Ucraina: Justiţia anulează o naţionalizare majoră chiar înaintea alegerilor prezidenţiale
Justiţia ucraineană a anulat joi naţionalizarea forţată de la sfârşitul anului 2016 a primei bănci a ţării, o condamnare usturătoare pentru actualele autorităţi de la Kiev, cu trei zile înaintea alegerilor prezidenţiale, într-un subiect fierbinte din punct de vedere politic şi care implică un controversat oligarh ucrainean, potrivit France Presse.
Uniunea pieţelor de capital va deveni motorul investiţiilor în cadrul pieţei unice, oferind companiilor surse suplimentare de finanţare (CE)
Uniunea pieţelor de capital (UPC) va deveni un adevărat motor al investiţiilor în cadrul pieţei unice, oferind întreprinderilor din UE surse suplimentare de finanţare şi cetăţenilor oportunităţi de a economisi pentru viitorul lor, se arată într-un comunicat publicat joi de Comisia Europeană, după votul final din Parlamentul European privind legislaţia care
Daimler renunţă la parteneriatul cu Renault şi Nissan
Noul şef al Daimler, Ola Kaellenius, a anunţat că proiectele comune cu Renault şi Nissan nu vor fi prelungite, lăsând să se destrame alianţa dintre cei trei producători auto, a anunţat joi revista germană Manager Magazin, transmite Reuters. Parteneriatul dintre Daimler, Renault şi Nissan a debutat în luna aprilie 2010. În prezent, acest parte
Comisia Europeană: Programul InvestEU va debloca cel puţin 650 de miliarde de euro pentru investiţii în economie
Comisia Europeană a salutat votul de joi al Parlamentului European în ceea ce priveşte InvestEU, programul care are ca scop stimularea investiţiilor în Europa în cadrul următorului buget pe termen lung al UE. Acest vot reprezintă un pas către crearea InvestEU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. InvestEU va face ca fin
Air France-KLM oferă transport gratuit pentru specialiştii implicaţi în reconstrucţia catedralei Notre-Dame
Grupul Air France-KLM oferă transport gratuit la bordul aeronavelor sale tuturor specialiştilor implicaţi în refacerea catedralei Notre-Dame din Paris, informează compania într-un comunicat remis joi AGERPRES. Decizia a fost luată de directorul general al Air France-KLM, Benjamin Smith, împreună cu preşedintele c
SUA: Washington limitează călătoriile şi transferurile de bani spre Cuba
Casa Albă a continuat miercuri să crească presiunea asupra economiei cubaneze prin anunţul limitării posibilităţii cetăţenilor americani de a călători în Cuba şi a transferului de bani spre insulă, transmite AFP. 'Aceste noi măsuri vor contribui la menţinerea dolarilor americani la distanţă de regimul cubanez', a declarat la Miami consilierul pen
Godiva vrea să deschidă 2.000 de cafenele pentru a-şi majora veniturile
Producătorul belgian de dulciuri Godiva, renumit pentru cutiile sale aurii de bomboane de ciocolată, vrea să deschidă 2.000 de cafenele în următorii şase ani care vor oferi un meniu complet, transmite AP. Prima cafenea de acest fel a fost inaugurată miercuri în Manhattan şi face parte dintr-un ambiţios plan de creştere demarat de directorul general
UE se aşteaptă la creşterea exporturilor şi a preţurilor la carnea de porc graţie cererii chineze
Comisia Europeană prognozează pentru acest an o creştere a exporturilor şi a preţurilor la carnea de porc, graţie cererii în creştere venită din China, unde oferta locală a fost afectată de pesta porcină africană, transmite Reuters. Conform noilor estimări ale executivului comunitar publicate miercuri, exporturile UE de carne de porc ar urma să ajungă la
UE a aprobat preluarea de către Liberty House a mai multor active ale ArcelorMittal, inclusiv ArcelorMittal Galaţi
Comisia Europeană a aprobat miercuri tranzacţia prin care fondul de investiţii Liberty House a preluat activele ArcelorMittal din mai multe ţări europene, inclusiv din România, transmite Reuters. Pentru a putea prelua oţelăria Ilva din Italia, ArcelorMittal s-a oferit anul trecut să vândă unităţile: ArcelorMittal Piombino, singura linie de zincare
Polonia: Kaczynski somează opoziţia să se angajeze că va refuza trecerea la euro
Liderul conservatorilor naţionalişti la putere în Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a somat miercuri opoziţia parlamentară să refuze trecerea la moneda euro atâta timp cât această ţară nu va ajunge din urmă Germania din punct de vedere economic, relatează AFP. Când a aderat la UE în 2004, Polonia s-a angajat să adopte moneda un
UE ameninţă să impună tarife suplimentare pentru o gamă largă de produse americane de la ketchup la elicoptere
Comisia Europeană a dat miercuri publicităţii o listă preliminară de produse americane care ar putea fi vizate de tarife vamale suplimentare, în contextul disputelor comerciale dintre Bruxelles şi Washington pe teme subvenţiilor acordate constructorilor de avioane Airbus şi Boeing, transmite DPA. Lista publicată de Executivul comunitar acoperă o
Airbus Helicopters inaugurează prima fabrică de asamblare din China
Airbus Helicopters, cel mai mare furnizor mondial de elicoptere comerciale, a inaugurat miercuri prima linie de asamblare construită de un producător străin în China, un pas cheie în îndeplinirea planurilor companiei de extindere pe piaţa chineză, transmit Xinhua şi publicaţia Global Times. Fabrica este situată în Qingdao, un oraş din p
ACEA: Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu aproape 22% în martie
Vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în martie un avans de 21,6% în Europa, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 3,4%, de la 2,7% în perioada similară din 2018, conform statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri. Datele statistice sunt valabile pentru ţ
Eurostat: UE a produs patru milioane de tone de ciocolată, în valoare de 18,3 miliarde de euro
Uniunea Europeană a produs în 2017 aproximativ patru milioane de tone de ciocolată, în valoare de 18,3 miliarde de euro, potrivit datelor publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În rândul statelor membre, Germania a produs cea mai multă ciocolată (1,3 milioane de tone, sau 32% din totalul producţiei de c
Guvernul Serbiei a elaborat o lege privind conversia creditelor în franci
Sârbii cu credite imobiliare denominate în franci vor beneficia de o conversie a datoriilor în euro, datorii care ulterior vor fi reduse cu 38%, iar rata dobânzii va fi limitată la 3,4%, a anunţat marţi Guvernul de la Belgrad, transmite Reuters. În anul 2015, aproximativ 22.000 de debitori cu credite în franci elveţieni din
