Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat uşor în noiembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat la 1,5% în noiembrie, de la 1,4% luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată joi de Oficiul european de Statistică (Eurostat).
Nivelul inflaţiei şi consolidarea creşterii economiei zonei euro explică de ce luna aceasta Banca Centrală Europeană a diminuat programul său de relaxare cantitativă (QE). Conform acestor estimări, inflaţia în zona euro se apropie de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene, care vrea să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică. De asemenea, cifra furnizată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să rămână stabilă în noiembrie.
Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, s-a menţinut la 0,9% în noiembrie. Este pentru a doua oară în ultimele şase luni când inflaţia de bază este sub 1%.
Potrivit Eurostat, în noiembrie, cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la energie (cu o creştere anuală de 4,7%, după un avans de 3% în octombrie), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (2,2%, comparativ cu 2,3% în octombrie), în timp ce creşterea preţurilor la servicii a fost de 1,2%, similară cu luna precedentă.
La şedinţa de politică monetară din 26 octombrie, Banca Centrală Europeană a lăsat nemodificată dobânda de politică monetară, dar a anunţat că va înjumătăţi volumul achiziţiilor lunare de active de la 60 la 30 de miliarde de euro, diminuând programul său de relaxare cantitativă (QE) în aşteptarea creşterii inflaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro se depreciază, pe fondul temerilor că dificultățile din Franța s-ar putea extinde în zona euro
Euro a ajuns luni la cel mai scăzut nivel față de dolarul SUA din ultimele 17 luni, după recenta creștere a randamentelor obligațiunilor guvernamentale franceze, și datele privind soliditatea pieței muncii din SUA, transmite Reuters. Euro s-a depreciat luni dimineață la 1,1161 dolari, la cel mai slab nivel din mai 2025, după patru săptămâ
Marea Britanie ar urma să impună taxe vamale la importurile de vehicule electrice din China
Marea Britanie ia în considerare impunerea de taxe vamale la importurile de vehicule electrice (EV) din China, pe fondul temerilor că Beijingul inundă piața cu mașini subvenționate, a anunțat duminică publicația The Times, transmite Reuters. Ministrul britanic al Comerțului, Jonathan Reynolds, lucrează la potențialele taxe vamale impuse
Bugetul multianual al UE și noul program de inovare în domeniul apărării, pe agenda sesiunii plenare a PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Prioritățile Parlamentului European pentru bugetul multianual al Uniunii Europene, aprobarea noului program UE de inovare în domeniul apărării, combaterea crizei costului vieții și protejarea pacienților împotriva riscurilor medicamentelor falsificate pentru sănătate sunt principalele
AIE: Aproape o șesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie
Agenția Internațională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o șesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să apeleze la aceste stocuri, notează AFP. Aproximativ 325 de milioane de barili de rezerve strategice de petrol și produse petroliere au fost eliber
Bugetul Rusiei pentru 2027: Mai mulți bani pentru armată, mai puțini pentru programele sociale
Guvernul rus intenționează să crească cheltuielile militare în 2027, să scadă cheltuielile sociale și să majoreze taxele ca răspuns la costul tot mai mare al războiului împotriva Ucrainei, conform documentelor bugetare consultate sâmbătă de AFP. Agenția trece în revistă informațiile privind proiectul de buget prezentat
G7 decide scoaterea din rezerve a 100 de milioane de barili de motorină și petrol
Statele membre ale G7 au convenit vineri să scoată din rezervele de urgență 100 de milioane de barili de motorină și petrol, angajându-se totodată să nu restricționeze exporturile energetice în urma presiunilor făcute de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Washingtonul a dus o campanie pentru a determina Uniunea
BTA: Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria a renăscut ca hub industrial în Ruse
Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria, înființată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar și tehnologic modern în Ruse, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro realizate de Bulmarket Group, a declarat joi directorul general al companiei, Momchil Boyadzhiev.
Uniunea Europeană respinge orice interdicție privind motorina (purtător de cuvânt)
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters. 'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea n
Tesla raportează livrări trimestriale peste așteptări
Tesla a depășit previziunile analiștilor de pe Wall Street în privința livrărilor din trimestrul trei, pe fondul redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, și a majorării exporturilor de la uzina din China, transmite Reuters. Acțiunile firmei cu sediul în Austin, Texas, au urcat cu 3% în predes
Rata șomajului în SUA a urcat la 4,2% în septembrie
Economia americană a redus neașteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata șomajului a urcat la 4,2%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă
Rusia ar putea ridica parțial restricțiile la exporturile de motorină în cazul supraproducției (Alexander Novak)
Rusia a anunțat vineri că ia în considerare o ridicare parțială a restricțiilor la exporturile de motorină în cazul supraproducției, sporind perspectivele unui posibil răgaz pentru piețele globale de combustibil tensionate de război și de deficitul de aprovizionare. Vorbind în Parlamentul Rusiei, vicepremierul Alexander Novak
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i
Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și î














