Lionel Messi, cel mai bine plătit sportiv al lumii în 2019, potrivit Forbes
Starul argentinian al clubului de fotbal FC Barcelona, Lionel Messi, este cel mai bine plătit sportiv al planetei în 2019 cu 127 milioane de dolari (112,5 milioane euro), potrivit clasamentului anual publicat marţi de revista americană Forbes, transmite AFP.
În perioada cuprinsă în intervalul iunie 2018 - iunie 2019, Messi a primit 92 de milioane de dolari sub formă de salarii şi prime, la care se adaugă alte 35 milioane de dolari sub formă de parteneriate şi contracte de sponsorizare. Lionel Messi devansează alte două staruri ale fotbalului, portughezul Cristiano Ronaldo (109 milioane de dolari) şi brazilianul Neymar (105 milioane dolari).
Forbes precizează că este pentru prima dată de la publicarea acestui clasament, în anul 1990, când fotbalul monopolizează podiumul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei. În plus, în ultimii 19 ani, argentinianul Lionel Messi este doar al patrulea sportiv din fruntea clasamentului, după regele golfului Tiger Woods (de 12 ori), legenda boxului Floyd Mayweather (4 ori) şi Ronaldo (2 ori).
"Impactul global al fotbalului este clar reflectat în câştigurile pe 2019, primii trei sportivi de pe listă fiind Messi, Ronaldo şi Neymar", subliniază editorul şef de la Forbes, Kurt Badenhausen. "Cu toate acestea, pe ansamblu, jucători de basket continuă să domine în top 100 cu 35 de sportivi şi câştiguri totale de 1,29 miliarde dolari", adaugă Badenhausen.
După basket (35 de sportivi), cele mai reprezentate sporturi în acest clasament sunt fotbalul american (19 sportivi) şi baseball-ul (15 sportivi) şi abia pe locul patru este fotbalul (soccer) cu 12 sportivi.
Clasamentul pe naţiuni, arată că sunt 25 de ţări reprezentate în ediţia din acest an a celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, faţă de 22 de ţări în 2018. Americanii domină topul cu 62 de sportivi, Marea Britanie are cinci sportivi, Franţa şi Spania au fiecare trei sportivi, iar Brazilia, Canada, Republica Dominicană, Germania, Serbia şi Venezuela au fiecare câte doi sportivi.
În acest clasament este doar o singură sportivă, jucătoarea de tenis americană Serena Williams, care se situează pe locul 63 cu 29,2 milioane dolari. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele
Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie
Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil
Societe Generale își reduce expunerea la Africa
Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul
Uniunea Europeană, îngrijorată de majorarea importurilor din China
Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European că sect
Activitatea economică în zona euro a prins avânt în septembrie
Activitatea economică în zona euro s-a consolidat în septembrie, producția și comenzile noi înregistrând cel mai rapid ritm de creștere începând din 2022, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat joi, transmit DPA și Reuters. Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică &
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin
Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Toate cererile depuse de sta
Valoarea importurilor de cafea ale blocului comunitar s-a dublat în ultimul deceniu
Uniunea Europeană a importat anul trecut 2,9 milioane de tone de cafea din țări din afara UE, iar peste jumătate din aceste importuri au venit din Brazilia și Vietnam, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, cantitatea
Guvernatorul BNM, Anca Dragu: Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat
Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat, în ciuda 'șocurilor' la care a fost expusă Republica Moldova, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Oficialul BNM a afirmat, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentr
Premierul Vasile Tofan: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru, de peste 20%
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționa
Costurile cu serviciul datoriei Franței sunt la cel mai ridicat nivel de după 2002
Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineața, cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză, cu puțin timp înainte ca Guvernul de la Paris să prezinte bugetul pentru 2027, transmite AFP. Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligați
Exporturile Coreei de Sud au trecut de 120 de miliarde de dolari pe lună, grație vânzărilor record de cipuri
Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în luna septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, pe măsură ce livrările de semiconductori s-au triplat grație cheltuielilor globale pentru inteligența artificială, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters. Datele furnizate de autoritatea vamală











