FT: BCE este îngrijorată de expunerea BBVA, UniCredit şi BNP Paribas la debitorii din Turcia

Deprecierea lirei turceşti a continuat şi vineri, pe fondul sporirii temerilor noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul BCE privind expunerea unora dintre cele mai mari bănci din zona euro - BBVA, UniCredit şi BNP Paribas - la Turcia, au declarat pentru Financial Times (FT) surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Vineri dimineaţă, moneda Turciei a atins un minim istoric, de şase lire pentru un dolar, după ce, în cursul nopţii, s-a depreciat cu peste 5%. Ulterior s-a tranzacţionat la 5,82 lire/USD. De la începutul anului şi până în prezent, lira turcească a pierdut peste 35% din valoare, din cauza temerilor privind creşterea influenţei preşedintelui Tayyip Erdogan asupra politicii monetare şi a tensiunilor geopolitice.
În urma deprecierii lirei turceşti, SSM a început în ultimele luni să urmărească atent legăturile creditorilor europeni cu Turcia, dar situaţia nu a ajuns într-un punct critic. Sunt expuse în special grupurile bancare BBVA (Spania), UniCredit (Italia) şi BNP Paribas (Franţa), toate cu operaţiuni semnificative pe piaţa turcească, susţin sursele.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a minimalizat joi noaptea îngrijorările cetăţenilor privind deprecierea lirei.
Acţiunile băncilor europene sunt sub presiune, indicele Euro Stoxx Banks înregistra vineri dimineaţă un declin de 0,5%, în timp ce titlurile BBVA au scăzut cu 4%, ale UniCredit cu 2,3% şi ale BNP Paribas cu 1,2%.
BCE este îngrijorată că debitorii din Turcia, afectaţi de deprecierea semnificativă a lirei, ar putea să nu-şi mai poată achita creditele în valută, care constituie aproximativ 40% din activele sectorului bancar turcesc.
Deprecierea lirei faţă de dolar a lăsat şi băncile locale expuse din cauza nivelului împrumuturilor în valută din Turcia. Analiştii de la Goldman Sachs susţin că o depreciere până la 7,10 lire/USD "ar putea eroda în mare măsură excesul de capital al băncilor".
Charles Robertson, economist şef al Renaissance Capital, apreciază că "pieţele şi-au pierdut încrederea în triumviratul preşedintelui Erdogan, ginerele său numit ministru de Finanţe şi capacitatea Băncii Centrale de a acţiona aşa cum trebuie".
Joi, ministrul turc de Finanţe a dat asigurări că sectorul bancar este protejat de structura robustă a capitalului şi de bilanţ.
"Contrar declaraţiilor speculative făcută pe piaţă privind băncile şi companiile noastre noastre, autorităţile noastre de reglementare nu văd o problemă în cursul de schimb sau la nivelul lichidităţilor", a menţionat acesta.
Reprezentanţii BCE, BBVA, UniCredit şi BNP Paribas nu au comentat informaţiile. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Premierul slovac Fico sugerează că autoritarismul ar fi mai eficient decât democrațiile din punct de vedere al economiei
Prim-ministrul slovac Robert Fico a sugerat luni, în timpul unei vizite în Uzbekistan, că statele autoritare ar putea fi mai eficiente decât democrațiile din punct de vedere al economiei și a cerut o reevaluare a modelului democratic al Europei, informează marți dpa. Fico a spus că Europa ar trebui să ia în considerare reformarea sistem
Investitorii se reorientează dinspre Wall Street spre America Latină
America Latină a devenit o importantă destinație pentru investiții, în condițiile în care actualele războaie, atât cele militare cât și cele comerciale, îi fac pe investitori să caute opțiuni într-o regiune pe care o văd că nu este afectată de tarife și conflicte majore, transmite Reuters. Datele privind evo
Exporturile Chinei către SUA au consemnat cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în mai
Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puțin decât se estima, în condițiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea solidă de pe alte piețe, transmite Bloomberg. În mai, exporturile Chinei au crescut în ritm anual cu aproape 5%, la 316 mili
Renault va produce drone în Ucraina, susține franceinfo
Constructorul auto francez Renault urmează să se instaleze în Ucraina pentru a produce drone, potrivit unui reportaj difuzat duminică de postul de radio franceinfo, preluat de
Un oficial de la BCE crede că instituția monetară nu ar trebui să reacționeze exagerat dacă inflația coboară sub 2%
Banca Centrală Europeană nu ar trebui să 'reacționeze în mod exagerat' dacă inflația în zona euro va coborî sub ținta de 2%, deoarece există motive să credem că prețurile vor reveni pe creștere, a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Croației, Boris Vujcic, care este și membru al consiliului guvernatorilor BCE, pentru Reuters.
