Financial Times: Zona euro a ajuns la un ''acord istoric'' pentru reducerea datoriei Greciei
Guvernele din zona euro au reuşit joi noaptea, după peste şase ore de negocieri, să ajungă la un acord îndelung aşteptat pentru reducerea datoriei Greciei, într-un moment în care Atena se pregăteşte să încheie în 20 august al treilea program de asistenţă financiară, în valoare de 86 de miliarde de euro, informează publicaţia britanică Financial Times (FT).
Acordul prevede prelungirea cu zece ani a scadenţei unor împrumuturi de 96 de miliarde de euro din programul de asistenţă financiară (aproximativ 40% din totalul pe care Grecia trebuie să-l plătească în următoarele decenii zonei euro). Maturitatea creditelor a fost prelungită din 2023 până în 2033. De asemenea, va fi majorată ultima tranşă din programul de ajutor pe care o va primi Grecia pentru ca ţara să-şi construiască rezerve de numerar necesare în următoarele luni.
La reuniunea de la Luxemburg, oficialii zonei euro au salutat "acordul istoric", după opt ani în care Grecia a beneficiat de trei programe de asistenţă financiară pentru a evita intrarea în faliment şi a suferit cea mai gravă recesiune a oricărei economii europene din timpurile moderne.
"Este un moment excepţional. Criza elenă se încheie în această noapte la Luxemburg", a afirmat comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici.
Acordul era vital pentru a reasigura investitorii că datoria Greciei este sustenabilă, înainte ca Atena să revină pe pieţe pentru a-şi finanţa cheltuielile.
"Grecia a trecut în altă etapă. Toţi am făcut eforturi deosebite pentru a finaliza cu încredere al treilea program de asistenţă financiară", a afirmat ministrul elen de Finanţe, Euclid Tsakalotos.
Germania a fost reticentă în privinţa majorării ultimei tranşă din programul de ajutor pe care o va primi Grecia dar în final a acceptat creşterea sumei de la 11,7 la 15 miliarde de euro, astfel încât Atena va rămâne cu rezerve de numerar în valoare de 24,1 miliarde de euro, suficiente pentru ca ţara să nu acceseze pieţele cel puţin în următoarele 22 de luni.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat acordul, dar a afirmat că "încă are unele rezerve" privind sustenabilitatea datoriei pe termen lung a Greciei.
Conform acordului, Grecia va trebui să menţină un excedent bugetar primar, care exclude plata datoriei, de 3,5% din PIB până în 2022, ţinta fiind ca excedentul să rămână la 2,2% din PIB până în 2060.
Datoria publică a Greciei, ţară care a beneficiat de trei programe de asistenţă în ultimii opt ani, este de aproximativ 180% din PIB, iar atât autorităţile de la Atena cât şi instituţiile creditoare consideră că este necesară o restructurare pentru a o face sustenabilă în viitor, o iniţiativă la care s-a opus până acum Germania. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria













