Siria va importa 1,5 milioane tone de grâu, inclusiv din România
Siria intenţionează să importe 1,5 milioane tone de grâu în acest an, în principal din Rusia, în condiţiile în care achiziţiile de pe piaţa locală ar urma să se situeze la aproximativ o jumătate de milion de tone, a declarat pentru Reuters ministrul sirian al comerţului interior.
Grâul va fi importat în principal din Rusia dar Siria este interesată de asemenea să cumpere grâu şi din România şi Bulgaria, a precizat Abdullah al-Gharbi.
"Suntem încă la începutul sezonului de achiziţii de pe piaţa internă, care a demarat în urmă cu aproximativ 20 de zile, însă estimăm că achiziţiile de pe piaţa locală se vor situa în acest an între 500.000 şi 600.000 de tone", a spus Gharbi. Acesta a subliniat că Siria dispune de rezerve strategice de grâu care să îi acopere consumul timp de peste opt luni. "Aceasta este o realizare. Uitaţi-vă la Egipt, de exemplu, au rezerve pentru trei luni iar Algeria pentru patru luni", a precizat Abdullah al-Gharbi.
Siria era odată capabilă să îşi asigure singură necesarul de grâu însă producţia a scăzut dramatic de la debutul războiului civil. Înaintea conflictului ţara producea, într-un an bun, patru milioane de tone de grâu şi putea exporta 1,5 milioane tone. Însă declinul producţiei de grâu a obligat regimul Bashar al-Assad să majoreze importurile. Pâinea este un produs de bază subvenţionat pentru sirieni, care au avut de suferit de pe urma unui conflict care a provocat sute de mii de morţi şi a forţat milioane de persoane să îşi părăsească locuinţele.
"Nu vom majora preţul la pâine, nu în viitorul apropiat. Desigur aceasta reprezintă o povară pentru guvern, în special având în vedere preţul ridicat pe care îl plătim fermierilor pentru grâu, dar vom continua să îi subvenţionăm", a mai spus Abdullah al-Gharbi.
Siria plăteşte fermierilor săi un preţ de 175.000 de lire siriene (400 de dolari) pentru fiecare tonă de grâu şi o sumă suplimentară de 30.000 de lire siriene drept subvenţii de transport. "Preţurile noastre sunt mai mult decât excelente, în timp ce în Turcia sunt de aproximativ 225 dolari per tonă, la noi sunt de aproape 500 de dolari", a spus Abdullah al-Gharbi.
Decalajul dintre necesităţi şi producţia locală va fi acoperit prin organizarea unor licitaţii pentru achiziţii de pe piaţa internaţională, licitaţii organizate de Agenţia de stat pentru achiziţia de cereale din Siria (Hoboob). Aceasta entitate a anunţat deja o licitaţie cu data limită 2 iulie pentru achiziţia a 200.000 de tone de grâu din Rusia, România sau Bulgaria. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA: Banii UE pentru renovarea locuințelor nu generează economii de energie semnificative
Măsurile de renovare finanțate de UE din fondul de redresare în urma pandemiei de COVID-19 - Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) - generează doar economii moderate de energie, este concluzia raportului publicat marți de Curtea de Conturi Europeană. Raportul examinează dacă investițiile și reformele din cadrul MRR contribuie la ef
BTA: Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară
Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară a fluviului, unde s-au format șase sectoare cu adâncime redusă, a afirmat marți Bozhidar Yankov, secretar general al Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea din Ruse. El a subliniat că printre zonele critice se află: Somov
Seceta afectează perspectivele producţiei de vin din Franța
Vara fierbinte din Franța a oprit creșterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux și Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producție mai redusă și o recoltare timpurie, au avertizat marți producătorii, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a &icir
Comisia prezintă planul pentru abordarea riscurilor și valorificarea oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea abordării riscurilor și a valorificării oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială (AI) pentru securitatea cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile modele avansate de AI redefinesc se
Reuters: Cel mai mare grup politic din PE caută să atenueze povara pieței carbonului asupra industriei
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PE) vrea să atenueze presiunile asupra companiilor provocate de piața certificatelor de emisii de carbon din UE prin încetinirea planificatelor reduceri ale emisiilor și extinderea certificatelor gratuite de poluare, conform unui proiect de document de poziție analizat de Reuters. Comis
Eurostat: Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie și august
Anul trecut, 31,1% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie și august în toate statele membre UE, conform datelor publicate marți
Eurodeputații au aprobat utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru
Parlamentul European a aprobat, marți, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru după incendiile forestiere, inundațiile și valurile de caniculă din 2025, informează un comunicat de presă. Cu 642 de voturi ''pentru'', 13 ''împotrivă'' și o abținere, eu
Eurostat: România - cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în aprilie
Producția de servicii a crescut cu 1,8% în Uniunea Europeană și în zona euro în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă România este statul membru UE unde a scăzut cel mai mult acest indicator, conform datelor publicate
Eurodeputații au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Parlamentul European a adoptat, marți, măsuri menite să atenueze impactul creșterii prețurilor îngrășămintelor asupra fermierilor din UE. Conform unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputații au decis să accelereze modificările aduse politicii agricole comune (PAC), în forma în care au fost propuse de Comisie, pentr
EBA va examina expunerea băncilor la pierderile care au legătură cu căldura
Organismul european de supraveghere bancară va analiza cât de expuși sunt creditorii la riscurile legate de căldură, într-un context în care bătrânul continent continuă să înregistreze noi recorduri de temperatură, transmite Bloomberg. În prezent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) dezvoltă instrumente prin care să măsoare
UNCTAD: Investițiile străine directe au revenit pe creștere în 2025, după doi ani de scădere
Investițiile străine directe (FDI) globale au crescut cu 6% anul trecut, după doi ani de recul, dar această redresare rămâne 'limitată, fragilă și inegală', a anunțat marți Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Mai mult, această creștere a investițiilor străine directe globale, care au ajuns la 1.600 mil
AI nu va readuce o eră de creștere economică rapidă, avertizează un laureat al Premiului Nobel
Un câștigător al Premiului Nobel pentru Economie a avertizat marți că inteligența artificială (AI) nu va readuce economiile occidentale la era creșterii rapide a productivității, care este posibil să fi dispărut pentru totdeauna, transmite Bloomberg. Christopher Pissarides, specializat în impactul automatizării asupra muncii, a estimat că pân
IGU: Comerțul mondial cu gaze lichefiate a atins un nivel record în 2025
Comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA și creșterea importurilor europene au compensat achizițiile mai slabe din Asia, arată un raport publicat marți de Uniunea Internațională a Gazului (IGU), transmite Bloomberg. Cu toate acestea, IGU avertizează că războiul din Orient
Germania lucrează la o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei își face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situații de urgență și ar costa până la 1,5 miliarde de euro pentru a fi pusă la punct, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Rezerva strategică ar urma să fie o garanție în situații extreme, cum ar fi s
Prețul petrolului scade după anunțarea majorării producției de către OPEC+
Cotațiile țițeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a convenit noi majorări ale producției începând din august, în timp ce exporturile de la producătorii cheie prin Strâmtoarea Ormuz se redresează, sporind aprovizionarea pe plan global, transmite Reuters. La 09:42 GM













