SĂRBĂTORI: Sfânta și Marea Vineri (Denia Prohodului Domnului) (10 aprilie)
Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în timpul căreia se citesc cele douăsprezece Evanghelii care vorbesc de Pătimirile Domnului), Ceasurile împărătești (de vineri dimineața), Vecernia (în timpul căreia se face și Punerea în mormânt sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare) și Pavecernița.
Toate cântările din Vinerea Patimilor arată răutățile păcatului lumii căzute în păcat: trădarea lui Iuda, frica ucenicilor și lepădarea lui Petru, răutatea și viclenia cărturarilor și fariseilor, lașitatea și nedreptatea lui Ponțiu Pilat, violența soldaților, rătăcirea și nerecunoștința mulțimilor, obrăznicia tâlharului nepocăit și nepăsarea multora cărora lisus le-a făcut mult bine, arată Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Aceasta este lumea păcatului care ucide, lumea patimilor egoiste și a morții.
Pe de altă parte, slujbele din Sfânta și Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune și doxologie, arată îndelung-răbdarea și bunătatea Domnului lisus Hristos față de toți oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferințele chinurilor și decât durerile morții pricinuite de oameni.
Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare și înfricoșătoare. Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este 'Sfântul lui Israel', Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus Fecioarei Maria: 'Sfântul Care Se va naște din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema' (Luca 1, 35); mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinței lui Dumnezeu, 'ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte de cruce' (Filipeni 2, 8).
Patimile sau Pătimirile sunt înfricoșătoare, pentru că Cel ce pătimește în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic și smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute.
Pentru că Cel ce pătimește pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului și al pământului, se fac minuni în cer și pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoșătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot așa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul.
A fost o priveliște pe care noi o contemplăm acum în pomenire, în slujba care se săvârșește, în sfântul Epitaf care stă înaintea ochilor noștri. Priveliștea a fost Fiul lui Dumnezeu, pogorât din ceruri, înomenit pentru mântuirea oamenilor, batjocorit, omorât de oameni.
Ce simțământ, dacă nu cel al groazei, trebuie să cuprindă inima pe de-a-ntregul în fața priveliștii acesteia? Ce altă stare decât starea de nedumerire desăvârșită trebuie să cuprindă mintea? Ce cuvânt poate fi rostit înaintea priveliștii acesteia? Oare nu va îngheța orice cuvânt omenesc pe buze mai înainte de a fi rostit, se întreabă Sfântul Ignatie Briancianinov.
Și tot norodul ce venise împreună la priveliștea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-și piepturile.
'Se întorceau bătându-și piepturile, se întorceau cu nedumerire și groază cei care veniseră să se uite la Mântuitorul atârnat pe lemnul crucii asemenea unui rod pârguit și roșu - veniseră să se uite cu gând iscoditor, din părere de sine îngâmfată și mincinoasă. (...) Se întorceau cuprinși de groază iscoditoare în deșert: nu de groaza uciderii de Dumnezeu săvârșite, ci de groaza cumplitei priviri și înspăimântătorului glas al firii nesimțitoare ce se cutremurase, arătându-și cunoașterea de Dumnezeu înaintea oamenilor, ce nu îl cunoscuseră. Se întorceau bătându-și piepturile de frică pentru sine, pentru trupul și sângele lor, de dragul plăcerii cărora fusese vărsat sângele, sfâșiat trupul Dumnezeu-Omului', spune Sfântul Ignatie.
În Sfânta și Marea Vineri se postește total, încât nici chiar Sfânta Liturghie nu se săvârșește.
Slujba Prohodului săvârșită în această seară este deosebit de impresionantă prin conținutul și prin frumusețea ei. Această slujbă este o capodoperă a imnografiei liturgice ortodoxe, care conține o teologie adâncă exprimată într-o formă poetică. Cele trei stări ale Prohodului Domnului sunt cântate de către cler și credincioșii din biserică în fața Sfântului Epitaf care simbolizează pe Hristos-Domnul odihnindu-Se în mormânt.
