Washingtonul plasează 28 de organizaţii chineze pe lista neagră din cauza tratamentului minorităţii uigure (Departamentul Comerţului)
Statele Unite au înscris 28 de organizaţii guvernamentale şi comerciale chineze pe lista lor neagră, reproşându-le că sunt implicate în campania autorităţilor de represiune cu ţintă în special minoritatea musulmană uigură, a anunţat luni Departamentul american al Comerţului într-un comunicat, relatează AFP. "Guvernul american
Larry Kudlow dezminte că administraţia Trump ar putea delista companiile chinezeşti tranzacţionate la bursele americane
Administraţia SUA a început să analizeze protejarea investitorilor americani în China, dar o delistare a companiilor chinezeşti tranzacţionate la Bursa de pe Wall Street "nu intră în discuţie", a declarat luni Larry Kudlow, consilierul economic al Casei Albe, transmite Reuters. "Nu luăm în ca
Comisia Europeană: Dacă guvernele nu adoptă măsuri fiscale preventive de stimulare a economiei, perioada de creştere redusă va fi îndelungată
Economia zonei euro are nevoie de măsuri fiscale de stimulare a economiei preventive de la ţările care au spaţiu fiscal, cum ar fi Germania şi Olanda, altfel se va confrunta cu o perioadă îndelungată de creştere redusă, se arată într-un document al Comisiei Europene consultat de Reuters. Ţările care au spaţiu fiscal pe
BCE: Jumătate din băncile zonei euro nu ar supravieţui unei penurii de numerar de şase luni
Jumătate din cele mai mari bănci din zona euro nu ar supravieţui unei penurii de numerar de şase luni, cele mai vulnerabile fiind firmele mai mari şi subsidiarele instituţiilor străine, se arată într-un raport al Băncii Centrale Europene publicat luni, transmite Reuters. Testarea de către BCE a 103 creditori a dezvăluit unel
Daimler ar putea rechema la service 260.000 de furgonete mai vechi Mercedes Sprinter
Daimler AG ar putea fi nevoit să recheme la service 260.000 de furgonete mai vechi Mercedes Sprinter după ce Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a avertizat producătorul auto că vehiculele ar putea avea instalate dispozitive capabile să reducă emisiile în cadrul testelor de laborator, a anunţat săptămâ
UE va obliga Ikea să ramburseze taxe în valoare de mai multe milioane de euro statului olandez
Grupul Inter Ikea, compania care deţine franciza IKEA, cel mai mare distribuitor mondial de mobilă, ar putea fi obligat de către Comisia Europeană, până la finalul acestui an, să plătească taxe în valoare de mai multe milioane de euro către statul olandez, au declarat pentru Reuters două surse din apropierea acestui dosar. Potrivit acestor surse, e
Marea Britanie a finalizat repatrierea turiştilor afectaţi de falimentul Thomas Cook
Autorităţile britanice au anunţat luni că au finalizat operaţiunea, fără precedent, de repatriere a aproximativ 140.000 de turişti, la două săptămâni după falimentul surprinzător al touroperatorului Thomas Cook, informează AFP. Autoritatea aeronautică civilă din Marea Britanie (CAA) a informat într-un comunicat că această operaţiune, botezată '
Şeful Societe Generale se opune celor care cer BCE să cumpere obligaţiuni bancare
Directorul general al grupului bancar francez Société Générale, Frédéric Oudéa, a declarat pentru Financial Times că nu este de acord că cei care cer Băncii Centrale Europene să cumpere obligaţiuni bancare, pe motiv că astfel BCE ar sprijini băncile cu probleme şi ar împiedica consolidarea sectorului. &quo
Dacă îţi vinzi online vechile produse Burberry, casa de modă ar putea să te invite la un ceai
Casa de moda britanică Burberry Group Plc îşi încurajează clienţii să dea o nouă şansă vechilor produse prin revânzarea lor online, o mişcare care ar putea să genereze mai mulţi clienţi în perioada sărbătorilor şi să crească atractivitatea mărcii în rândul celor preocupaţi de impactul industriei modei asupra mediului, transmite Bloomberg.
SUA vor ajuta statele baltice să îşi securizeze reţelele energetice
Statele Unite şi statele baltice au convenit duminică să îşi întărească cooperarea pentru a proteja reţelele energetice ale acestor ţări de atacuri cibernetice în contextul în care Lituania, Letonia şi Estonia sunt în proces de deconectare de la reţeaua electrică rusă, transmite AFP. Secretarul american pentru energie Rick
Fitch: Decizia CJUE cu privire la creditele în franci elveţieni nu reprezintă un risc pentru ratingul Poloniei
O decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în favoarea consumatorilor polonezi care au contractat credite ipotecare în franci elveţieni este puţin probabil să reprezinte un risc la adresa ratingului suveran al Poloniei, a declarat vineri directorul diviziei de ratinguri suverane de la agenţia de evaluare Fitch Ratings, Arvind Ramakrishnan, transmite Reuter
Apple a majorat producţia telefoanelor iPhone 11 graţie cererii peste aşteptări, susţine presa japoneză
Grupul american Apple Inc a cerut furnizorilor să majoreze ritmul de producţie pentru telefoanele iPhone 11, cu aproximativ opt milioane de unităţi, echivalentul a aproximativ 10%, graţie cererii peste aşteptări, informează un articol publicat vineri în cotidianul japonez Nikkei Asian Review, preluat de Reuters. "Anterior, Apple a adoptat o atitudin
Rata şomajului în SUA a atins cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani
Economia americană a creat un număr moderat de noi locuri de muncă în luna septembrie iar rata şomajului a coborât la cel mai redus nivel înregistrat după luna decembrie 1969, ceea ce ar putea calma îngrijorările pieţelor financiare potrivit cărora economia americană este în pragul recesiunii din cauza disputelor comerciale, informează Reuters.
Jumătate din exporturile de brânză ale Olandei afectate de tarifele vamale americane
Aproximativ jumătate din exporturile de brânză ale Olandei către SUA vor fi afectate de tarifele vamale suplimentare de 25% pe care Washingtonul a ameninţat că le va impune pentru produsele alimentare europene, a estimat vineri Ministerul olandez al Comerţului, transmite Reuters. Olanda, al doilea mare exportator mondial de produse agricole după SUA, a e
Polonia ar putea să-şi ajute băncile să depăşească problema creditelor ipotecare în franci elveţieni
Banca Naţională a Poloniei, organismul de supervizare a pieţelor financiare şi Ministerul de Finanţe ar putea să ajute băncile locale să depăşească problema creditele ipotecare în franci elveţieni, a declarat vineri ministrul Finanţelor, Jerzy Kwiecinski, transmite Reuters. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis joi în favoarea consumatorilo




