SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 martie
Ortodoxe
Sf. 40 de Mucenici din Sevastia
Greco-catolice
Sf. 40 m. din lacul Sebaste
Romano-catolice
Ss. Francisca Romana, călug.; Dominic Savio; 40 de soldați, m.
Sfinții 40 de mucenici, pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 martie, erau ostași și făceau parte dintr-un corp de armată staționat în Sevastia, din provincia Armenia Inferior.
Sfinții Mucenici au suferit moarte martirică în timpul împăratului Liciniu (308-324).
Au fost îndemnați de comandantul lor să aducă jertfe și să se închine zeilor romani și așa cum și-au arătat vitejia și curajul în războaie, cu același cuget și determinare să se supună legilor imperiale și să jertfească idolilor.
'Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie și am biruit pe vrăjmași, precum singur mărturisești, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte și vom birui a ta răutate și al tău vicleșug', au răspuns militarii. ('Viețile Sfinților')
Sfinții nu s-au lăsat înduplecați nici de cuvintele înșelătoare și nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credința în Hristos, rugându-se spre a fi și mai mult întăriți de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniți.
Auzind ei hotărârea de condamnare la moarte prin înghețare, îmbărbătându-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se așeze cinstitele moaște după ce vor lua cununa muceniciei.
La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, 'ostașul lui Hristos', împreună cu alți doi, a scris o scrisoare de mărturisire și de îndemnare către frații lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat până astăzi sub numele de 'Testamentul Sfinților 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvârșit în Sevastia'.
Guvernatorul provinciei împreună cu comandantul au decis ca toți cei patruzeci de ostași să fie duși legați la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei, căci era iarnă, ger cumplit și vânt mare. Mărturisitorii au fost dezbrăcați și aruncați în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă și să se încălzească în acea baie caldă.
Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit și mai mult, iar trupurile sfinților înghețau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărțit din acea sfântă ceată și a alergat la baie. Dar când și-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.
Văzându-l pe fugar, sfinții aflați în mijlocul apei se rugau: 'Acum Același ești, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, când fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif și l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne și minuni în Egipt împotriva lui Faraon și a poporului său și a despărțit marea și pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinții Tăi Apostoli, ascultă-ne și pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte. Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei și ni s-au udat picioarele în sângele nostru; ușurează-ne de sarcină și alinează iuțimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne rușinăm și să cunoască toți că ne-am mântuit, strigând către Tine'. (Viețile Sfinților)
După miezul nopții a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerișului, care a izgonit gerul, iar gheața a topit-o și a încălzit apa. Iar ostașii cei ce erau puși de pază erau cuprinși de somn, numai comandantul închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinți rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalți, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.
Atunci acesta a deșteptat străjerii și, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că și el este creștin, împlinind astfel numărul cel dintâi.
Pentru că în zori au fost scoși vii din lac, s-a poruncit o execuție cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor și să fie lăsați să-și dea sufletele, toți martirii au trecut astfel la Domnul. (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; 'Predici la praznice împărătești și la sfinții de peste an', Arhimandrit Cleopa Ilie, 1996) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














