Comisia Europeană: 405 miliarde de euro investite în economia reală a Europei din fondurile structurale şi de investiţii europene
Aproape două treimi din bugetul fondurilor structurale şi de investiţii europene pentru perioada 2014-2020, respectiv 405 miliarde de euro, erau angajate până în octombrie 2018 pentru proiecte concrete, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Conform raportului publicat miercuri de Comisia Europeană, care prezintă principalele rezultate realizate de cele cinci fonduri structurale şi de investiţii europene, până la sfârşitul anului 2017, un milion de întreprinderi, dintre care 74.000 de întreprinderi nou-înfiinţate, au beneficiat de sprijin pentru extindere, inovare, lansare de noi produse şi creare de locuri de muncă.
În total, au fost selectate 1,7 milioane de proiecte de investiţii pentru a beneficia de sprijin din partea UE în întreaga Europa, pe lângă cei 2,7 milioane de beneficiari din cadrul programelor de dezvoltare rurală.
"Acest raport arată că fondurile structurale şi de investiţii europene ne ajută să atingem obiectivele UE de creştere economică şi ocupare a forţei de muncă în domenii-cheie precum cercetarea şi inovarea, precum şi tranziţia către o economie circulară cu emisii scăzute de dioxid de carbon", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Jyrki Katainen.
La rândul său, comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu, a subliniat că politica de coeziune dă rezultate.
"Cifrele vorbesc de la sine: punerea în aplicare a programelor continuă la viteza de croazieră, la jumătatea perioadei bugetare 2014-2020. Dincolo de aceste cifre impresionante, este povestea a milioane de europeni ale căror vieţi se schimba în bine graţie investiţiilor UE. Acesta este un argument solid pentru o politică de coeziune puternică după 2020", a declarat comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu.
În întreaga Europa, până la sfârşitul anului 2017, 15,3 milioane de persoane (dublu faţa de anul trecut) au primit sprijin pentru găsirea unui loc de muncă sau pentru dezvoltarea de noi competenţe. 42,5 milioane de cetăţeni vor avea acces la servicii de sănătate mai bune.
În conformitate cu angajamentele asumate de UE în cadrul Acordului de la Paris, fondurile structurale şi de investiţii europene sprijină trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon; 330.000 de gospodării beneficiază deja de finanţări din partea UE pentru lucrări de renovare în vederea ameliorării eficienţei energetice, iar peste 3 terawaţi-ora de energie, echivalentul arderii a aproximativ 370.000 de tone de cărbune, vor fi economisiţi datorită îmbunătăţirilor eficienţei energetice finanţate de UE în clădirile publice.
Fondurile structurale şi de investiţii europene mobilizează 647 de miliarde euro în UE în perioada 2014-2020, cu o contribuţie a UE de 460 de miliarde euro. Obiectivul lor este de a promova o convergenţa socioeconomică, o rezilienţă şi o coeziune teritorială de durată. Fondurile reprezintă cea mai consistenta sursa de sprijin oferit de UE în domenii-cheie care necesita investiţii şi se înscriu în priorităţile politice principale ale Comisiei Juncker. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.













