Autorităţile turce investighează comentariile internauţilor cu privire la situaţia economiei
Guvernul turc a anunţat luni că va investiga mai multe sute de deţinători de conturi pe reţelele sociale, bănuiţi că au publicat mesaje care ar putea provoca o percepţie negativă a economiei şi totodată o prăbuşire a lirei, în condiţiile în care moneda Turciei cunoaşte o depreciere gravă în ultimele zile, informează AFP.
Potrivit agenţiei de presă Anatolia, Ministerul turc de Interne a demarat o anchetă preliminară asupra a 346 de conturi de pe reţelele sociale unde au fost publicate comentarii provocatoare cu privire la deprecierea lirei. De asemenea, autoritatea care supraveghează pieţele financiare din Turcia (CMB) a anunţat luni că va demara acţiuni în justiţie împotriva oricărui răspândeşte informaţii false asupra economiei.
Lira turcească, care de la începutul anului a pierdut peste 40% din valoarea sa în raport cu euro şi dolarul, s-a prăbuşit începând de vineri pe fondul crizei diplomatice dintre Ankara şi Washington şi a reacţiei ostile a pieţelor faţă de politica economică a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan.
În pofida amplorii crizei monetare, principalele ziare şi posturi de televiziune acordă o atenţie redusă evoluţiei lirei, optând în schimb să reia declaraţiile lui Erdogan care denunţă un ''complot politic'' împotriva ţării sale şi ameninţă că va riposta prin căutarea de noi pieţe şi aliaţi.
În acest context, numeroşi turci şi economişti se îndreaptă spre reţelele sociale pentru a comenta evoluţia lirei. A fost înfiinţat chiar şi un cont special de Twitter dedicat urmării evoluţiei lirei în raport cu dolarul.
Într-o ţară în care principalele media sunt controlate de oamenii de afaceri apropiaţi puterii sau enciclopedia online Wikipedia este blocată de mai mult de un an, reţelele sociale reprezintă un spaţiu atractiv dar este urmărit îndeaproape de autorităţi. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Seceta afectează perspectivele producţiei de vin din Franța
Vara fierbinte din Franța a oprit creșterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux și Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producție mai redusă și o recoltare timpurie, au avertizat marți producătorii, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a &icir
Comisia prezintă planul pentru abordarea riscurilor și valorificarea oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea abordării riscurilor și a valorificării oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială (AI) pentru securitatea cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile modele avansate de AI redefinesc se
Reuters: Cel mai mare grup politic din PE caută să atenueze povara pieței carbonului asupra industriei
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PE) vrea să atenueze presiunile asupra companiilor provocate de piața certificatelor de emisii de carbon din UE prin încetinirea planificatelor reduceri ale emisiilor și extinderea certificatelor gratuite de poluare, conform unui proiect de document de poziție analizat de Reuters. Comis
Eurostat: Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie și august
Anul trecut, 31,1% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie și august în toate statele membre UE, conform datelor publicate marți
Eurodeputații au aprobat utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru
Parlamentul European a aprobat, marți, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru după incendiile forestiere, inundațiile și valurile de caniculă din 2025, informează un comunicat de presă. Cu 642 de voturi ''pentru'', 13 ''împotrivă'' și o abținere, eu
Eurostat: România - cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în aprilie
Producția de servicii a crescut cu 1,8% în Uniunea Europeană și în zona euro în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă România este statul membru UE unde a scăzut cel mai mult acest indicator, conform datelor publicate
Eurodeputații au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Parlamentul European a adoptat, marți, măsuri menite să atenueze impactul creșterii prețurilor îngrășămintelor asupra fermierilor din UE. Conform unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputații au decis să accelereze modificările aduse politicii agricole comune (PAC), în forma în care au fost propuse de Comisie, pentr
EBA va examina expunerea băncilor la pierderile care au legătură cu căldura
Organismul european de supraveghere bancară va analiza cât de expuși sunt creditorii la riscurile legate de căldură, într-un context în care bătrânul continent continuă să înregistreze noi recorduri de temperatură, transmite Bloomberg. În prezent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) dezvoltă instrumente prin care să măsoare
UNCTAD: Investițiile străine directe au revenit pe creștere în 2025, după doi ani de scădere
Investițiile străine directe (FDI) globale au crescut cu 6% anul trecut, după doi ani de recul, dar această redresare rămâne 'limitată, fragilă și inegală', a anunțat marți Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Mai mult, această creștere a investițiilor străine directe globale, care au ajuns la 1.600 mil
AI nu va readuce o eră de creștere economică rapidă, avertizează un laureat al Premiului Nobel
Un câștigător al Premiului Nobel pentru Economie a avertizat marți că inteligența artificială (AI) nu va readuce economiile occidentale la era creșterii rapide a productivității, care este posibil să fi dispărut pentru totdeauna, transmite Bloomberg. Christopher Pissarides, specializat în impactul automatizării asupra muncii, a estimat că pân
IGU: Comerțul mondial cu gaze lichefiate a atins un nivel record în 2025
Comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA și creșterea importurilor europene au compensat achizițiile mai slabe din Asia, arată un raport publicat marți de Uniunea Internațională a Gazului (IGU), transmite Bloomberg. Cu toate acestea, IGU avertizează că războiul din Orient
Germania lucrează la o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei își face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situații de urgență și ar costa până la 1,5 miliarde de euro pentru a fi pusă la punct, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Rezerva strategică ar urma să fie o garanție în situații extreme, cum ar fi s
Prețul petrolului scade după anunțarea majorării producției de către OPEC+
Cotațiile țițeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a convenit noi majorări ale producției începând din august, în timp ce exporturile de la producătorii cheie prin Strâmtoarea Ormuz se redresează, sporind aprovizionarea pe plan global, transmite Reuters. La 09:42 GM
Microsoft anunță concedieri
Microsoft va renunța la aproximativ 2,1% din forța sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajați, pe fondul restructurării unor părți din afacerile sale comerciale și de jocuri video Xbox, alăturându-se altor mari companii de tehnologie din SUA, care au anunțat reduceri de personal și măsuri de restructurare, pe fondul ajustării operațiunilor, în urma ma
ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunțat luni că va achiziționa o participație de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA. Obiectivul este de a extinde divizia din Spania a ING de servicii bancare private și gestionarea averii. ING va cumpăra participația de la Warburg Pincu













