2 iulie - Ziua internațională a ziaristului sportiv
La 2 iulie este celebrată, anual, Ziua internațională a ziaristului sportiv, instituită de Asociația Internațională a Presei Sportive (AIPS) pentru recunoașterea rolului pe care jurnaliștii sportivi îl joacă în societatea contemporană, arată www.aipsmedia.com. Data de 2 iulie marchează aniversarea înființării AIPS în 1924 la Paris, devenind un moment anual de reflecție asupra eticii, integrității și impactului jurnalismului sportiv.
Jurnalismul sportiv nu se rezumă doar la relatări și statistici competiționale. El are puterea de a educa, uni și inspira, contribuind la asigurarea păcii și bunei înțelegeri între națiunile implicate în diverse întreceri. Prin respectarea eticii profesionale, jurnaliștii sportivi contribuie la realizarea unei societăți mai echitabile, unde sportul rămâne un instrument de pace și dezvoltare umană.
Ședința constitutivă a AIPS avut loc la Paris, la 2 iulie 1924, și a reunit 80 de reprezentanți din 18 state, printre care și România, sub președinția lui Henry Pate, reprezentant al guvernului Franței, în calitate de Înalt Comisar pentru Educație Fizică și Sport. Cu prilejul primei reuniuni, ziariștii sportivi au elaborat statutul AIPS. Conform acestuia, AIPS își propune 'apărarea intereselor ziariștilor sportivi, strânsa colaborare pentru progres și educație, îndeplinirea misiunii de fraternitate și pace între oameni și popoare'.
Asociația Presei Sportive din România (APSR) este afiliată AIPS. APSR a luat ființă în decembrie 1927, atunci când mai mulți gazetari sportivi din București au avut inițiativa înființării asociației și au ales primul comitet de conducere, potrivit www.apsmedia.ro. Cu acel prilej, s-a votat statutul asociației, care avea ca scop: 'Ocrotirea intereselor morale și materiale ale ziariștilor sportivi, strângerea relațiilor colegiale și de solidaritate profesională între membrii ei', precum și răspândirea prin toate mijloacele a educației fizice și sportului în România, stabilirea de relații cu asociațiile similare din străinătate, afilierea la AIPS.
În luna martie 2018, Asociația Presei Sportive din România a primit Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Regale.
La 24 aprilie 2026, APSR a decernat Premiile pentru jurnalism sportiv aferente anului 2025. Evenimentul a devenit o tradiție prin care breasla recompensează realizări profesionale remarcabile din presa sportivă românească. Premiul 'Ion Ghițulescu' pentru radio le-a fost acordat jurnaliștilor Daniel Nazare și Narcis Drejan (Sport Total FM), premiul 'Cristian Țopescu' pentru comentariu TV i-a fost acordat lui Ion Alexandru (ProTV / Eurosport / Voyo), iar cel pentru emisiune TV, denumit 'Emanuel Valeriu', le-a revenit jurnaliștilor Andrei Niculescu și George Dobre, realizatorii emisiunii 'Fotbal european'. Reporterul anului a fost desemnată Violeta Colgiu (Pro TV), care a primit premiul 'Doina Stănescu'.
Premiul special 'Grigore Caracostea' a fost obținut de Cătălin Oprișan pentru podcastul 'Vreau să știu'. Cea mai bună carte sportivă a anului 2025 a fost considerată 'Mila lui Dumnezeu. Cine a fost Ivan Patzaichin', scrisă de Sorin Trâncă, recompensat cu premiul 'Ioan Chirilă'.
Premiul 'Aurel Neagu' pentru întreaga carieră le-a fost decernat gazetarilor Emanuel Fântâneanu și Constantin Macovei.
Jurnalismul sportiv a cunoscut o ascensiune remarcabilă în mass-media începând cu anii '50-'60 ai secolului trecut. De atunci, au apărut nenumărate publicații, posturi de radio și televiziuni dedicate exclusiv sportului. Din domeniul presei scrise, câteva titluri care au marcat istoria jurnalismului sportiv sunt 'L'Equipe' din Franța, 'Gazzetta dello Sport' din Italia, franciza americană 'Sports Illustrated' și 'Sporting News' (SUA). AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Atleta Paula Ivan este intervievată de comentatorul sportiv Cornel Pumnea cu ocazia sosirii în ţară a sportivilor români participanţi la Jocurile Olimpice de Vară de la Seul, desfăşurate în perioada 17 septembrie - 2 octombrie 1988 (Bucureşti, 4 octombrie 1988).
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie
Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026
Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant













