logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Ședință a CSAT pe tema situației din Orientul Mijlociu (11 martie 2026)

Image

Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc la 11 martie 2026, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi sunt incluse subiecte referitoare la:
* situația din Orientul Mijlociu și implicațiile pentru România;
* evaluarea impactului evenimentelor din Orientul Mijlociu asupra pieței petroliere din România;
* analiza dislocării temporare pe teritoriul României a unor capabilități militare.

La 5 martie 2026, președintele Nicușor Dan declara că nu va convoca CSAT în cazul situației din Orientul Mijlociu atâta timp cât evenimentele nu prezintă ''un pericol imediat'' pentru România. ''Nu am convocat CSAT și nu îl vom convoca, cât lucrurile nu prezintă un pericol imediat direct pentru România'', preciza șeful statului.

Anterioara ședință a CSAT convocată de Nicușor Dan a avut loc la 24 noiembrie 2025 și a avut ca principal punct pe ordinea de zi Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030. Conceptul central al Strategiei, propuse și ulterior adoptate în parlament, a fost acela de ''independență solidară'', ca rezultat al câtorva procese obiective: creșterea puternică a economiei naționale, inclusiv a capacității ei de a se proiecta investițional în afara frontierelor; acumularea de către aparatul diplomatic precum și de către instituțiile din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională a unei experiențe semnificative, inclusiv în teatre de conflict; sporirea calitativă a așteptărilor și a exigențelor românilor, care cer din ce în ce mai sonor instituțiilor publice și macrosistemelor critice performanțe compatibile cu un stat modern și dezvoltat.

De asemenea, în cadrul ședinței din 24 noiembrie 2025, au mai fost aprobate:
* cererea României în cadrul mecanismului de finanțare europeană SAFE;
* raportul consolidat privind participarea României la Exercițiul NATO de management al crizelor 'CMX-25';
* evaluarea privind riscurile, amenințările și vulnerabilitățile prognosticate pentru anul 2026;
* Analiza Strategică a Apărării.

Anterioarele ședințe ale CSAT convocate de actualul președinte

De când a devenit președinte, Nicușor Dan a mai convocat CSAT de trei ori: la 30 iunie, 25 septembrie și 24 noiembrie 2025.

La ședința din 30 iunie 2025, una din temele dezbătute a fost impactul evaziunii fiscale asupra securității economice a României. Membrii Consiliului au subliniat că evaziunea fiscală rămâne o vulnerabilitate majoră, care afectează bugetul de stat, slăbește capacitatea instituțiilor de a furniza servicii publice de calitate și creează inechitate între contribuabili. Membrii Consiliului au convenit că sunt imperative câteva direcții imediate: intensificarea controalelor, digitalizarea accelerată a sistemului fiscal și utilizarea tuturor instrumentelor legale pentru a recupera prejudiciile aduse statului român, conform https://csat.presidency.ro/.

Un alt subiect discutat în ședința din 30 iunie a fost războiul din Ucraina, membrii CSAT apreciind că este în interesul țării noastre ca războiul să se încheie printr-o pace justă și durabilă, care să stabilească garanții solide de natură să descurajeze o nouă agresiune din partea Rusiei și să contribuie la securitatea spațiului euroatlantic, inclusiv a regiunii Mării Negre. Membrii CSAT au menționat în context că negocierile de pace nu pot avea loc fără Ucraina și UE, iar o pace stabilă trebuie să excludă ferm orice încercare rusă de redivizare a Europei în sfere de influență.

Ședința CSAT convocată de Nicușor Dan pentru 22 septembrie 2025 a avut ca temă doborârea dronelor care intră în spațiul aerian românesc. Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, a afirmat după ședință că folosirea armamentului pentru doborârea unor aeronave care intră fără permisiune în spațiul aerian național este o decizie care trebuie luată ''în ultimă instanță''.

Totodată, CSAT a hotărât că decizia de interceptare sau doborâre a unei aeronave militare cu sau fără pilot sau a unei rachete care intră fără permisiune în spațiul național aparține comandantului militar al operațiunii. În cazul în care este vorba de o aeronavă civilă, decizia aparține ministrului Apărării. De asemenea, doborârea aeronavelor care încalcă spațiul aerian național este o decizie luată ''în ultimă instanță'', a mai afirmat Moșteanu. ''Este și spiritul legii, suntem o țară pe timp de pace, spiritul legii este să folosești armamentul în ultimă instanță, când orice altceva nu funcționează'', a mai subliniat acesta.

***

Consiliul Suprem de Apărare a Țării este, conform Constituției, o autoritate administrativă autonomă, sub controlul Parlamentului, care se ocupă cu organizarea și coordonarea unitară a activităților care privesc apărarea țării și siguranța națională.

Președintele țării îndeplinește funcția de președinte al CSAT, în timp ce prim-ministrul este vicepreședinte al Consiliului. Membrii CSAT sunt: ministrul Apărării Naționale, ministrul Afacerilor Interne, ministrul Afacerilor Externe, ministrul Justiției, ministrul Economiei, ministrul Finanțelor Publice, directorul Serviciului Român de Informații, directorul Serviciului de Informații Externe, șeful Statului Major al Apărării și consilierul prezidențial pentru securitate națională.

CSAT se convoacă de către președintele acestuia, trimestrial sau ori de câte ori este necesar, dar poate fi convocat și la inițiativa a cel puțin unei treimi din numărul membrilor săi.

Ședințele CSAT au un caracter secret, se desfășoară în prezența a cel puțin două treimi din numărul membrilor săi și sunt conduse de președintele acestuia, iar în absența sa, de vicepreședinte. Ordinea de zi este stabilită de președinte, prin consultarea vicepreședintelui. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 2111

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 02-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Actorul David Schwimmer

Actorul David Lawrence Schwimmer, regizor și producător american, este un cunoscut pentru interpretarea memorabilă a rolului paleontologului Ross Geller în sitcom-ul 'Friends' (Prietenii tăi), rol pe care l-a jucat timp de un deceniu (1994-2004) și care i-a adus o nominalizare la premiile Emmy în 1995. S-a născut la 2 noiembrie 1966, î

Documentare 02-11-2026 08:00

2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)

Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.

Documentare 02-11-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie

Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi

Documentare 02-11-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie

Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 01-11-2026 11:00

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)

Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin

Documentare 01-11-2026 10:00

DOCUMENTAR: Luna noiembrie

Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,

Documentare 01-11-2026 09:00

1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut

Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a

Documentare 01-11-2026 08:00

1 noiembrie - Ziua radioului național

La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost

Documentare 01-11-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie

Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct

Documentare 01-11-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie

Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 31-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)

Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co

Documentare 31-10-2026 09:30

FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)

Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru

Documentare 31-10-2026 09:00

31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre

La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc

Documentare 31-10-2026 08:30

31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)

Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,

Documentare 31-10-2026 08:00

31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale

Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su