BTA: Bulgaria a avut în aprilie cea mai redusă rată a șomajului de la aderarea la UE
În luna aprilie 2025 Bulgaria a avut o rată a șomajului de 3,3%, cel mai scăzut nivel de la aderarea la Uniunea Europeană în 2007, potrivit datelor furnizate de Eurostat, transmite BTA. Aceasta a fost și una din cele mai scăzute rate ale șomajului din Uniunea Europeană. Potrivit Eurostat, țările membre cu cele mai scăzute rate ale
Beijingul propune un 'canal verde' pentru exporturile de metale rare spre UE
China a propus înființarea unui 'canal verde' pentru accelerarea procesului de eliberare a licențelor necesare pentru exporturile de metale rare spre Uniunea Europeană, a anunțat, sâmbătă, Ministerul chinez al Comerțului, în contextul în care Beijingul a restricționat exporturile de metale rare ca răspuns la tarifele vamale americane,
Industria germană a pierdut 100.000 de locuri de muncă într-un an (analiză)
Criza economică în curs în Germania a costat industria din această țară peste 100.000 de locuri de muncă într-un an, sectorul auto cheie al țării fiind cel mai afectat, potrivit unei analize realizate de firma de audit și consultanță EY, citat sâmbătă de dpa. În sectorul auto, aproximativ 45.400 de locuri de muncă
Politica fiscală americană și datoria publică influențează dolarul, care rămâne cea mai importantă monedă (analiști)
Dolarul rămâne cea mai importantă monedă pentru rezervele valutare ale statelor, dar analiștii atrag atenția privind viabilitatea politicii fiscale americane și sustenabilitatea datoriei publice a SUA. Un raport de cercetare al CFA Institute din Statele Unite ale Americii, intitulat 'Privilegiul exorbitant al dolarului', și dat s
Discuții comerciale sino-americane luni, la Londra (Trump)
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că noi discuții comerciale sino-americane vor avea loc, luni, la Londra, în încercarea de a se ajunge la un 'acord' între cei doi giganți aflați într-o dispută vamală, relatează AFP. Liderul de la Casa Albă a precizat pe rețeaua sa Truth Social că din delegația
Germania riscă încă doi ani de recesiune dacă războiul comercial cu SUA escaladează, avertizează Bundesbank
O escaladare a războiului comercial cu SUA ar putea prelungi recesiunea în Germania pentru încă doi ani, din cauza reculului exporturilor și incertitudinilor asupra investițiilor, a avertizat vineri Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), informează AFP. Germania este singura țară G7 care nu a înregistrat o creștere a PIB-ul
Noile cote la importurile de produse agricole din Ucraina în UE vor fi mai mari decât înainte de război (comisar)
Uniunea Europeană și Ucraina negociază un nou acord care va fixa cote la importurile de produse agricole din Ucraina, cote care vor fi 'undeva între' nivelurile actuale și scutirile temporare acordate Ucrainei în 2022, după începerea invaziei rusești, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Christophe Hansen, citat de Reuters.
Economia europeană a înregistrat un avans de 0,6% în primul trimestru; economia României a stagnat
Economia zonei euro și cea a Uniunii Europene au înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru al acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, însă economia România a stagnat, conform datelor revizuite publicate vineri de Eurostat. Potrivit acestor date, Produsul Intern Brut al Uniunii Europene, precum ș
FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut în mai, grație ieftinirii cerealelor, zahărului și uleiului
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în luna mai, grație diminuării cotațiilor la cereale, zahăr și uleiuri vegetale, a anunțat, vineri, Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de prețuri înregistrate l
UE și-a dat aprobarea finală pentru posibila sacrificare a lupilor
Consiliul Uniunii Europene a adoptat, joi, modificarea Directivei privind habitatele, care modifică nivelul de protecție a lupului din 'strict protejat' în 'protejat', informează DPA. Această actualizare aliniază directiva la Convenția de la Berna actualizată, acordul internațional pentru protecția plantelor, a animalelor