Moneda euro va împlini, la 1 ianuarie 2019, vârsta de 20 de ani, o perioadă în care s-a impus pe pieţele financiare şi a supravieţuit marii crize mondiale, însă rămâne în continuare un colos handicapat de slăbiciunile sale originale, fără o solidaritate europeană crescută, transmite AFP.

Mai întâi un instrument virtual utilizat de specialiştii în finanţe şi contabili, moneda euro s-a materializat la 1 ianuarie 2002, astfel că în prezent 340 de milioane de cetăţeni din 19 ţări împart aceeaşi monedă.

Banca Centrală Europeană (BCE), care a preluat frâiele politicii monetare în 1999, se mândreşte că a împiedicat o escaladare a preţurilor, în condiţiile în care spectrul unei spirale inflaţioniste îi face şi acum "pielea de găină".

În realitate, popularitatea monedei unice este la un nivel ridicat. În medie, 74% din cetăţenii zonei euro apreciază că moneda unică a fost benefică pentru UE, iar 64% pentru propria lor ţară, potrivit rezultatelor unui barometru publicat în luna noiembrie de BCE. Şi asta în pofida creşterii mişcărilor populiste anti-UE.

"Euro este ancorat în rândul populaţiei, chiar dacă partidele antisistem nu sunt mulţumite de acest lucru", subliniază Nicolas Véron, economist la institutul Bruegel din Bruxelles.

Moneda euro a stimulat de asemenea comerţul intra-comunitar şi este a doua cea mai utilizată monedă la nivel mondial, chiar dacă rămâne mult în urma dolarului american.

Însă, în vara lui 2012, după criza financiară, moneda euro a riscat să fie doborâtă de criza datoriilor suverane care ameninţa stabilitatea sistemului bancar. Această criză a scos la lumină slăbiciunile originale ale monedei unice: absenţa solidarităţii bugetare europene prin mutualizarea datoriilor, a investiţiilor şi în consecinţă a riscurilor, disparităţile profunde între economiile zonei euro şi lipsa unui împrumutător de ultimă instanţă pentru statele care întâmpină dificultăţi etc.

În special în contextul crizei din Grecia, "moneda euro a generat acuze reciproce, ţările latine din sud atacându-le pe cele din nord pentru ortodoxia lor liberală, iar cele din nord criticându-le pe cele din sud pentru politicile lor relaxate", a spus Eric Dor, director de studii economice la IESEG.

În cele din urmă, italianul Mario Draghi, preşedintele BCE, va stinge incendiul în vara lui 2012 prin asigurările că instituţia pe care o conduce "va face totul pentru a salva euro". Ulterior, BCE a demarat un amplu program pentru a cumpăra, în anumite condiţii, o cantitate nelimitată de obligaţiuni emise de o ţară atacată de pieţele financiare. O astfel de armă, care până atunci nu a fost utilizată niciodată, a fost suficientă pentru a readuce calmul.

Apoi, pentru a elimina spectrul deflaţiei, BCE a dus dobânda de referinţă la cel mai scăzut nivel din istorie şi a achiziţionat active în valoare totală de 2.600 miliarde de euro.

În schimb, pe plan politic, au fost făcute foarte puţine lucruri pentru a corecta slăbiciunile inerente ale monedei euro. Cele 19 state membre ale zonei euro nu au nici acum instrumente pentru o convergenţă a economiilor lor sau pentru a investi şi a răspunde la provocările economice.

În anii 1990, "cel mai important pentru Europa era, pe plan economic, să doteze piaţa unică europeană cu o monedă unică, pentru a pune capăt importantelor variaţii ale cursului de schimb existente între statele membre şi, pe plan politic, să lege Germania reunificată de Europa de Vest", explică Gilles Moec, economist la Bank of America Merrill Lynch.

Potrivit reformei modeste a zonei euro anunţată în luna decembrie 2018, cele 19 state membre au fost de acord doar cu un instrument bugetar foarte limitat, departe de cele mai îndrăzneţe idei formulate de preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în condiţiile în care Germania a respins orice formă de mutualizare a datoriilor. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)