Ortodoxe
Sf. Ier. Sofronie, patriarhul Ierusalimului

Greco-catolice
Sf. aep. Sofronie al Ierusalimului

Romano-catolice
Sf. Constantin, rege m.


Sfântul Sofronie, patriarh al Ierusalimului, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 11 martie.

S-a născut în anul 550, în orașul Damasc (Siria), din părinți creștini, pe nume Plintos și Mira. Dăruit de Dumnezeu cu darul poetic, a făcut studii strălucite și a ajuns profesor de retorică, avea însă și cunoașterea aprofundată a Sfintei Scripturi.

'El a deprins mai întâi filosofia cea din afară. De aceea a fost numit și sofist, adică preaînțelept, pentru că numirea de sofist în acele timpuri era foarte mult cinstită și cei mai aleși filosofi cu acest nume erau numiți, precum altă dată Libaniu sofistul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare. După aceea fericitul Sofronie, după filosofia cea din afară vrând să câștige înțelepciunea cea duhovnicească, umbla prin mănăstiri și prin sihăstrii pustnicești, adunând de la plăcuții lui Dumnezeu părinți folos pentru sufletul său'. (Viețile Sfinților)

Ajuns în Sfânta Cetate a Ierusalimului și mergând prin mănăstirile care erau acolo, Sfântul Sofronie l-a cunoscut în Mănăstirea Sfântului Teodosie, situată în deșertul Iudeii, între Betleem și Ierusalim, pe monahul Ioan Moshu. De acesta s-a atașat cu toată osârdia, ca fiul de tată și ucenicul de dascăl, și l-a urmat în toate călătoriile, umblând prin mănăstiri și prin pustietăți, împreună cu dânsul cercetând pe sfinții părinți și scriindu-le viețile.

Ioan Moshu, dornic de a cunoaște cât mai bine experiențele duhovnicești ale altor monahi, a vizitat însoțit de prietenul său, Sofronie, centrele monahale din Sinai și Egipt. După invazia perșilor, a plecat mai întâi în Antiohia și de acolo la Alexandria, în compania aceluiași prieten, Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului.

Din Alexandria aceștia vor merge la toate mănăstirile egiptene până la Oaza, reușind să cunoască foarte bine viața virtuoasă a monahilor anahoreți și chinoviali. Cucerirea Ierusalimului de către perși, în anul 614, îl determină pe Ioan Moshu să plece la Roma. În timpul șederii sale acolo, scrie principala sa operă, 'Livada duihovnicească' sau 'Limonariul', una dintre cele mai populare lucrări în cercurile monahale și nu numai.

În urma trecerii la cele veșnice a pustnicului Ioan, Sfântul Sofronie s-a întors la Ierusalim.

A urmat în scaunul patriarhal, după moartea patriarhului Ierusalimului, Zaharia.

Sfântul Sofronie s-a făcut cunoscut ca un mare apărător al dreptei credințe, în acea vreme Biserica fiind tulburată de erezia monoteliților, susținută atât de patriarhul Constantinopolului, cât și de papa Honorius. Monoteliții considerau că în Hristos, Dumnezeul-Om, ar fi existat o singură voință, cea divină. După dezbateri aprinse, al șaselea Sinod Ecumenic (681) a reușit să stingă controversa monotelită, condamnând monotelismul împreună cu toți susținătorii lui.

Înainte ca cetatea Ierusalimului să fie invadată de arabi, Sfântul Sofronie a făcut cu 'voievodul agarenilor', califul Omar, un așezământ de pace, întru care la început se cerea ca Sfintei Biserici a lui Dumnezeu să nu i se facă nici un fel de silă și de strâmbătate.

'Omar voievodul a făgăduit ca acel așezământ, precum și altele să le păzească întregi. Și, întărind cuvântul acesta, creștinii au deschis porțile cetății voievodului agarenesc; iar el, fiind fățarnic și viclean, s-a prefăcut blând ca o oaie și smerit, dar în inimă era lup răpitor'. (Viețile Sfinților)

Prefăcut, acesta s-a îmbrăcat în niște vechituri de păr de cămilă și a intrat în cetate pe jos, întrebând unde este biserica lui Solomon.

'Iar prea sfințitul Sofronie, ieșind întru întâmpinarea lui și văzându-l într-un chip ca acela fățarnic, a zis: 'Iată va fi urâciunea pustiirii, cea mai înainte vestită prin proorocul Daniil, care va fi în locul cel sfânt'. Deci a plâns mult cu toți creștinii și-l îndemna pe voievod ca, lepădând acele vechituri, să se îmbrace în hainele boierești cele cuviincioase lui'. (Viețile Sfinților)

Așezământul de pace făcut cu patriarhul Sofronie nu a fost însă respectat, iar creștinii din Ierusalim sufereau multe nedreptăți.

Văzând aceasta, Sfântul Sofronie se tânguia de-a pururea și ruga pe Dumnezeu să-i ia sufletul lui de pe pământ, ca să nu vadă mai mult chinuirea creștinilor, urâciunea pustiirii și necinstirea locurilor sfinte. Și, fiind auzit, degrabă a plecat în Ierusalimul cel de sus. (surse: vol. Viețile Sfinților; 'Limonariul sau Livada duhovnicească', Ioan Moshul, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia 2014; https://calendar.patriarhia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)