Arabia Saudită: Rusia nu a decis încă extinderea acordului cu OPEC
Rusia a rămas singurul exportator de ţiţei care încă nu a luat o decizie privind necesitatea extinderii până la sfârşitul anului a acordului de reducerea producţiei încheiat între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alte state din afara cartelului, a declarat luni ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, pentru agenţia rus
Ministrul francez de Finanţe: Întărirea alianţei dintre Renault şi Nissan este esenţială
Este vital ca Renault şi Nissan să-şi întărească alianţa, deoarece industria auto trece prin schimbări rapide în domeniul vehiculelor electrice şi conectate, a declarat duminică ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, transmit Kyodo şi Reuters. Vorbind după reuniunea miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale
G20: Tensiunile comerciale şi geopolitice s-au intensificat, economia globală va creşte moderat în 2019 şi în 2020
Miniştrii de Finanţe şi guvernatorii băncilor centrale din G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) reuniţi în Japonia au avertizat că tensiunile comerciale şi geopolitice "s-au intensificat", dar nu au căzut de acord în ceea ce priveşte necesitatea urgentă de a le rezolva, şi au apreciat că economia globală se va redresa proba
Franţa este pregătită să-şi reducă participaţia la Renault pentru a consolida alianţa cu Nissan (Bruno Le Maire)
Franţa este pregătită să-şi reducă participaţia deţinută la Renault SA pentru a consolida parteneriatul dintre Renault şi Nissan Motor, a declarat ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, într-un interviu acordat AFP, transmite Reuters. Renault şi Nissan au un parteneriat din anul 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, î
Washingtonul instituie sancţiuni împotriva celui mai mare grup petrochimic iranian
SUA au instituit sancţiuni împotriva Persian Gulf Petrochemical Industries Company (PGPIC), "cel mai mare holding petrochimic" iranian, şi a zeci dintre filialele sale din cauza legăturilor cu Gardienii Revoluţiei, informează vineri un comunicat al Departamentului Trezoreriei, relatează dpa. Sancţiunile sunt dictate din cauza &
Ford a găsit potenţiali cumpărători interesaţi de fabricile sale din Rusia
Compania Ford Motor este pregătită să-şi vândă fabricile inactive din Rusia şi a găsit potenţiali cumpărători interesaţi, a afirmat vineri Steven Armstrong, preşedintele subsidiarei europene a producătorului auto, transmite Reuters. "Suntem deschişi să discutăm potenţiale vânzări către alte companii. Câteva companii şi-au exprimat intere
Piaţa unică digitală: Opt oraşe din UE vor găzdui supercalculatoare de nivel mondial
Comisia Europeană a anunţat vineri cele opt oraşe unde vor funcţiona centrele de supercalcul ce vor găzdui primele supercalculatoare europene. Acestea vor ajuta cercetătorii, industria şi întreprinderile din Europa să dezvolte noi aplicaţii într-o gamă largă de domenii, de la conceperea de medicamente şi materiale noi la combaterea schimbărilor climatice, se arat
Enel obţine 323 milioane de dolari în urma vânzării unei termocentrale în Rusia
Enel Rusia, subsidiară a celei mai mari companii de utilităţi din Europa, Enel SpA, a anunţat că board-ul său a acceptat vânzarea termocentralei Reftinskaya GRES către Kuzbassenergo, deţinută de Siberian Generating Company (SUEK), valoarea tranzacţiei fiind de aproximativ 21 de miliarde de ruble (323 milioane de dolari), transmite Reuters. Reftinskaya, c
OMV va plăti Gazprom 1,02 miliarde de dolari pentru zăcămintele de gaze din Siberia
Grupul energetic austriac OMV a anunţat vineri că a acceptat să plătească societăţii Gazprom suma de 905 milioane de euro (1,02 miliarde de dolari) pentru zăcămintele de gaze din Siberia, un pas cheie pentru unul dintre proiectele lor majore, transmite Reuters. În octombrie 2018, cele două companii au semnat un acord, în urma căruia OMV obţine o pa
Germania: Exporturile au înregistrat cel mai semnificativ declin din august 2015
Exporturile Germaniei au înregistrat în aprilie cel mai semnificativ declin din august 2015, cel mai recent indiciu că ţara este afectată de tensiunile comerciale globale şi de incertitudinile legate de Brexit, transmit DPA, MarketWatch, AFP şi Reuters. Astfel, exporturile au scăzut cu 3,7% în aprilie, comparativ cu luna precedentă, în
Sectorul auto din Marea Britanie, afectat de anunţul Ford privind închiderea fabricii de motoare
Ford a anunţat că va închide anul viitor o fabrică din Marea Britanie, din cauza scăderii cererii, fiind ameninţate 1.700 de locuri de muncă, o nouă lovitură cu care se confruntă industria auto, transmit DPA şi Reuters. La fabrica din Bridgend, Ţara Galilor, s-au produs anul trecut 20% din cele 2,7 milioane de motoare necesare industriei auto.
Peste 85% din zonele pentru scăldat din Europa au o calitate excelentă a apei
Puţin peste 85% din zonele pentru scăldat din Europa monitorizate anul trecut au îndeplinit standardul de calitate "excelent" al Uniunii Europene, cel mai înalt şi mai strict în ceea ce priveşte apa pentru scăldat, se arată într-un comunicat publicat joi de Comisia Europeană, care face referire la ultimul raport anual privind calitat
BCE revizuieşte estimările privind creşterea economică şi a inflaţiei
Banca Centrală Europeană (BCE) a modificat previziunile pentru următorii doi ani privind creşterea economică şi a inflaţiei, recunoscând că riscurile la adresa încetinirii în Europa vor fi mai extinse şi vor dura mai mult decât se anticipa, transmit DPA şi Reuters. În conformitate cu noile estimări ale BCE, PIB-ul
Eurostat: Numărul angajaţilor a urcat în trimestrul I 2019 cu 0,3% în UE, la nivelul record de 240,7 milioane
Numărul angajaţilor a urcat cu 0,3% în Uniunea Europeană şi în zona euro în primul trimestru din 2019, comparativ cu precedentele trei luni, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În primele trei luni din acest an, cel mai semnificativ avans al numărului de angajaţi s-a înregi
BCE va menţine nivelul scăzut record al dobânzilor până la mijlocul anului viitor
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să nu modifice dobânzile şi a anunţat că intenţionează să menţină nivelul scăzut record al dobânzilor până la mijlocul anului viitor, mult după data de 31 octombrie, când se încheie mandatul preşedintelui Mario Draghi, transmit MarketWatch, DPA şi Reuters. Anterior, BCE