Prohodul Domnului nu este doar o slujbă funebră sau o tânguire de îngropare. Slujba Prohodului Domnului este o mărturisire a dumnezeirii lui lisus Hristos, precum și o preamărire a iubirii Lui jertfelnice sau pătimitoare, pentru a mântui sau elibera pe om de păcatul neascultării de Dumnezeu și a-l ridica din stricăciune sau coruptibilitate. (surse: 'Foame și sete după Dumnezeu', Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, București, 2008; 'Predici la Triod și Penticostar', Sfântul Ignatie Briancianinov, Ed. Sofia, București, 2003) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: basilica.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
26 septembrie - Ziua mondială a contracepției
În fiecare an, la data de 26 septembrie, este marcată Ziua mondială a contracepției. Tema din 2026 - 'No Barriers, Just Choices: Contraceptive Access Now', se concentrează pe îmbunătățirea accesului la informații precise, opțiuni contraceptive și servicii de sănătate reproductivă de sprijin, astfel încât oamenii să poată lua decizii corecte pe
26 septembrie - Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare (ONU)
Eliminarea totală a armelor nucleare reprezintă scopul suprem al dezarmării globale și este marcată oficial, sub egida Organizației Națiunilor Unite, în fiecare an la 26 septembrie prin Ziua internațională pentru eliminarea totală a armelor nucleare. Această țintă a constituit subiectul primei rezoluții a Adunării Generale din 1946, prin care a fost &ici
26 septembrie - Ziua europeană a limbilor
La data de 26 septembrie este celebrată Ziua europeană a limbilor, o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, conform edl.ecml.at/ro. Scopul acestei zile, marcată începând cu anul 2001, este de a promova plurilingvismul drept punte de comunicare între popoare, dar și
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 septembrie
Ortodoxe Mutarea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan; Sf. Voievod Neagoe Basarab; Sf. Cuv. Platonida de la Argeș (fosta Despina Milița, soția Voievodului); Dreptul Ghedeon Greco-catolice Săvârșirea din viață a Sf. ap. și ev. Ioan Romano-catolice Ss. Cosma și Damian, m.; Ghedeo
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 septembrie
Este a 269-a zi a anului 2026. Au mai rămas 96 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 07 m și apune la 19 h 06 m. Luna răsare la 18 h 46 m și apune la 06 h 39 m. Lună Plină la 19 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 21-25 septembrie 2026
Uniunea Europeană și Filipine au convenit asupra unui acord privind un tratat de liber schimb. Comisia Europeană a aprobat deblocarea sumei de 4,2 miliarde de euro pentru Ungaria. Consiliul Uniunii Europene a aprobat cea de-a opta plată periodică în cadrul Mecanismului UE pentru Ucraina. Uniunea Europeană a adoptat măsuri de ajutor financiar și comercial pentru Armenia
Retrospectiva evenimentelor interne 21-25 septembrie 2026
Prezența președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite de la New York, precum și intervenția sa națională în cadrul Săptămânii la Nivel Înalt a sesiunii ONU, discuțiile pe marginea formării noului guvern în jurul premierului desemnat, Siegfried Mureșan, reținerea pentru 24 de ore, urmată de măsura plasării sub contr
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Noaptea Cercetătorilor Europeni va fi marcată în mai multe localități din țară cu târguri de știință, spectacole, jocuri, concursuri, expoziții etc., în perioada 25-27 septembrie. Evenimentele vor avea loc în orașe precum București, Cluj Napoca, Sibiu, Oradea, Suceava, Alba Iulia, Buzău, dar și în zone urbane mai mici.
25 septembrie - Ziua dăruirii
La 25 septembrie este celebrată, începând din anul 2019, Ziua dăruirii, instituită prin Legea nr. 355 din 27 decembrie 2018. Propunerea legislativă a fost inițiată de senatorul PSD, Niculae Bădălău, textul legii fiind adoptat de Senat la 17 septembrie 2018 și de Camera Deputaților la 28 noiembrie 2018. Ziua dăruirii este menită '
25 septembrie - Noaptea cercetătorilor europeni
Noaptea cercetătorilor europeni se marchează anual, în ultima zi de vineri a lunii septembrie, cu scopul de a face știința accesibilă tuturor, prin activități ce combină educația cu divertismentul, organizându-se expoziții, experimente în care publicul este implicat activ, conferințe, jocuri, concursuri și multe altele. Evenimentul este organizat în m
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 septembrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Eufrosina; Sf. Cuv. Pafnutie Egipteanul; Sf. Cuv. Serghie de la Radonej Greco-catolice Sf. cuv. Eufrosina Romano-catolice Ss. Cleofa, ucenicul lui Iisus; Sergiu, călug. Sfânta Cuvioasă Eufrosina este pomenită în ca
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 septembrie
Este a 268-a zi a anului 2026. Au mai rămas 97 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 06 m și apune la 19 h 08 m. Luna răsare la 18 h 27 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Orașul episcopal Albi, Franța
Situat pe malul râului Tarn, în sud-vestul Franței, vechiul oraș episcopal Albi, înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2010, reprezintă punctul culminant al unui ansamblu arhitectural, reprezentativ pentru un tip de dezvoltare urbană europeană din Evul Mediu până în prezent. Elementele sale monumentale și urbane sunt complementare
DOCUMENTAR: Jurnalista și realizatoarea de televiziune Lucia Hossu Longin (24 septembrie)
Jurnalista și realizatoarea de televiziune Lucia Hossu Longin s-a născut la 24 septembrie 1941, la Brăila. Până în anul 1989 a fost realizatoare de televiziune, la Redacția Film, Seriale TV, Teatru a Televiziunii Române și redactor la Studioul de Film, conform https://m.cinemagia.ro/.
24 septembrie - Ziua mondială maritimă (ONU)
Ziua mondială maritimă este marcată anual în ultima zi de joi a lunii, în 2026, pe 24 septembrie. Pentru prima dată, tema aleasă 'From Policy to Practice: Powering Maritime Excellence' va fi abordată pe parcursul a doi ani, respectiv 2026 și 2027, și evidențiază angajamentul clar al Organizației Maritime Internaționale de a transpune politi










