Bundesbank se așteaptă la o creștere modestă a economiei Germaniei în trimestrul patru din 2025
Economia germană va înregistra probabil o creștere moderată în trimestrul patru din acest an, pe fondul avansului din servicii și al stabilizării sectorului industriei, a estimat joi Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmite Reuters. PIB-ul celei mai mari economii europene a stagnat în trimestrul trei din 2025, evitând la limit
Zborurile de pe Aeroportul din Bruxelles, afectate în 26 noiembrie de participarea angajaților la o grevă națională
Aeroportul din Bruxelles a informat că au fost anulate toate plecările aeronavelor din 26 noiembrie, în urma participării la o grevă națională a angajaților săi care se ocupă de manipularea bagajelor și a mărfurilor și a celor responsabili de securitate, transmite Reuters. Este, de asemenea, posibilă anularea sosirii unor avioane în 26 noiembrie, i
Eurostat: Ungaria și România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în septembrie
Lucrările de construcții au scăzut cu 0,5% în zona euro și s-au menținut stabile în Uniunea Europeană în septembrie, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un declin de 0,8% în UE și de 0,2% în zona euro), iar Ungaria și România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată date
Grecia: Ritmul de creștere al economiei ar urma să-l depășească pe cel altor state europene în 2026
PIB-ul Greciei ar urma să înregistreze un avans mai rapid în 2026, depășind marile economii europene, datorită majorării investițiilor și a cheltuielilor de consum robuste, arată planul final privind bugetul pe 2026 al Guvernului de la Atena, citat joi de Consiliul fiscal elen, transmite Reuters. Executivul se așteaptă la o creșter
Euronext finalizează achiziționarea Bursei de la Atena
Rata de acceptare a ofertei publice a Euronext de către acționarii Hellenic Exchanges a fost confirmată miercuri la 74,25%, astfel încât operatorul Bursei de la Atena (Athex) devine al optulea membru al rețelei operatorul bursier european Euronext, informează publicația Kathimerini. Rețeaua include peste 117.000 companii listate și
Air France-KLM a depus o ofertă pentru achiziționarea unei participații în operatorul aerian portughez TAP
Air France-KLM a depus o ofertă pentru achiziționarea unei participații în operatorul aerian portughez TAP, intrând în competiția pentru cumpărarea unei companii apreciată pentru rutele sale care leagă sudul Europei și America Latină, transmite MarketWatch. Un purtător de cuvânt al Air France-KLM a anunțat miercuri că o
Lukoil anunță că își rezervă dreptul de a obține protecție juridică în Bulgaria
Grupul petrolier rus Lukoil, vizat de sancțiunile americane, a cerut miercuri Bulgariei să nu se amestece în vânzarea activelor sale din această țară, după ce guvernul de la Sofia a preluat controlul asupra operațiunilor Lukoil din Bulgaria, informează AFP. Rafinăria Lukoil de la Burgas este cea mai mare companie din Bulgaria, cu venituri estimate
BTA: Parlamentul bulgar a ratificat acordul cu România privind proiectul Fast Danube 2
Adunarea Națională a Bulgariei a ratificat, miercuri, un acord cu România pentru achiziții publice comune în cadrul proiectului FAST Danube 2, care vizează îmbunătățirea navigației pe Dunăre, transmite BTA. Decizia a fost luată în cadrul unei singure sesiuni, care a acoperit atât prima, cât și a doua lectură.
Slovacia ar putea da în judecată UE pentru planurile Bruxelles-ului de a opri livrările de gaze rusești
Slovacia analizează o posibilă acțiune în justiție împotriva UE, pentru planurile Bruxelles-ului de a opri livrările de gaze rusești începând cu 2028, din cauza războiului din Ucraina, a declarat miercuri premierul Robert Fico, transmite Reuters. Slovacia și Ungaria au criticat vehement planurile Executivului comunitar de a elimina trep
NIS solicită SUA să îi permită să funcționeze până când Rusia își vinde participația
Compania petrolieră NIS din Serbia, la care Rusia deține o participație majoritară, a solicitat miercuri Trezoreriei SUA să îi elibereze o autorizație pentru a putea opera fără restricții, în timp ce acționarii ruși își vând acțiunile, eludând astfel sancțiunile impuse de Washington din cauza invadării Ucrainei, transmite EFE. Aut
CE: Suspendarea intervenției olandeze asupra Nexperia va ajuta la stabilizarea lanțurilor de aprovizionare cu cipuri
Decizia Țărilor de Jos de a-și suspenda intervenția asupra producătorului de cipuri Nexperia va ajuta la stabilizarea lanțurilor de aprovizionare cu cipuri, a afirmat miercuri comisarul pentru comerț Maros Sefcovic, transmite Reuters. 'Continuarea angajamentului constructiv cu partenerii rămâne esențial pentru asigurarea unor fluxuri globale solide.
Benzinăriile Lukoil din Finlanda se vor închide din cauza sancțiunilor americane
Operatorul finlandez de benzinării Teboil, companie la care acționarul majoritar este grupul petrolier rus Lukoil, a anunțat miercuri că se pregătește să își închidă toate benzinăriile din Finlanda, în condițiile în care combustibilul se epuizează din cauza sancțiunilor americane împotriva firmei mamă, transmite Reuters.
Eurostat: România a fost și în octombrie statul membru UE cu cea mai ridicată inflație
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a scăzut până la 2,5% în octombrie, de la un nivel de 2,6% luna precedentă, iar România este în continuare țara cu cea mai ridicată inflație, cu un avans anual al prețurilor de 8,4%, arată datele publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat).
Țările de Jos renunță la controlul asupra producătorului de cipuri Nexperia
Țările de Jos renunță la controlul producătorului de cipuri Nexperia, a anunțat miercuri ministrul Afacerilor Economice, Vincent Karremans, după discuții constructive cu China, o decizie care atenuează deficitul de aprovizionare din industria auto, transmit DPA și Reuters. Beijingul emisese o decizie care blochează Nexperia, un producător olan
FlyDubai comandă 150 avioane Airbus A321neo, renunțând pentru prima dată la aeronavele Boeing
Grupul aeronautic european Airbus a obținut marți un acord preliminar pentru 150 avioane A321neo de la flydubai, în valoare de 24 miliarde de dolari, înlăturând Boeing din poziția de furnizor exclusiv al companiei aeriene low-cost și redresându-se după un start slab la Salonul Aeronautic de la Dubai, cel mai mare eveniment din Orientul Mijloci











