SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 martie
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Bunei Vestiri;
Sf. Ier. Artemon, episcopul Seleuciei
Greco-catolice
Sf. cuv. Zaharia. Denia Canonului celui Mare al Sfântului Andrei din Creta
Romano-catolice
Ss. Ecaterina a Suediei, călug.; Oscar Romero, ep., m.
Sfântul Ierarh Artemon, episcop al Seleuciei, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 24 martie.
Sfântul Artemon a fost unul din cei șaptezeci de apostoli și ucenic apropiat al Sfântului Apostol Pavel.
A avut ca patrie cetatea Seleucia (Asia Mică) și a fost hirotonit episcop de Sfântul Apostol Pavel, căci 'era între toți cetățenii ca un luminător, strălucind cu fapte bune, și nu i se cădea a se ascunde sub obroc'. (Viețile Sfinților)
'Iar el, îndreptând bine și cu plăcere de Dumnezeu turma cea încredințată lui, a fost tuturor liman de mântuire, văduvelor și săracilor purtător de grijă, sufletelor și trupurilor doctor, făcător de minuni și toate zilele vieții sale bine și cu dumnezeiască plăcere petrecându-le, și-a sfârșit viața la adânci bătrâneți'. (surse: vol. Viețile Sfinților; https://calendar.patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
A murit Dolly Parton, legenda americană a muzicii country (fișă biografică)
Dolly Parton, actriță, compozitoare și femeie de afaceri, a murit la 25 august 2026, la vârsta de 80 de ani, a anunțat familia sa într-un mesaj video. *** Dolly Rebecca Parton
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 26 august
Ortodoxe Sf. Mc. Adrian și Natalia, soția sa Greco-catolice Sf. m. Adrian și Natalia Romano-catolice Fer. Veronica Antal, fc. m.; Ss. Ioana, fc.; Melchisedec, rege Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox &ic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 august
Este a 238-a zi a anului 2026. Au mai rămas 127 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 31 m și apune la 20 h 03 m. Luna răsare la 19 h 23 și apune la 04 h 18 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 august
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit Greco-catolice Aducerea în Veneția a moaștelor Sf. ap.Bartolomeu; Sf. ap. Tit Romano-catolice Ss. Ludovic, rege; Iosif de Calasanz, pr. Sfântul Apostol Bartolomeu a fost răstignit
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 august
Este a 237-a zi a anului 2026. Au mai rămas 128 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 30 m și apune la 20 h 05 m. Luna răsare la 18 h 58 și apune la 03 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 august
Ortodoxe Sf. Sfințit Mc. Eutihie; Sf. Mc. Tation Greco-catolice Sf. ep. m. Eutihie Romano-catolice Sf. Bartolomeu, ap. Sfântul Sfințit Mucenic Eutihie este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 24 august. Sf&
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 august
Este a 236-a zi a anului 2026. Au mai rămas 129 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 29 m și apune la 20 h 06 m. Luna răsare la 18 h 27 și apune la 02 h 06 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Lamia Beligan
Lamia Beligan, fiică din a treia căsătorie a actorului Radu Beligan cu scriitoarea Marica Beligan, este actriță a Teatrului Național din București. 'Cred că dacă am reușit să îmi conving publicul și să-l fac să mă iubească uneori, este pentru că m-am investit total în această relație de dragoste', scrie actrița pe site-ul Teatrul Național,
DOCUMENTAR: Artista Andra împlinește 40 de ani (23 august)
Andra (Alexandra Irina Măruță) este una dintre cele mai iubite cântărețe din România de muzică pop și R&B, dar și folclorică. S-a născut la 23 august 1986, în Câmpia Turzii. A absolvit Liceul Economic 'A.D. Xenopol' și a urmat cursurile Facultății de Psihologie Muzicală de la Universitatea ''Spiru Haret''. A
DOCUMENTAR: 70 de ani de la inaugurarea Bibliotecii Centrale de Stat, astăzi Biblioteca Națională (23 august)
Biblioteca Centrală de Stat (B.C.S.), în prezent Biblioteca Națională a României, a fost inaugurată la 23 august 1956. Începutul Bibliotecii Naționale s-a făcut cu una dintre cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România - Biblioteca Colegiului Sf. Sava din București, înființată, conform prevederilor Regulamentului Organ
23 august - Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia (ONU)
La 23 august, începând cu anul 1998, se marchează, în fiecare an, Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a abolirii acestuia, care a fost instituită prin Rezoluția 29/C/53 din 1997, potrivit www.unesco.org. Ziua internațională de comemorare a comerțului cu sclavi și a ab
23 august - Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului
La 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr. 198/2011. Proiectul de lege privind declararea zilei de 23 august ''Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului'' și a zilei de 21 decembrie ''Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România'' a fo
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 23 august
Ortodoxe Sf. Mc. Lup; Sf. Sfințit Mc. Irineu, episcopul Lugudunumului Duminica a 12-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 12-a după Rusalii. Sf. m. Lup; Sf. ep. m. Irineu de Lyon Romano-catolice Duminica a 21-a de peste an Ss. Roza de Lima, fc.; Flavian, ep.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 23 august
Este a 235-a zi a anului 2026. Au mai rămas 130 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 28 m și apune la 20 h 08 m. Luna răsare la 17 h 50 și apune la 01 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
22 august - Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței (ONU)
Ziua internațională de comemorare a victimelor actelor de violență comise în numele religiei sau al credinței se marchează în fiecare an pe 22 august. A fost instituită de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prin rezoluția A/RES/73/296, adoptată la 28 mai 2019. Data a fost aleasă imediat după Ziua internațională de comemorare a victim














