#Romania2019.eu/Daea: Cetăţenii europeni merită reguli transparente şi de încredere privind siguranţa alimentară
Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a ajuns luni la un acord provizoriu cu reprezentanţii Parlamentului European asupra unei noi reglementări cu privire la transparenţa evaluării riscurilor de-a lungul lanţului alimentar din UE, astfel încât cetăţenii europeni să aibă un acces mai uşor la informaţiile ştiinţifice care au legătură cu siguranţa
Ministrul ungar de Externe insistă pe subiectul extracţiei de gaze naturale din Marea Neagră
Pentru a doua oară în mai puţin de o săptămână, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto, a cerut unui înalt oficial american să faciliteze o decizie finală a grupului energetic ExxonMobil pentru a produce gaze naturale în Marea Neagră, informează MTI. În apele teritoriale româneşti ale Mării Negr
Un 'Brexit dur' ar pune în pericol peste 600.000 de locuri de muncă în întreaga lume
Scăderea importurilor britanice de produse provenite din Uniunea Europeană în cazul unui aşa-numit 'Brexit dur' ar ameninţa peste 600.000 de locuri de muncă în întreaga lume, relevă un studiu realizat de institutul german IWH, citat luni de AFP. Potrivit concluziilor experţilor germani, în ipoteza reducerii cu 25% a cererii de p
Cum reuşeşte Venezuela să transforme bancnote nefolositoare în aur (Reuters)
Cele mai reuşite operaţiuni financiare desfăşurate de Venezuela în ultimii ani nu s-au derulat pe Wall Street, ci în taberele improvizate de mineri din regiunile din sudul ţării, unde un număr de aproximativ 300.000 de căutători de aur au început să extragă pământ conţinând aur din exploataţii artizanale comparabile
Elveţia şi Marea Britanie au semnat un acord comercial post-Brexit
Elveţia şi Marea Britanie au semnat, luni, la Berna, un acord care permite continuarea relaţiilor economice şi comerciale între cele două ţări după Brexit, informează AFP. În avanpremiera ieşirii Marii Britanii din UE, cele două ţări au semnat deja în ultimele luni o serie de acorduri cu privire la transp
Daimler avertizează asupra "mediului dificil" cu care se confruntă anul acesta industria auto
Industria auto se confruntă în 2019 cu un an dificil, a avertizat luni grupul auto german Daimler AG, după ce a raportat un declin al vânzărilor în ianuarie, transmite Reuters. Declinul vine pe fondul măsurilor luate în diferite regiuni din Germania, care afectează vânzările de maşini diesel, şi a tensiunilor comerciale pe plan gl
Brussels Airlines avertizează că anulează toate zborurile miercuri; 16.000 de pasageri vor fi afectaţi
Brussels Airlines, subsidiară a companiei aeriene germane Lufthansa, a avertizat că va anula toate cele 222 de curse aeriene programate în data de 13 februarie - ziua grevei naţionale ce va fi declanşate de sindicatele din sectorul privat - fiind afectaţi aproximativ 16.000 de pasageri, transmit Reuters, Deutche Welle şi publicaţia The Brussels Times. Să
PwC previzionează o încetinire a creşterii economice globale în 2019
Economia globală va cunoaşte o uşoară încetinire în 2019, pe măsură ce ţările G7 revin, pe termen lung, la rate medii de creştere, reiese din analiza Global Economy Watch, publicată de firma de consultanţă PwC. PwC se aşteaptă ca perioada de creştere economică accelerată înregistrată de majoritatea economiilor mari, începând cu fi
Franţa: Creşterea economiei, afectată de protestele antiguvernamentale
PIB-ul Franţei a înregistrat conform estimărilor un avans de 0,4% în primul trimestru din 2019, deoarece a doua economie a zonei euro se confruntă cu efectele protestelor antiguvernamentale, a previzionat luni Banca Centrală a Franţei, citată de Reuters. Guvernul de la Paris se aşteaptă la un avans al economiei de 1,7% în 2019.
Euronext majorează la 690 de milioane de euro oferta pentru preluarea Bursei norvegiene
Operatorul bursier pan-european Euronext a majorat luni oferta pentru preluarea Bursei norvegiene, intensificând astfel bătălia ofertelor cu operatorul bursier american Nasdaq pentru Oslo Bors, transmite Reuters. Euronext şi-a majorat oferta la 158 de coroane norvegiene pentru o acţiune Oslo Bors, comparativ cu 145 de coroane norvegiene anterior, î
Eurostat: Dintre cei 18 milioane de ingineri şi oameni de ştiinţă din UE, 59% erau bărbaţi şi 41% femei, în 2017
Dintre cei aproape 18 milioane de ingineri şi oameni de ştiinţă din Uniunea Europeană înregistraţi în 2017, aproximativ 59% erau bărbaţi şi 41% erau femei, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În România, dintre cei 540.400 de ingineri şi oameni de ştiinţă, 313.700 erau bărbaţi şi 226.700 erau femei.
Moody's: Rusia beneficiază de rating favorabil investiţiilor, în urma măsurilor de consolidare fiscală
Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a revizuit în creştere ratingul Rusiei, de la "Ba1" la "Baa3", în urma măsurilor de consolidare fiscală, transmit TASS şi Reuters. Ratingul "Baa3" reprezintă cel mai scăzut nivel din categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii).
Die Welt: Proiectul gazoductului Nord Stream 2 întăreşte puterea Rusiei în Europa
Cotidianul conservator german Die Welt vede în proiectul gazoductului Nord Stream 2 un mijloc pentru Rusia de a-şi întări puterea în Europa printr-un mai mare control asupra alimentării cu energie, comentează agenţia germană de presă (DPA). "Acum, Berlinul şi-a folosit influenţa pentru a promova un proiect care divizează Europa - proiect
Pompeo va exprima preocupările SUA faţă de prezenţa Huawei în Ungaria (responsabil american)
Secretarul de stat Mike Pompeo va exprima săptămâna viitoare preocupările Statelor Unite în legătură cu prezenţa în creştere a grupului chinez Huawei în Ungaria şi în ţările din regiune, a declarat un responsabil de rang înalt al administraţiei de la Washington, citat de Reuters. Cu prilejul vizitelor sale în Ungaria ş
Statele membre UE au aprobat compromisul franco-german cu privire la transportul gazelor naturale
Cele 28 de state membre ale Uniunii Europene au căzut vineri de acord asupra unei poziţii comune privind revizuirea reglementărilor în domeniul transportului gazelor naturale, care vizează în special proiectul gazoductului Nord Stream 2, pe baza unei soluţii de compromis avansată de Franţa şi Germania, au declarat vineri pentru AFP o serie de surse diplomatice.


