logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisia Europeană: 50 de ani de uniune vamală în cel mai mare bloc comercial din lume

Imagine din galeria Agerpres

Uniunea vamală a UE, una dintre cele mai importante realizări ale blocului comunitar, şi-a sărbătorit la 1 iulie cea de-a 50-a aniversare, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene (CE).

Rezultat al acordurilor de referinţă de după război care au deschis calea spre integrarea europeană, uniunea vamală a intrat în vigoare în anul 1968. Prin eliminarea tarifelor vamale pentru comerţul cu mărfuri în cadrul a ceea ce numim în prezent Uniunea Europeană, uniunea vamală a marcat primul pas decisiv către crearea celui mai mare bloc comercial din lume, cele 28 de administraţii vamale ale UE acţionând ca şi cum ar constitui o singură entitate.

În ultimii 50 de ani, uniunea vamală a devenit o piatră de temelie pentru piaţa noastră unică prin menţinerea unor frontiere sigure ale UE şi prin protejarea cetăţenilor împotriva mărfurilor interzise şi periculoase precum armele şi drogurile. De asemenea, ea facilitează o proporţie din ce în ce mai mare a comerţului mondial: autorităţile vamale din UE au gestionat 16% din comerţul mondial în 2017.

La 1 iulie 2018, exact la 50 ani de la înfiinţarea uniunii vamale, Comisia organizează evenimente în aeroporturi şi şcoli din întreaga UE în scopul sensibilizării cu privire la această realizare extraordinară.

"Uniunea vamală reprezintă o realizare extraordinară şi unică. Aceasta permite europenilor să profite pe deplin de beneficiile pieţei interne, menţinând fluxurile comerciale şi siguranţa consumatorilor. Sunt recunoscător miilor de cetăţeni care au contribuit şi continuă să contribuie la această realizare europeană în ultimii 50 de ani", a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.

Uniunea vamală a UE a fost iniţial prevăzută în Tratatul de la Roma şi, în 1968, a eliminat taxele vamale percepute la frontierele dintre membrii Comunităţii Europene. În prezent, ea este o zonă comercială unică în care toate mărfurile pot circula liber, indiferent dacă sunt produse în UE sau în afara graniţelor sale. Taxele pe mărfurile provenite din afara UE sunt, în general, plătite atunci când acestea intră pentru prima oară în UE. În acest mod, autorităţile vamale asigură plata taxelor respective şi protecţia intereselor financiare ale Uniunii şi ale statelor sale membre. De asemenea, autorităţile vamale împiedică intrarea în Uniune a produselor care prezintă un risc pentru siguranţa sau sănătatea cetăţenilor UE; ele opresc mărfurile care au fost traficate şi care fac obiectul contrabandei sau care prezintă un pericol pentru mediu şi pentru patrimoniul cultural european, sau mărfurile care subminează interesele financiare ale UE şi ale statelor sale membre.

Pentru a asigura buna funcţionare a zonei vamale unice, statele membre ale UE utilizează un set comun de norme, aşa-numitul Cod vamal al Uniunii, care stă la baza uniunii vamale. Prin utilizarea acestui cod, actualizat în 2013 şi aplicat începând cu 2016, statele membre ale UE se bazează pe aceleaşi norme şi proceduri pentru gestionarea importului, exportului şi tranzitului mărfurilor. Acest lucru stimulează concurenţa şi comerţul, îmbunătăţeşte eficienţa, creşte calitatea şi reduce preţurile pentru consumatori.

Autorităţile vamale naţionale din toate statele membre ale UE sunt responsabile în primul rând cu operaţiunile zilnice extinse ale uniunii vamale şi cooperează între ele şi cu Comisia pentru asigurarea funcţionării acesteia. În acelaşi timp, este esenţială o cooperare internaţională mai largă pentru a proteja interesele cetăţenilor europeni şi ale întreprinderilor europene la nivel mondial. În acest sens, UE a semnat peste 50 de acorduri internaţionale care prevăd cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă cu 80 ţări din afara UE pentru a sprijini controalele şi asigurarea respectării legii şi pentru a simplifica şi a armoniza procedurile vamale, care, la rândul lor, reduc sarcina administrativă şi costurile pentru întreprinderile europene.

Recent, Comisia a propus în următorul buget al UE un angajament financiar continuu de 950 de milioane de euro pentru programele vamale. Aceste fonduri ar trebui să susţină creşterea cooperării şi a schimbului de date între autorităţile vamale, precum şi sprijinirea şi formarea lucrătorilor vamali în activitatea lor. De asemenea, în planurile de buget al UE a fost inclus un nou fond de 1,3 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre să achiziţioneze, să întreţină şi să înlocuiască echipamente vamale de ultimă generaţie. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 26

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 06-11-2026 14:24

Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025

Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economic Extern 06-11-2026 12:48

Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie

Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor

Economic Extern 06-11-2026 11:09

Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas

Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra

Economic Extern 06-11-2026 09:14

Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor

Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.

Economic Extern 06-11-2026 08:33

China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii

Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat

Economic Extern 05-11-2026 16:24

BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)

Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au

Economic Extern 05-11-2026 15:19

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,

Economic Extern 05-11-2026 13:49

China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici

Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister

Economic Extern 05-11-2026 13:22

Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)

Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri

Economic Extern 05-11-2026 13:04

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale

Economic Extern 05-11-2026 12:07

Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit

Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%

Economic Extern 04-11-2026 18:57

ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire

Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază

Economic Extern 04-11-2026 17:37

După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia

Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma

Economic Extern 04-11-2026 17:00

Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026

Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de

Economic Extern 04-11-2026 16:42

BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea

Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria