Ryanair ar putea concedia 20% din angajaţii irlandezi
Operatorul aerian irlandez Ryanair a notificat peste 300 de angajaţi - piloţi şi personal navigant - că şi-ar putea pierde locurile de muncă fiindcă în sezonul de iarnă va fi concediată aproximativ 20% din forţa de muncă de la baza sa din Dublin, deoarece recentele greve afectează rezervările, transmit BBC, Sky News şi Reuters.
Recent, Ryanair a avertizat că va anula peste 12% din zboruri din cauza grevei piloţilor, programată în perioada 25-26 iulie. Vor fi afectaţi aproape 50.000 de clienţi care călătoresc din şi spre Spania, Portugalia şi Belgia, urmând să fie anulate zilnic până la 300 de zboruri, conform unui comunicat al operatorului aerian irlandez. În Irlanda, aproximativ un sfert din piloţii Ryanair vor fi în grevă joi.
Compania a avertizat că ar putea închide câteva rute din capitala Irlandei în urma reducerii numărului de avioane de la baza din Dublin, de la 30 la 24, dar şi alte rute s-ar putea confrunta cu reduceri frecvente deoarece o parte din aeronave vor fi direcţionate spre subsidiara poloneză, Ryanair Sun, care înregistrează o creştere rapidă. Cele şase avioane vor fi trimise în Polonia.
Compania irlandeză va începe negocierile cu peste 100 de piloţi şi 200 de membri ai personalului navigant din Dublin care au primit înştiinţări privind posibila lor concediere din 28 octombrie. O parte ar putea fi transferaţi în Polonia pentru a minimaliza impactul concedierilor, a explicat Ryanair.
De asemenea, compania a făcut un gest neaşteptat, publicând online salariile angajaţilor. Conform documentului, piloţii câştigă între 190.000 şi 220.000 de euro pe an, iar personalul navigant până la 40.000 euro pe an.
Marţi, Ryanair a anulat 16 zboruri din Irlanda, fiind afectaţi 2.500 de pasageri.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a avertizat luni că în perioada verii preţul mediu al biletelor va fi mai redus decât se estima, din cauza concurenţei ridicate, a vremii deosebit de calde din nordul Europei şi a incertitudinilor provocate de o serie de greve.
În trimestrul doi din 2018, profitul companiei irlandeze a scăzut cu 20%, din cauza declinului rezervărilor, a costurilor mai mari cu angajaţii şi cu combustibilul.
Dar profitul trimestrial de 319 milioane de euro (374,4 milioane de dolari) este în linie cu estimarea precedentă a companiei şi uşor peste previziunile analiştilor, de 305 milioane de euro.
"Deşi numărul biletelor vândute în trimestrul doi din 2018 a depăşit uşor estimările noastre, dificultăţile din ultima perioadă şi aşteptatul impact al grevelor vor afecta rezultatele companiei", a afirmat directorul general, Michael O'Leary.
Veniturile au urcat cu 9% în trimestrul doi din acest an, la 2,08 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 2,04 miliarde de euro.
Ryanair şi-a menţinut estimările privind obţinerea unui profit înainte de taxe de 1,25 - 1,35 miliarde de euro în anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2019, în scădere faţă de nivelul record de 1,45 miliarde de euro realizat în anul precedent. Este primul declin din 2014.
În mai, compania estima un declin de 5% al preţului mediu al biletelor în primele trei luni din acest an şi o scădere de 4% în trimestrul doi. Luni, Ryanair a anunţat o scădere de 4% în perioada ianuarie-martie 2018 şi a previzionat un avans de doar 1% în perioada aprilie-iunie 2018.
Vineri, acţiunile Ryanair au închis la 15,55 euro, un declin de aproape 20% faţă de nivelul record de 19,38 euro în august 2017, înainte de anularea a 20.000 de zboruri.
În 12 iulie, Ryanair a anulat 30 de curse aeriene, după ce aproximativ 100 din cei 350 de piloţi irlandezi ai companiei au declanşat prima lor grevă, cerând un sistem de salarizare mai transparent, promovări şi transferuri, în vederea limitării a ceea ce sindicatul FORSA/IALPA susţine că ar fi libertatea excesivă a conducerii de a dispune de carierele angajaţilor.
Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat, în 4 iulie, o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.
În schimb, Ryanair susţine că angajaţii săi beneficiază de unele dintre cele mai bune condiţii din industria aeriană low-cost.
În decembrie, Ryanair a avut primele negocieri cu sindicatele din istoria de 32 de ani a companiei, care au ajutat la evitarea unei greve la nivel european. În urma discuţiilor, piloţii Ryanair din Portugalia, Irlanda şi Italia renunţaseră la mişcările de protest programate înainte de Crăciun, dar piloţii din Germania au oprit activitatea timp de patru ore.
Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA: Banii UE pentru renovarea locuințelor nu generează economii de energie semnificative
Măsurile de renovare finanțate de UE din fondul de redresare în urma pandemiei de COVID-19 - Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) - generează doar economii moderate de energie, este concluzia raportului publicat marți de Curtea de Conturi Europeană. Raportul examinează dacă investițiile și reformele din cadrul MRR contribuie la ef
BTA: Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară
Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară a fluviului, unde s-au format șase sectoare cu adâncime redusă, a afirmat marți Bozhidar Yankov, secretar general al Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea din Ruse. El a subliniat că printre zonele critice se află: Somov
Seceta afectează perspectivele producţiei de vin din Franța
Vara fierbinte din Franța a oprit creșterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux și Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producție mai redusă și o recoltare timpurie, au avertizat marți producătorii, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a &icir
Comisia prezintă planul pentru abordarea riscurilor și valorificarea oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea abordării riscurilor și a valorificării oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială (AI) pentru securitatea cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile modele avansate de AI redefinesc se
Reuters: Cel mai mare grup politic din PE caută să atenueze povara pieței carbonului asupra industriei
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PE) vrea să atenueze presiunile asupra companiilor provocate de piața certificatelor de emisii de carbon din UE prin încetinirea planificatelor reduceri ale emisiilor și extinderea certificatelor gratuite de poluare, conform unui proiect de document de poziție analizat de Reuters. Comis
Eurostat: Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie și august
Anul trecut, 31,1% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie și august în toate statele membre UE, conform datelor publicate marți
Eurodeputații au aprobat utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru
Parlamentul European a aprobat, marți, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru după incendiile forestiere, inundațiile și valurile de caniculă din 2025, informează un comunicat de presă. Cu 642 de voturi ''pentru'', 13 ''împotrivă'' și o abținere, eu
Eurostat: România - cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în aprilie
Producția de servicii a crescut cu 1,8% în Uniunea Europeană și în zona euro în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă România este statul membru UE unde a scăzut cel mai mult acest indicator, conform datelor publicate
Eurodeputații au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Parlamentul European a adoptat, marți, măsuri menite să atenueze impactul creșterii prețurilor îngrășămintelor asupra fermierilor din UE. Conform unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputații au decis să accelereze modificările aduse politicii agricole comune (PAC), în forma în care au fost propuse de Comisie, pentr
EBA va examina expunerea băncilor la pierderile care au legătură cu căldura
Organismul european de supraveghere bancară va analiza cât de expuși sunt creditorii la riscurile legate de căldură, într-un context în care bătrânul continent continuă să înregistreze noi recorduri de temperatură, transmite Bloomberg. În prezent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) dezvoltă instrumente prin care să măsoare
UNCTAD: Investițiile străine directe au revenit pe creștere în 2025, după doi ani de scădere
Investițiile străine directe (FDI) globale au crescut cu 6% anul trecut, după doi ani de recul, dar această redresare rămâne 'limitată, fragilă și inegală', a anunțat marți Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Mai mult, această creștere a investițiilor străine directe globale, care au ajuns la 1.600 mil
AI nu va readuce o eră de creștere economică rapidă, avertizează un laureat al Premiului Nobel
Un câștigător al Premiului Nobel pentru Economie a avertizat marți că inteligența artificială (AI) nu va readuce economiile occidentale la era creșterii rapide a productivității, care este posibil să fi dispărut pentru totdeauna, transmite Bloomberg. Christopher Pissarides, specializat în impactul automatizării asupra muncii, a estimat că pân
IGU: Comerțul mondial cu gaze lichefiate a atins un nivel record în 2025
Comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA și creșterea importurilor europene au compensat achizițiile mai slabe din Asia, arată un raport publicat marți de Uniunea Internațională a Gazului (IGU), transmite Bloomberg. Cu toate acestea, IGU avertizează că războiul din Orient
Germania lucrează la o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei își face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situații de urgență și ar costa până la 1,5 miliarde de euro pentru a fi pusă la punct, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Rezerva strategică ar urma să fie o garanție în situații extreme, cum ar fi s
Prețul petrolului scade după anunțarea majorării producției de către OPEC+
Cotațiile țițeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a convenit noi majorări ale producției începând din august, în timp ce exporturile de la producătorii cheie prin Strâmtoarea Ormuz se redresează, sporind aprovizionarea pe plan global, transmite Reuters. La 09:42 GM













