Fondurile de private equity au cumpărat anul trecut companii listate în valoare de 180 de miliarde de dolari
Ritmul în care fondurile de private equity cumpără companii publice este cel mai rapid de dinaintea crizei financiare, valoarea totală a tranzacţiilor ajungând anul trecut la 180 de miliarde de dolari, aproape dublu faţă de nivelul din 2016, se arată într-un raport al firmei de consultanţă Bain & Co, informează luni publicaţia britanică Financial Times (FT).
Este cel mai semnificativ avans al tranzacţiilor din 2007 şi vine într-un moment în care sectorul este sub presiune să folosească sume record, susţin analiştii.
Numărul tranzacţiilor între companiile din sectorul public şi cel privat, în care un fond de private equity cumpără o companie listată, a ajuns la 152 anul trecut, faţă de 94 în 2016, conform raportului realizat de Bain & Co, una din cele mai mari firme de consultanţă din lume.
Cel mai mare număr de astfel de afaceri - 196 - a fost realizat în 2007, în timp ce în 2006 s-a înregistrat o valoare record a tranzacţiilor, de 423 de miliarde de dolari.
Bain & Co a identificat 72 potenţiale ţinte de preluare în SUA, companiile având o valoare de antrepriză de până la 50 de miliarde de dolari. Printre potenţialele ţinte de preluare se află LBrand (care deţine Victoria's Secret şi care o capitalizare bursieră de 19 miliarde de dolari) şi Brunswick, evaluată la cinci miliarde de dolari.
Hugh MacArthur, director în cadrul Bain & Co, se aşteaptă ca anul acesta nivelul tranzacţiilor să fie similar cu cel din 2017, dacă nu se schimbă foarte mult condiţiile de pe piaţă.
Companiile sunt sub presiune să facă investiţii şi de aceea fondurile de private equity vor fi mai puţin prudente. Chiar dacă turbulenţele de pe pieţele financiare revin, fondurile de private equity vor continua să cheltuie bani, a dat asigurări MacArthur.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CE cere României să notifice transpunerea Directivei privind reducerea cerințelor de raportare pentru operatorii economici
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere Ciprului, Maltei și Finlandei, și să trimită avize motivate României, Croației, Italiei, Austriei și Portugaliei pentru că nu au notificat transpunerea Directivei (UE) 2024/
Comisia Europeană atenționează România în legătură cu restricțiile privind serviciile de construcții și instalații cu impact energetic
Comisia Europeană a informat miercuri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României, Bulgariei, Cehiei, Spaniei, Croației, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei pentru că au impus regimuri restrictive obligatorii de autori
Airbus: Numărul de pasageri se va dubla până în 2045
Grupul aeronautic european Airbus a anunțat miercuri că se așteaptă ca traficul aerian să continue să crească în următoarele două decenii, previzionând că până în 2045 numărul de pasageri se va dubla la aproximativ 10 miliarde de persoane pe an, pe baza unei rate medii de creștere de 3,9%, transmite DPA. Prognoze simila
Comisia Europeană solicită României să respecte obiectivele în materie de reciclare a deșeurilor
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere Germaniei, Greciei și Ciprului, și să trimită avize motivate României, Bulgariei, Cehiei, Greciei, Spaniei, Croației, Ciprului, Ungariei, Maltei, Poloniei și Portugaliei pen
FMI a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei mondiale în acest an
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit miercuri previziunile privind creșterea economiei mondiale la 3% în acest an, după ce în aprilie estima un avans de 3,1%, și a avertizat asupra actualelor riscuri provocate de războiul din Orientul Mijlociu, fragmentarea comerțului și potențialele corecții privind așteptările pieței pentru AI, transmit
Franța: Autoritatea pentru concurență somează Meta să se conformeze obligației de a plăti presa în baza ''drepturilor conexe''
Autoritatea franceză din domeniul concurenței a estimat miercuri că societatea americană Meta, proprietară a rețelelor de socializare Facebook și Instagram, ''prejudiciază grav'' presa franceză și îi ''exacerbează poziția precară'' prin neplata conținuturilor acesteia din urmă, în pofida prevederilor din mecanismul drepturi
BCE acordă patru luni băncilor pentru a contracara amenințările cibernetice
Banca Centrală Europeană (BCE) a acordat creditorilor din zona euro un termen de patru luni pentru a elabora planuri de contracarare a amenințărilor cibernetice activate de AI (inteligența artificială), care ar putea submina încrederea în sistemul financiar și perturba plățile, transmite Reuters. Experții în securitate cibern
Comisia Europeană a emis obligațiuni de 11 miliarde de euro la cea de-a șaptea tranzacție sindicalizată din 2026
Comisia Europeană a emis, marți, obligațiuni UE în valoare de 11 miliarde de euro, în cadrul celei de-a 7-a tranzacții sindicalizate din 2026, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Tranzacția în două tranșe a vizat noi obligațiuni UE cu maturitatea la cinci ani în valoare de șase miliarde de euro,
Prețul petrolului Brent a crescut cu 6%, după ce Trump a anunțat încheierea armistițiului cu Iran
Prețul barilului de petrol Brent cu furnizare în septembrie a crescut cu peste 6%, depășind 78,5 dolari, după ce președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a anunțat că pune capăt armistițiului cu Iran și a precizat că nu mai vrea să negocieze, relatează agenția EFE. Astfel, la ora 9:00 GMT, prețul barilului de țiței Brent,
Producția mondială de energie nucleară va crește cu 44%, iar China va devansa SUA, estimează analiștii BNEF
Capacitatea mondială de producție a energiei nucleare ar urma să se majoreze cu 44% în următorul deceniu, după mai mulți ani de creștere timidă, impulsionată de cererea tot mai mare de electricitate și de eforturile agresive de a construi reactoare nucleare ale Chinei și Indiei, transmite Bloomberg. Potrivit unui raport publicat miercuri
NATO se apropie de un acord pentru extinderea spre est a conductelor de combustibil din epoca Războiului Rece
Țările NATO sunt aproape de un acord vizând extinderea spre Europa de Est și Turcia a unei rețele de conducte de combustibil care datează din epoca Războiului Rece, în ideea de a se asigura că aceste țări pot fi aprovizionate cu combustibil în situații de criză, transmite Bloomberg. Sistemul de conducte de combustibil al NATO
ECA: Banii UE pentru renovarea locuințelor nu generează economii de energie semnificative
Măsurile de renovare finanțate de UE din fondul de redresare în urma pandemiei de COVID-19 - Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) - generează doar economii moderate de energie, este concluzia raportului publicat marți de Curtea de Conturi Europeană. Raportul examinează dacă investițiile și reformele din cadrul MRR contribuie la ef
BTA: Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară
Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară a fluviului, unde s-au format șase sectoare cu adâncime redusă, a afirmat marți Bozhidar Yankov, secretar general al Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea din Ruse. El a subliniat că printre zonele critice se află: Somov
Seceta afectează perspectivele producţiei de vin din Franța
Vara fierbinte din Franța a oprit creșterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux și Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producție mai redusă și o recoltare timpurie, au avertizat marți producătorii, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a &icir
Comisia prezintă planul pentru abordarea riscurilor și valorificarea oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea abordării riscurilor și a valorificării oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială (AI) pentru securitatea cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile modele avansate de AI redefinesc se













