logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Număr record de zboruri de avioane private anunţate la forumul de la Davos

Image

Deşi schimbările climatice figurează pe agenda discuţiilor la Forumul economic mondial de la Davos, care a început marţi, acest lucru nu i-a împiedicat pe şefii de companii şi responsabilii politici să închirieze un număr record de avioane private pentru a ajunge în staţiunea de ski elveţiană, transmite AFP.

Potrivit unui comunicat al companiei de închiriere Air Charter Service (ACS), un număr record de 1.500 de zboruri ale avioanelor private sunt preconizate în această săptămână pe aeroporturile din jurul staţiunii Davos, din Alpii elveţieni. Este vorba de un număr cu aproape 200 de zboruri mai mare decât cel înregistrat anul trecut, o situaţie paradoxală, în condiţiile în care modificările climatice sunt plasate pe primul loc în topul riscurilor la adresa mondială într-un sondaj efectuat în rândul participanţilor la Forumul de la Davos.

În plus, deşi majoritatea participanţilor ajunge la Davos cu maşina sau trenul de pe aeroporturi precum cel din Zurich, un număr restrâns de directori de companii şi lideri guvernamentali vor călători cu elicopterul pentru a câştiga timp.

În aceste condiţii, la final, cererea pentru avioane private în timpul săptămânii în care are loc forumul de la Davos depăşeşte cu mult cererea înregistrată cu prilejul altor evenimente, precum Super Bowl din SUA sau finala Cupei Campionilor la fotbal, subliniază Andy Christie, responsabil pentru avioanele private la ACS.

"Am primit rezervări din Hong Kong, India sau SUA. Niciun alt eveniment nu are o asemenea amploare internaţională", a declarat Andy Christie.

În plus, se manifestă o tendinţă de trecere la avioanele private mai mari şi mai scumpe, precum Gulfstream GV şi Bombardier Global Express.

"Acest lucru se datorează parţial şi distanţelor mari parcurse, dar şi faptului că rivalii în afaceri nu vor să fie surclasaţi", a adăugat Christie.

Organizatorii Forumului de la Davos insistă că vor contrabalansa emisiile avioanelor private prin iniţiative în favoarea mediului şi în acest an au rambursat, parţial, costul călătoriilor cu trenul.

Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an a Forumului de la Davos va avea loc în perioada 22 - 25 ianuarie şi va avea ca temă "globalizarea 4.0: modelarea arhitecturii globale în era celei de-a patra revoluţii industriale". AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică)

 

Sursa foto: www.privatefly.com

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Economic Extern 16-05-2025 16:18

Șeful Novo Nordisk demisionează, pe fondul intensificării concurenței pe piața medicamentelor de slăbit

Producătorul danez de medicamente Novo Nordisk a anunțat vineri demisia directorului general Lars Fruergaard Jorgensen, iar acțiunile companiei au scăzut cu 5% în predeschiderea Bursei de la New York, transmit DPA și Reuters. Președintele Novo Nordisk Foundation, Lars Rebien Sorensen, se va alătura Consiliului de Administrație al Novo No

Economic Extern 16-05-2025 14:42

Președintele Stellantis dezminte negocierile de fuziune cu Renault

Președintele Stellantis, John Elkann, a dezmințit că ar exista orice adevăr în zvonurile conform cărora firma este în negocieri de fuziune cu producătorul auto Renault, transmite Reuters. 'Nu discutăm nicio fuziune', a declarat Elkann la un eveniment desfășurat la Londra, în cadrul unei discuții în grup la care

Economic Extern 16-05-2025 13:47

Ungaria, record absolut de turiști în 2024; România, printre principalele surse de vizitatori

Anul 2024 a fost cel mai bun din istoria turismului maghiar, aproape 18 milioane de turiști - un număr record - alegând să se cazeze în unități turistice din Ungaria, în creștere cu 11% față de 2023, potrivit Visit Hungary - Hungarian Tourism Agency (organizația guvernamentală pentru sectorul turistic). Numărul total al înnoptărilor a d

Economic Extern 16-05-2025 13:17

Exporturile Uniunii Europene către Statele Unite au explodat în martie

Exporturile Uniunii Europene către SUA au explodat în martie, luna în care președintele Donald Trump a dezvăluit așa numita 'Zi a eliberării' - războiul comercial cu restul lumii, transmite Bloomberg. Conform datelor publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), valoarea mărfurilor din blocul comunitar care au traversat Atl

Economic Extern 16-05-2025 10:50

Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze ar urma să scadă cu o treime în mai (Reuters)

Veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze ar urma să scadă cu o treime în mai, față de perioada similară din 2024, la 520 miliarde de ruble (6,48 miliarde de dolari), cel mai redus nivel din iulie 2023, în urma declinului cotațiilor la țiței și a aprecierii rublei, conform calculelor Reuters. Aceste venituri sunt cea mai important

Economic Extern 16-05-2025 09:31

Luis de Guindos (BCE): Războiul comercial, volatilitatea de pe piețe și datoria ridicată sunt principale riscuri în zona euro

Un război comercial global, volatilitatea de pe piețele financiare și nivelul ridicat al datoriilor sunt cele trei riscuri cheie cu care se confruntă economia zonei euro, a apreciat vicepreședintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos, în avanpremiera viitorului raport BCE privind stabilitatea financiară, transmite Reuters. Conform datelor Eurostat

Economic Extern 15-05-2025 16:02

BCE speră ca până la începutul anului viitor să existe un acord politic privind euro digital

Banca Centrală Europeană (BCE) speră ca până la începutul anului viitor să dispună de toate deciziile politice pentru a emite euro digital și apoi va avea nevoie de doi-trei ani pentru lansarea monedei, a declarat joi Piero Cipollone, membru în boardul executiv al BCE, în cadrul unei conferințe, transmite Reuters. BCE l

Economic Extern 15-05-2025 14:20

Eurostat: Emisiile de gaze cu efect de seră generate de economia UE au crescut cu 2,2% în trimestrul patru din 2024

Emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) generate de activitățile economice ale unităților rezidente din Uniunea Europeană s-au situat în trimestrul patru din 2024 la 897 milioane tone echivalent CO2, o creștere de 2,2% față de perioada similară din 2023 (878 milioane tone echivalent CO2), arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Economic Extern 15-05-2025 13:19

Eurostat: Bulgaria, România și Danemarca, cel mai sever declin din UE al producției industriale, în martie

Producția industrială a crescut cu 3,6% în zona euro și cu 2,7% în Uniunea Europeană în martie, comparativ cu perioada similară din 2024, iar Bulgaria, România și Danemarca sunt țările care au înregistrat cel mai sever declin, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În r&acir

Economic Extern 15-05-2025 12:34

Eurostat: Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere de 0,3% în primul trimestru

Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere de 0,3% în primul trimestru din 2025, comparativ cu precedentele trei luni, când s-a înregistrat un avans de 0,2% în zona euro și de 0,4% în UE, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În r&acir

Economic Extern 15-05-2025 11:47

Investițiile străine directe în Europa, la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani

Investițiile străine directe (FDI) în Europa au scăzut în 2024 pentru al doilea an consecutiv, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii nouă ani, arată un studiul al EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, transmite Reuters. Anul trecut, investițiile străine directe în Europa au s

Economic Extern 15-05-2025 09:39

Comisia Europeană ar trebui să ia măsuri contra comisioanelor percepute de Visa și Mastercard (retailerii europeni)

Cei mai mari retaileri europeni, inclusiv online, au solicitat Comisiei Europene (CE) să țină sub control comisioanele percepute de Visa și Mastercard, considerate ridicate, spunând că afectează competitivitatea blocului comunitar și limitează activitatea firmelor rivale, transmite Reuters. Sistemele de plăți străine Visa și Mastercard d

Economic Extern 14-05-2025 17:46

SUA: Livrările de smartphone-uri au crescut cu 30% în martie, pe fondul temerilor legate de taxele vamale

Livrările de smartphone-uri în SUA au crescut cu 30% în martie, producători ca Apple, Samsung și Motorola grăbindu-se să aducă mai multe dispozitive în țară, în anticiparea unor taxe vamale semnificative, arată datele publicate miercuri de compania de cercetare a pieței Counterpoint Research, transmite Reuters. În

Economic Extern 14-05-2025 17:07

BTA: În 2024,Bulgaria a avut al doilea cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână din UE

În 2024, Bulgaria a avut al doilea cel mai mare număr de ore lucrate într-o săptămână din Uniunea Europeană, cu o medie de 39, după Grecia (39,8 ore), a anunțat miercuri Eurostat. Pe locurile trei și patru se află Polonia (38,9 ore) și România (38,8 ore). În Bulgaria, numărul de ore lucrate în

Economic Extern 14-05-2025 16:33

OPEC se așteaptă în 2025 la o creștere mai lentă a furnizării de petrol din partea rivalilor

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și-a înrăutățit estimările privind creșterea furnizării de petrol din SUA și alți producători din afara OPEC+ în acest an, și a anunțat că se așteaptă la cheltuieli de capital mai scăzute în urma declinului cotațiilor țițeiului, transmite Reuters. Livrările din țările din afar