Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Toate cererile depuse de statele membre de la începutul MRR acoperă în prezent întreaga sumă de 360 de miliarde euro sub formă de granturi și 213 miliarde euro sub formă de împrumuturi corespunzătoare alocării din MRR.
Aceste ultime cereri vin după ce perioada de punere în aplicare a MRR s-a încheiat la 31 august 2026, dată până la care statele membre trebuiau să finalizeze toate jaloanele și țintele stabilite în planurile lor de redresare și reziliență.
Aceasta marchează punctul culminant al celor cinci ani de reforme și de investiții sprijinite de UE și realizate de statele membre ca răspuns la pandemia de COVID-19, precum și la seria de provocări economice și energetice fără precedent. Prin intermediul MRR, statele membre au sprijinit activitatea economică într-un moment critic, au ajutat la menținerea șomajului la niveluri scăzute record și au accelerat investițiile strategice în energia din surse regenerabile, în eficiența energetică și în tehnologiile curate, a indicat Executivul comunitar.
''Am creat NextGenerationEU într-un moment definitoriu pentru Uniunea noastră. Într-un moment de mare incertitudine, am ales solidaritatea și, astfel, am modelat un viitor mai puternic și mai independent. Astăzi, când sunt depuse cererile de plată finale, vedem dovada tangibilă a ceea ce poate realiza Europa atunci când acționează împreună - cu ambiție și unitate. Aceasta este Europa care aduce rezultate pentru ziua de astăzi și investește în ziua de mâine'', a declarat președinta Ursula von der Leyen.
România a depus oficial, miercuri seara, ultima cerere de plată din PNRR către Comisia Europeană, cu o valoare totală de 6,04 miliarde de euro, înainte de deducerea prefinanțării, a anunțat ministrul interimar al Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru.
Valoarea netă pe care o solicită România este de aproximativ 4,348 miliarde de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin
Valoarea importurilor de cafea ale blocului comunitar s-a dublat în ultimul deceniu
Uniunea Europeană a importat anul trecut 2,9 milioane de tone de cafea din țări din afara UE, iar peste jumătate din aceste importuri au venit din Brazilia și Vietnam, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, cantitatea
Guvernatorul BNM, Anca Dragu: Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat
Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat, în ciuda 'șocurilor' la care a fost expusă Republica Moldova, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Oficialul BNM a afirmat, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentr
Premierul Vasile Tofan: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru, de peste 20%
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționa
Costurile cu serviciul datoriei Franței sunt la cel mai ridicat nivel de după 2002
Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineața, cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză, cu puțin timp înainte ca Guvernul de la Paris să prezinte bugetul pentru 2027, transmite AFP. Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligați
Exporturile Coreei de Sud au trecut de 120 de miliarde de dolari pe lună, grație vânzărilor record de cipuri
Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în luna septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, pe măsură ce livrările de semiconductori s-au triplat grație cheltuielilor globale pentru inteligența artificială, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters. Datele furnizate de autoritatea vamală
Cea mai mare creștere a prețurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflația
Prețurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creștere trimestrială de la debutul invaziei rusești în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre și al fenomenelor meteorologice extreme, o situație care ar putea îngreuna atingerea țintelor de inflație stabilite de
VIDEO Trump detaliază investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite
Președintele american Donald Trump a detaliat miercuri investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite, care urmează să fie dedicate unui număr de trei proiecte energetice, printre care un gazoduct în Alaska și construcția mai multor centrale nucleare, transmite AFP. 'Datorită acordurilor pe c
Christine Lagarde (BCE) spune că nu ar fi o idee bună să candideze la președinția Franței
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat miercuri că 'nu ar fi o idee bună' să candideze la președinția Franței anul viitor, spunând publicației La Croix că dacă ar fi să demisioneze mai devreme de la conducerea BCE, ar fi vorba doar de câtva luni, transmite Reuters. 'Nu ar fi deloc o idee bună
Serbia a obținut o nouă derogare de la sancțiunile SUA pentru compania petrolieră NIS, anunță ministrul Energiei
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a prelungit până în 30 octombrie 2026 derogarea de la regimul sancțiunilor pentru compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), la care cel mai mare acționar este Rusia, a anunțat miercuri ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, transmite Reuters.
Serbia și Gazprom extind până la 30 decembrie contractul privind gazele naturale
Serbia a semnat un acord privind livrările de gaze din Rusia până la finalul anului, a anunțat miercuri postul public de televiziune RTS, transmite BTA. Acordul dintre Serbia și gigantul rus Gazprom a fost extins cu trei luni, până la finalul anului, în aceleași condiții favorabile ca până acum, a anunțat Dusan Bajatovi
Inflația în SUA a crescut mai puțin decât se estima în august
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală a SUA (Fed) a crescut mai puțin decât se estima în august, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters. Departamentul Comerțului a informat miercuri că indicele PCE (personal consumption expenditur
Costul războiului pentru #Ucraina este de 155 de miliarde de dolari anul acesta; deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari
Costurile totale de război ale Ucrainei vor ajunge la 155 de miliarde de dolari anul acesta, în timp ce Kievul caută soluții pentru a acoperi un deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari, astfel încât să se asigure că armata ucraineană va putea continua și la începutul anului viitor operațiunile active de luptă în războiul împotriva
Rusia a prelungit interdicția referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie
Guvernul rus a aprobat, miercuri, prelungirea interdicției referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce va pune și mai multă presiune asupra unei piețe globale a energiei deja destabilizate de conflictele din Iran și Ucraina precum și de deficitul de aprovizionare, transmite Reuters. 'Decizia a fost lua









