Arcul de Triumf din Paris, unul dintre cele mai importante simboluri ale Franței, situat în Place Charles de Gaulle (fosta Place de l'Étoile), a fost inaugurat la 29 iulie 1836, după 30 de ani de la începerea construcției. Inspirată de arhitectura romană (Arcul lui Titus din Roma - 85 d.Hr. sau Arcul lui Constantin, aflat tot la Roma, 315 d.Hr.), construcția măsoară 49.5 m înălțime, 45 de m lățime și 22 m în adâncime și este cel mai mare arc de triumf din lume, care comemorează eroii și luptele cele mai importante ale Franței. Pe fiecare stâlp au fost realizate patru grupaje în relief: 'Plecarea voluntarilor 1792' ('La Marseillaise'), realizat de Francois Rude între 1833-1836, 'Triumful lui Napoleon din 1810', realizat de Jean Pierre Cortot, 'Rezistența din 1814' și 'Pacea din 1815', ambele create de Antoine Etex, conform https://www.paris-arc-de-triomphe.fr// și https://www.britannica.com/.

Arcul de Triumf în timpul lui Napoleon I
Puternic susținător al lucrărilor publice, Napoleon I a cerut să fie realizate numeroase construcții pe tot cuprinsul Imperiului francez. După victoria împotriva celei de-a Treia Coaliții la Austerlitz, în 1805, și pentru a marca și alte victorii ale sale, Napoleon I l-a însărcinat pe ministrul său de interne, Jean-Baptiste Nompere de Champagny, să înceapă lucrările urgente la un arc de triumf spre gloria soldaților săi. Pe 18 februarie 1806, Napoleon a semnat un decret imperial prin care se dispunea ridicarea unui arc în onoarea Grande Armée. Arhitectul Jean-François Thérese Chalgrin, asistat de Jean-Arnaud Raymond, a întocmit planurile inițiale.

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO

Exista însă problema amplasării arcului. Napoleon I a luat în considerare Piața Bastiliei, dar drumurile nu se intersectau geometric. Trei luni mai târziu, Napoleon a acceptat propunerea arhitecților și a decis să construiască Arcul de Triumf la vest de Champs-Élysées, astfel încât să poată fi văzut din Palais des Tuileries (reședința imperială). Prima piatră de temelie a fost așezată simbolic în acel an, de ziua lui Napoleon, la 15 august. În 1808, Chalgrin a devenit singurul arhitect și în 1810 a terminat revizuirea planurilor care au devenit cadrul pentru finalizarea structurii în următorii 26 de ani. Jean Chalgrin a murit anul următor, iar elevul său, Louis Robert Goust, a devenit noul arhitect, continuând lucrările.

Pe 2 aprilie 1810, Napoleon I s-a căsătorit cu Maria Luisa a Austriei. Cuplul imperial a părăsit Palatul Saint-Cloud, unde avusese loc cununia civilă cu o zi înainte, îndreptându-se spre Palatul Luvru pentru a-și celebra nunta religioasă. Itinerarul includea intrarea în Paris prin Place de l'Étoile. Însă construcția Arcului de Triumf era departe de fi finalizată: abia se vedea deasupra solului baza celor patru stâlpi. S-a decis atunci construirea unei machete în mărime naturală. Chalgrin a comandat de la Louis Laffitte o arcadă din rame pictate și pânză, iar cinci sute de muncitori au fost angajați pentru a respecta termenul limită. Dulgherii au început apoi o grevă pentru a denunța condițiile de muncă și salariile mici. Au fost arestați de Prefectul Poliției șase municitori, însă celorlalți le-au fost crescute salariile. Costul total al construcției temporare s-a ridicat la 511.000 de franci, dar i-a permis arhitectului Chalgrin să facă modificări la planurile sale, în special adăugarea de proiecții, îndepărtarea piedestalurilor, precum și alegerea ornamentelor pentru fațade, mai notează https://www.paris-arc-de-triomphe.fr/.

Arcul de Triumf în timpul regilor Ludovic al XVIII-lea, Charles al X-lea și Louis Philippe
În 1814, abdicarea lui Napoleon I a dus la oprirea lucrărilor de construcție la Arcul de Triumf, cu toate că mai mult de o treime fusese deja ridicată. Totul a rămas așa timp de aproape zece ani. După ce armata franceză, condusă de nepotul regelui, Antoine de Bourbon, duce de Angouleme, a intervenit cu succes în Spania, regele Ludovic al XVIII-lea a ordonat, în octombrie 1823, reluarea lucrărilor la Arcul de Triumf și a decis ca monumentul să nu mai onoreze armata imperială ci succesul Armatei Pirineilor în Spania. Ludovic al XVIII-lea a murit la 16 septembrie 1824 și a fost urmat la tron de fratele său, Charles al X-lea.

