Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Marcu, episcopul Aretuselor, și Chiril diaconul; Sf. Mc. Iona și Varahisie; Sf. Ier. Diadoh, episcopul Foticeei
Duminica a 5-a din Post (a Sf. Cuv. Maria Egipteanca)

Greco-catolice
Duminica a 5-a din Post (Sf. Cuv. Maria Egipteanca). Sf. m. Marcu al Aretusei; Sf. diac. Ciril și cei împreună cu el

Romano-catolice
Duminica Floriilor
Sf. Eustasie, ep.


Sfântul Sfințit Mucenic Marcu este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 29 martie.

Sfântul Marcu a trăit în vremea Sfântului Împărat Constantin cel Mare (306-337). A fost episcop al cetății Aretusa, în Sicilia, aproape de Siracuza.

Despre pătimirea sa a scris Sfântul Grigorie de Nazianz: 'Minunatului Marcu Aretusianul, cine nu știe ce i s-a întâmplat? Și povestirile cele despre dânsul, cine nu le pomenește? Acela, în împărăția marelui Constantin, după stăpânirea cea dată atunci creștinilor, a stricat o capiște idolească și mulțime de popor de la rătăcirea păgânească la calea cea dreaptă a mântuirii a povățuit, nu numai prin chipul cel fără de prihană al vieții, cât și prin frumoasa grăire a vorbei'. (Viețile Sfinților)

Credința creștină a fost însă din nou interzisă în vremea împăratului Iulian Apostatul, când s-a încercat revenirea la politeism, urmând pentru creștini o altă perioadă de persecuții.

Între cei care au suferit atunci a fost și Sfântul Marcu. A fost torturat cu deosebită cruzime, 'că din cei ce năvăleau asupra lui, fiecare aducea o deosebită muncă asupra sfântului. Și mai ales se întărâtau de vitejia sfântului și se mâniau de bărbăția lui în munci, socotind-o ca o defăimare a lor'. (Viețile Sfinților)

'La locul cel de muncă fiind spânzurat și împins, împungeau aceia vitejescul lui trup cu cuțite și cu sulițe, având acea priveliște ca râs și jucării. Și cu niște unelte de muncire picioarele lui le-au străpuns până la oase, apoi cu ațe de in foarte subțiri și foarte tari i-au desfăcut unghiile. După aceea, ridicîndu-l gol sus într-o coșniță, cu miere și cu grăsime ungându-l peste tot, la amiază fiind arșița mare de soare, albinele și viespile îl mâncau'. (Viețile Sfinților)

I se cerea să plătească pentru templul din cetate pe care l-a distrus.

Dar răbdând Sfântul 'pentru capiștea cea risipită, n-a dat nici un ban muncitorilor pentru risipirea aceea, de unde se vede că pentru dreapta credință a răbdat niște munci ca acestea. Iar aretusienii au pus mare preț pe capiștea cea risipită, cerând ca, ori tot prețul în aur să le dea, ori iarăși capiștea să le-o zidească. S-a văzut atunci sfântul pentru a sa dreaptă credință mai mult împotrivindu-se, nevrând să săvârșească cele poruncite, căci prin răbdarea sa, încet biruindu-i, ei micșorau câte ceva din prețul acela, încât acum foarte puțin cereau de la dânsul, putând cu înlesnire să le dea. Și cu împotrivire se certau între dânșii, încât unul se sârguia să biruiască, iar altul să fie nebiruit. Adică închinătorii de idoli voiau ca măcar ceva din prețul acela să le plătească episcopul, iar el nici un singur ban nu voia să le dea. Astfel s-a arătat că el nu pentru aur, ci pentru buna credință a intrat în nevoința pătimirii'. (Viețile Sfinților)

Răbdarea și blândețea Sfântului Marcu au înduplecat pe mulți dintre călăii săi să creadă în Hristos.

Însuși eparhul Aretusiei, deși nu era creștin, îngrozit fiind însă de chinurile la care era supus Sfântul Marcu, i-a spus cu îndrăzneală împăratului: 'Oare nu ne este rușine, o, împărate, ca să fim mai pe urmă decât toți creștinii? Că nici pe un bătrân n-am putut să-l biruim, cu toate felurile de munci chinuindu-l, și nici a-l birui nu este lucru cinstit. Oare nu este cea mai de pe urmă rușine ca de la dânsul să ne ducem biruiți?'. (Viețile Sfinților)

După moartea împăratului apostat, Sfântul Marcu a revenit în scaunul episcopal și în scurtă vreme a trecut la cele veșnice.


* Sfântul Chiril diaconul a fost torturat și ucis în vremea lui Iulian Apostatul, fiind învinuit ca în timpul împăratului Constantin cel Mare a distrus statuile zeilor din cetatea Iliopolis.

În scurta perioadă de restaurație a păgânismului susținută de Iulian Apostatul au fost uciși în mari chinuri mulți creștini, mai întâi preoții, apoi femeile și fecioarele care ajutau în cadrul comunităților creștine, iar apoi alți mărturisitori ai lui Hristos. (sursa: vol. Viețile Sfinților) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)