20 iulie - Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene
Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este sărbătorită anual la 20 iulie, dată la care, potrivit calendarului creștin ortodox, este prăznuit Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.
În 1874, în ziua de 20 iunie, la București, trei ofițeri români au făcut o primă călătorie cu balonul și au ajuns la concluzia că un astfel de mijloc este foarte bun pentru obținerea de informații militare. Prin acest gest, armata română a intrat în era aeronauticii, menționează site-ul http://www.roaf.ro/. În 1873, s-a înființat aerostația militară, prima subunitate aeronautică din istoria armatei române. Primul ofițer român care s-a specializat în folosirea baloanelor pentru informații a fost locotenentul Eugeniu Asachi, mai notează sursa citată.
Aviația militară română a luat naștere în anul 1910, primul avion militar, proiectat de Aurel Vlaicu și realizat de Arsenalul Armatei zburând la 17 iunie 1910, notează volumul ''Calendarul Tradițiilor Militare'' (2010). Un an mai târziu, în 1911, au fost brevetați primii ofițeri ca piloți, iar în 1912, s-a creat prima școală de zbor, urmând ca prima lege de organizare a aeronauticii să apară în 1913, potrivit http://www.roaf.ro/.
În 1915, a luat ființă Corpul de Aviație, aviația devenind astfel armă de sine stătătoare, iar în 1917, a fost înființată Direcția Aeronauticii din Marele Cartier General român, ulterior Aeronautica română participând la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei. Tot în 1915, a apărut insigna de aviator român. Pentru ofițeri, insigna era din metal de culoare argintie și se purta pe piept în partea stângă, iar pentru subofițeri se confecționa din mătase de aceeași culoare și se purta pe mâneca stângă. Un an mai târziu, în 1916, s-a înființat artileria antiaeriană română. Corpul de artilerie antiaeriană se afla în subordinea Cetății București și consta în special din cadre și trupă de artilerie de fortificații, având tunuri adaptate pentru trageri antiaeriene.
În 1917, aeronautica română a participat la marile bătălii purtate de armata română în sudul Moldovei (Mărăști, Mărășești și Oituz) îndeplinind misiuni de informații, atac asupra pozițiilor inamice, vânătoare și apărare antiaeriană, scrie site-ul http://www.roaf.ro/.
Anii 1920 au fost reprezentativi pentru cea de-a doua generație de aviatori și artileriști antiaerieni români. Au apărut flotilele aeriene și regimentele AA.
În anul 1923, s-a înființat Inspectoratul General al Aeronauticii din Statul Major General, la 1 ianuarie 1924 aeronautica s-a transformat în categorie de forțe, fiind pusă sub autoritatea Inspectoratului general al aeronauticii, iar în 1932 a luat ființă Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul de Război. În 1936 s-a înființat Ministerul Aerului și Marinei, cea mai înaltă formă de autonomie pe care au avut-o aviația și marina. Prima personalitate care a ocupat funcția de ministru a fost comandorul (r) ing. Radu Irimescu, veteran al Primului Război Mondial. Ministerul a fost desființat în septembrie 1940.
În perioada 1941-1945, aviația și artileria antiaeriană române au participat la toate campaniile purtate de armata română în cel de-al Doilea Război Mondial. În 1950, aviația militară a primit denumirea de Forțele Aeriene Militare.
Între 1951 și 1960, Forțele Aeriene Române au trecut la înzestrarea modernă, specifică etapei postbelice. În acest deceniu, în cadrul unităților sale au apărut avioanele ce reacție, elicopterele, stațiile de radiolocație și rachetele sol-aer, notează site-ul http://www.roaf.ro/.
Avionul MiG-21 a intrat în înzestrarea Forțelor Aeriene Române în 1962. Prima variantă a fost F-13 (fără radiolocator de bord). Primele avioane MiG-21 au înzestrat o escadrilă din Regimentului 91 Aviație Vânătoare de la Deveselu.
În anul 1977, Forțele Aeriene Militare sunt redenumite, primind numele de Aviația Militară, la 1 mai același an fiind înființat Comandamentul Aviației Militare.
În 1972, aviația civilă fusese trecută în subordinea MApN, în cadrul căruia fusese înființat Comandamentul Aviației Civile - TAROM, care și-a încetat activitatea în 1976, în locul său fiind creat Departamentul Aviației Civile, în cadrul aceluiași minister.
Între anii 1971 și 1985 au zburat prototipurile mai multor aeronave create de industria aeronautică română pentru Forțele Aeriene (elicopterele IAR 316 si IAR 330, avionul de școală faza I IAR 823, avionul de atac la sol IAR 93 și avionul de școală cu reacție IAR 99).
Un moment important în acest domeniu l-a constituit participarea, între 14 și 22 mai 1981, a cosmonautului român Dumitru Prunariu la misiunea Soiuz-40. Împreună cu Leonid Popov, acesta a realizat experimente științifice, majoritatea fiind de concepție românească, cu aparatura realizată în România.
La 2 martie 1990, s-a înființat Muzeul Aviației (astăzi Muzeul Național al Aviației Române). Actualul sediu se află în hangarele de pe partea de sud a fostului Aerodrom Militar Pipera (șoseaua Fabrica de Glucoză).
Ulterior, Forțele Aeriene au cunoscut un amplu proces de reorganizare, astfel că, în 1993, s-a înființat Statul Major al Aviației și Apărării Antiaeriene, devenit în anul 2000 Statul Major al Forțelor Aeriene, ce are menirea de a coordona apărarea spațiului aerian al României.
După ce România a semnat aderarea la ''Parteneriatul pentru Pace'' (1994), un pas important către integrarea în structurile euro-atlantice, capacitatea de luptă a Forțelor Aeriene Române a fost îmbunătățită prin programe de modernizare a tehnicii existente și, începând cu anul 2005, Forțele Aeriene Române au participat la misiuni în diverse teatre de operații, cum ar fi Althea (Bosnia, 2005), KAIA (Afganistan, 2006 și 2011-2012), Baltica 07 (Țările Baltice, 2007), conform http://www.roaf.ro/.
În 2025, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene a fost sărbătorită la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor. Pe timpul ceremoniei au evoluat aeronave militare aparținând Forțelor Aeriene Române: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30, IAK-52, IAR-330 și IAR-99, dar și elicoptere tip EC-135 SMURD și S-70M BlackHawk și o aeronavă Learjet 75 aparținând Ministerului Afacerilor Interne, elicoptere tip SA-365 Dauphin ale Serviciului Român de Informații, o aeronavă Boeing 737 TAROM și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României, precum și aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiță, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