Construcția a continuat fiind urmate dorințele lui Ludovic al XVIII-lea. Arhitectul Jean Nicolas Huyot, care fusese selectat pentru conducerea lucrărilor, a fost demis în 1825, în urma propunerii sale de a amplasa coloane pe fronturi. A fost repus în funcție anul următor, iar regele Charles al X-lea a decis că planurile inițiale ale lui Chalgrin ar trebui respectate. În același an, o comisie de arhitecți s-a întrunit și a discutat ornamentele care urmau să fie realizate. S-a decis ca bolta să fie decorată cu 21 de chesoane cu rozete, pe fronturi să fie sculptate picturi în altorelief și piatra de Chérence (Vexin) să fie folosită pentru a crea sculpturile antablamentului.

În 1828, monumentul a fost ridicat până la arhitrava antablamentului. Pe 29 iulie 1829, o placă de marmură a fost instalată pe unul dintre piedestaluri, ce onora Armata Pirineilor. În 1830, Goust s-a retras din proiect. Arhitectul Huyot i-a prezentat lui Charles al X-lea un proiect de decorare a cornișei superioare cu 36 de statui care simbolizau principalele orașe ale Franței, notează https://www.paris-arc-de-triomphe.fr/.

Poporul francez s-a răsculat împotriva regelui la 2 august 1830, peste 20.000 de oameni adunându-se în jurul Arcului de Triumf. Comandată de generalul Pujol, această armată a cerut abdicarea lui Charles al X-lea, pe care acesta a semnat-o de la castelul Rambouillet.

Odată cu ascensiunea regelui Louis Philippe, atmosfera politică a devenit prietenoasă față de onorarea Revoluției și a Imperiului. Louis Philippe a ordonat finalizarea Arcului de Triumf, onorând astfel armatele, liderii și victoriile revoluționare și imperiale. Louis Philippe l-a concediat pe arhitectul Jean Huyot în 1832 și l-a înlocuit cu Guillaume Abel Blouet. În 1833, ministrul de interne, Adolphe Thiers, a condus selecția sculptorilor pentru a finaliza cele patru sculpturi majore de pe exteriorul inferior al stâlpilor, indică https://www.frenchempire.net/.

Între timp, Ministerul de Război a fost însărcinat să completeze o listă de nume de ofițeri și bătălii care să fie gravate pe monument, iar baronul general Saint-Cyr Nugues a fost ales pentru a stabili numele. Pe măsură ce monumentul se apropia de finalizare, Saint-Cyr Nugues a prezentat numele a 384 de ofițeri de seamă, 30 de victorii mari și 96 de bătălii mai mici.

Inaugurarea Arcului de Triumf
Arcul de Triumf a fost inaugurat în cele din urmă la 29 iulie 1836, dar nu fără controverse. Când listele lui Saint-Cyr Nugues au fost prezentate publicului, multe familii ale unor generali importanți ai Revoluției sau Imperiului s-au plâns Ministerului de Război și Ministerului Lucrărilor Publice că ilustrul membru al familiei lor nu a fost inclus în lista cu pricina, indică https://www.paris-arc-de-triomphe.fr/ și https://www.frenchempire.net/.

Ministrul de război, mareșalul Soult, a format în 1840, o comisie pentru a adăuga mai multe nume care să fie onorate. Comisia, care și-a început activitatea la 5 decembrie, era prezidată de mareșalul Oudinot și compusă din generalii Reille, Dode de la Brunerie, Petit, Pelet-Clozeau și Schneider, secretar fiind Saint-Mars. Mareșalul Soult a realizat atunci că nu toate armele erau reprezentate în mod corespunzător și l-a adăugat comisiei pe generalul Exelmans pentru a reprezenta cavaleria, pe generalul Neigre pentru a reprezenta artileria și pe amiralul Rosamel pentru a reprezenta marina. Până la sfârșitul anului 1842 au fost înscrise 652 de nume. Ultimul nume a fost adăugat în 1895, ajungându-se la 660. Au fost selectate, în cele din urmă, 158 de bătălii din care 30 au fost considerate mari victorii, conform https://www.frenchempire.net/.

Pe 15 decembrie 1840, peste 400.000 de persoane au asistat la ceremonia întoarcerii rămășițelor lui Napoleon la Paris, sicriul fiind așezat într-un car tras de doisprezece cai negri împodobiți cu aur. Procesiunea s-a oprit exact sub Arcul de Triumf înainte ca rămășițele pământești ale lui Napoleon să fie depuse în cimitirul Les Invalides.

Mormânt al Soldatului Necunoscut
În timpul Primului Război Mondial, au început discuțiile privind înhumarea unui soldat neidentificat în Panteon, pentru a-i comemora pe cei care au murit pentru Franța și care nu au fost niciodată identificați. După război, discuțiile au progresat și o campanie de scrisori a convins, în cele din urmă, guvernul, că mormântul Soldatului Necunoscut ar trebui să fie așezat sub Arcul de Triumf.

Sicriul Soldatului Necunoscut a fost pus în capela de la primul etaj al Arcului de Triumf pe 10 noiembrie 1920 și așezat sub arcada monumentului pe 28 ianuarie 1921. În inscripție scrie 'Ici repose un soldat Français mort pour la patrie'. Soldatul Necunoscut este comemorat, în fiecare an, pe 11 noiembrie, data la care a fost semnat armistițiul între Franța și Germania în 1918. Din 1920, aici arde prima flacără veșnică din Europa de Vest. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa fotografiilor: paris-arc-de-triomphe.fr