Companiile aeriene globale, afectate de decizia Airbus de a modifica softul
Grupul aeronautic european Airbus a ordonat repararea imediată a aproximativ 6.000 de avioane A320, sau mai mult de jumătate din flota globală, ceea ce a provocat perturbări pe plan mondial, transmite Reuters. Repararea implică în principal revenirea la un soft anterior, dar trebuie realizată înainte ca aeronavele să zboare din nou, conform unui bu
Un grec și un belgian candidează la președinția Eurogrupului
Doi candidați, un grec și un belgian, au intrat în cursa pentru președinția Eurogrupului, organismul care reunește miniștrii de Finanțe din zona euro, în urma demisiei surprinzătoare a irlandezului Paschal Donohoe, transmite AFP. Aceștia sunt ministrul belgian de Finanțe, Vincent Van Peteghem, în vârstă de 45 de ani, și
Comerțul agroalimentar al UE s-a menținut la un nivel solid în septembrie
Comerțul agroalimentar al UE s-a consolidat în septembrie, în urma creșterii excedentului, potrivit celui mai recent raport publicat vineri de Comisia Europeană. Excedentul comercial agroalimentar al UE a înregistrat o creștere puternică de la o lună la alta, ajungând la 5,4 miliarde euro în septembrie 2025 - cu 4
BTA: Numărul călătoriilor cetățenilor bulgari peste hotare a crescut în octombrie cu 15% (Statistică)
Numărul călătoriilor cetățenilor bulgari peste hotare a ajuns în octombrie la 829.300, cu 15% mai mult decât în octombrie 2024, arată datele publicate joi de Institutul Național de Statistică (NSI). Numărul vizitatorilor străini în Bulgaria a crescut în ritm anual cu 6,3% în august, la aproximativ 2,3 milioa
Creșterea economiei franceze, confirmată la 0,5% în trimestrul trei din 2025
PIB-ul Franței a înregistrat o creștere de 0,5% în trimestrul trei din 2025, a confirmat vineri Institutul Național de Statistică (Insee), ceea ce arată reziliența celei de a doua economii a zonei euro, transmit EFE și Reuters. Avansul este în linie cu previziunile analiștilor, și vine după o expansiune de 0,3% în trime
Airbus restricționează decolarea anumitor avioane în condiții de givraj
Producătorul aeronautic european Airbus SE a decis să restricționeze operațiunile anumitor aeronave ale sale de tip narrowbody (-cu fuzelaj îngust- nr.) și care sunt propulsate de motoare Pratt & Whitney în condiții meteorologice deosebit de reci, transmite Bloomberg. Un purtător de cuvânt de la Airbus a precizat că produ
Curtea de Conturi din Italia s-a pronunțat împotriva podului din Sicilia, Guvernul vrea să continue
Curtea de Conturi din Italia a decis că planurile pentru construcția cel mai mare pod suspendat din lume, care ar urma să facă legătura între Italia continentală și insula Sicilia, ar încălca normele europene cu privire la mediu și licitații, dar cu toate acestea Guvernul de la Roma a declarat că nu va renunța la acest proiect emblematic, informează Reuters.
Bulgaria: Guvernul va retrimite în parlament proiectul de buget pe 2026 în urma protestelor
Guvernul Bulgariei va retrimite spre aprobare parlamentului proiectul de buget pentru 2026, primul elaborat în euro înainte ca țara să adopte moneda unică la 1 ianuarie, a declarat joi seară premierul Rosen Jeliazkov, în urma protestelor din capitala Sofia, informează Reuters. Scopul este de a acorda mai mult timp pentru cons
Germania va solicita o relaxare a interdicției UE privind vânzarea de automobile cu motoare pe combustie din 2035
Guvernul german a decis să insiste pentru o relaxare a interdicției planificate de Uniunea Europeană privind comercializarea autoturismelor noi echipate cu motoare cu ardere internă începând cu 2035, au declarat vineri pentru DPA mai multe surse guvernamentale. 'Motoarele cu ardere internă cu eficiență ridicată' ar trebui să fie permise &ic
Deputații francezi au aprobat un proiect de lege privind naționalizarea ArcelorMittal France
Deputații francezi au adoptat joi un proiect de lege care vizează naționalizarea ArcelorMittal France, cel mai mare producător de oțel din țară, împotriva recomandărilor guvernului, în contextul dificultăților semnificative cu care se confruntă această industrie în Franța, relatează AFP și Reuters. Cu toate acestea, viitorul proiectului de le
SUA exportă cantități record de gaze lichefiate exact la timp pentru cererea din timpul iernii
Exporturile de gaze naturale lichefiate ale SUA urmează să atingă un nivel record în această lună, ceea ce ar trebui să ajute la reducerea prețurilor în Asia și Europa odată cu începerea iernii, transmite Bloomberg. Datele privind mișcările navelor analizate de firma de consultanță Kpler arată că SUA ar urma să livreze 10,7 milioane de tone d
Marea Britanie permite companiilor să continue temporar operațiunile de afaceri cu Lukoil International
Oficiul pentru implementarea sancțiunilor din Marea Britanie a emis o licență temporară care permite companiilor să continue operațiunile de afaceri cu Lukoil International GmbH, o subsidiară a companiei ruse Lukoil cu sediul în Austria, transmite Reuters. Licența, valabilă până în 26 februarie, permite plățile și alte tranza
Mai mult de jumătate dintre statele membre ale OCDE intenționează să crească vârsta de pensionare
Mai mult de jumătate dintre statele membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) intenționează să crească vârsta de pensionare, ca soluție în fața îmbătrânirii populației, relatează joi agenția EFE. În raportul său bianual privind sistemele de pensii, OCDE semnalează că, în medie,
Comisia Europenă lansează garanția de competențe ca răspuns la deficitul de forță de muncă în sectoarele strategice
Comisia Europeană a lansat, joi, un nou sistem denumit 'Garanția de competențe' pentru a sprijini lucrătorii și întreprinderile și pentru a aborda deficitul de forță de muncă în sectoarele strategice și în creștere, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Garanția de competențe va consolida sectoar
Cafeaua nu se va ieftini prea curând, în pofida reducerii tarifelor vamale americane
Iubitorii de cafea care speră la o ieftinire rapidă, de la cotațiile istorice înregistrate în ultimele luni, ar putea fi nevoiți să aștepte mai mult, deoarece reducerea așteptată a tarifelor vamale americane nu s-a materializat încă, susține compania italiană care se ocupă cu prăjitul cafelei Illycaffe SpA, transmite Bloomberg.










