șocurilor' la care a fost expusă Republica Moldova, a declarat,  joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Oficialul BNM a afirmat, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentr

Economic Extern 01-10-2026 11:54

Premierul Vasile Tofan: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru, de peste 20%

Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționa

Economic Extern 01-10-2026 11:09

Costurile cu serviciul datoriei Franței sunt la cel mai ridicat nivel de după 2002

Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineața, cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză, cu puțin timp înainte ca Guvernul de la Paris să prezinte bugetul pentru 2027, transmite AFP. Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligați

Economic Extern 01-10-2026 10:07

Exporturile Coreei de Sud au trecut de 120 de miliarde de dolari pe lună, grație vânzărilor record de cipuri

Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în luna septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, pe măsură ce livrările de semiconductori s-au triplat grație cheltuielilor globale pentru inteligența artificială, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters. Datele furnizate de autoritatea vamală

Economic Extern 01-10-2026 08:48

Cea mai mare creștere a prețurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflația

Prețurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creștere trimestrială de la debutul invaziei rusești în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre și al fenomenelor meteorologice extreme, o situație care ar putea îngreuna atingerea țintelor de inflație stabilite de

Economic Extern 01-10-2026 01:01

VIDEO Trump detaliază investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite

Președintele american Donald Trump a detaliat miercuri investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite, care urmează să fie dedicate unui număr de trei proiecte energetice, printre care un gazoduct în Alaska și construcția mai multor centrale nucleare, transmite AFP. 'Datorită acordurilor pe c

Economic Extern 30-09-2026 20:09

Christine Lagarde (BCE) spune că nu ar fi o idee bună să candideze la președinția Franței

Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat miercuri că 'nu ar fi o idee bună' să candideze la președinția Franței anul viitor, spunând publicației La Croix că dacă ar fi să demisioneze mai devreme de la conducerea BCE, ar fi vorba doar de câtva luni, transmite Reuters. 'Nu ar fi deloc o idee bună

Economic Extern 30-09-2026 19:44

Serbia a obținut o nouă derogare de la sancțiunile SUA pentru compania petrolieră NIS, anunță ministrul Energiei

Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a prelungit până în 30 octombrie 2026 derogarea de la regimul sancțiunilor pentru compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), la care cel mai mare acționar este Rusia, a anunțat miercuri ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, transmite Reuters.