19 februarie - Ziua Brâncuși
La 19 februarie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Brâncuși. La această dată, în urmă cu 150 de ani, se năștea marele sculptor român Constantin Brâncuși, personalitate marcantă în mișcarea artistică a secolului al XX-lea, a cărui contribuție la revoluționarea viziunii și a limbajului în arta de după 1900 a devenit emblematică, prefigurând Modernismul, se arată pe site-ul https://muzeuldeartacraiova.ro/. Autor al unei opere impresionante, de o mare complexitate tematică, lucrările sale se află, astăzi, printre marile creații artistice ale lumii.
Inițiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparținut scriitorului Laurian Stănchescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Fundației 'Ideea Contemporană', care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată președintelui României, partidelor aflate la guvernare și celor din opoziție, și transmisă AGERPRES, să declare Ziua Națională Constantin Brâncuși pe data de 19 februarie: 'Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuși să declarați ziua de 19 februarie Ziua Națională Constantin Brâncuși '. În opinia sa, ziua de naștere a sculptorului Constantin Brâncuși, 19 februarie 1876, 'este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năștea cel care avea să fie 'Patriarhul și Părintele Sculpturii Moderne', 'Titanul din Hobița', Constantin Brâncuși, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii și ne-a înrudit cu Dumnezeu'.
În 25 februarie 2015, o propunere legislativă privind declararea zilei de 19 februarie - 'Ziua Brâncuși' ca sărbătoare națională, formulată de mai mulți parlamentari, a fost prezentată în Biroul Permanent al Camerei Deputaților, potrivit https://www.cdep.ro/. În expunerea de motive, ei au susținut că declararea datei de 19 februarie drept 'Ziua Brâncuși' - sărbătoare națională legală lucrătoare, reprezintă 'o reparație morală față de refuzul și umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru'. 'Constantin Brâncuși ne-a dus în universalitatea lumii făcând din națiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuși să declarăm ziua lui de naștere sărbătoare națională. (...) Această inițiativă onorează spiritul nostru și în același timp arată dragostea și recunoștința noastră față de valoarea lui Brâncuși'.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins, la 16 iunie 2015, propunerea legislativă, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că 'a institui prin lege o nouă sărbătoare națională, în condițiile în care există deja o Zi a Culturii Naționale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalitățile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu'. Câteva luni mai târziu, însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuși ca sărbătoare națională a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit Legii nr. 305/2015, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza și/sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
***
În 2026, la 150 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, în București, în țară dar și în străinătate sunt organizate numeroase evenimente atât în data de 19 februarie, cât și în jurul acestei date.
La 19 februarie 2026, Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T. Popa' Iași evocă personalitatea marelui artist prin manifestarea 'Brâncuși a fost aici' - Secretul anatomic al modernității. Evenimentul organizat de Centrul Cultural 'I.I. Mironescu' al UMF Iași deschide o serie de manifestări dedicate legăturii profunde dintre rigoarea științei și viziunea artistică și propune o relectură a începuturilor brâncușiene din perspectiva dialogului dintre discipline. Astfel, la Muzeul de Istorie a Medicinei, va fi organizat un 'atelier de cuvinte', susținut de dr. Richard Constantinescu, intitulat 'Cei din jurul lui Brâncuși. Despre mentori, corp și poezie', potrivit https://news.umfiasi.ro/.
La rândul său, artistul vizual Vladimir Dumbravă va organiza un atelier de grafică intitulat 'Forma și esența. Anatomia în viziune brâncușiană'. De altfel, pe tot parcursul zilei de 19 februarie, la Muzeul de Anatomie din Iași va fi Ziua Porților Deschise.
Tot pe 19 februarie va avea loc expoziția de Grafică Românească - BRÂNCUȘI 150, care va fi vernisată simultan în municipiul Târgu Jiu și în alte 21 de țări de pe șase continente, în organizarea Muzeului Național 'Constantin Brâncuși' și Fundației 'Inter-Art' Aiud.
În perioada 20 februarie - 19 iulie 2026, Muzeul Mercati di Traiano, din Roma, va găzdui expoziția 'Constantin Brâncuși: Originile Infinitului', manifestare cuprinsă în calendarul românesc al Anului Cultural România-Italia 2026, elaborat și promovat de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din România, al Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului Apărării, sub Înaltul Patronaj al Președinților României și Italiei, Muzeul Național de Artă al României, în parteneriat cu Muzeul de Artă din Craiova și Muzeul Județean Gorj 'Alexandru Ștefulescu'.
Începând din 12 februarie și până la 19 februarie, este prezentat, la Bruxelles, un video mapping ce propune o interpretare contemporană a temelor brâncușiene - 'The Infinite Walk/Drumul infinit. Omagiu imersiv adus lui Constantin Brâncuși', semnat de Ioana Mischie, Les Ateliers Nomad și Storyscapes. Video mapping-ul are loc în cadrul celei de-a X-a ediții a 'BRIGHT. Festival of Lights', un eveniment emblematic dedicat artei luminii și inovației vizuale, fiind proiectat pe Biserica Saint-Jacques-sur-Coudenberg și redifuzat timp de patru ore și jumătate pe zi, în intervalul 18:30 - 23:00. Lucrarea, concepută în format video 3D mapping animat, transformă temporar Biserica Saint-Jacques-sur-Coudenberg într-un monument dedicat lui Brâncuși, se arată pe https://www.icr.ro/.
La 20 februarie, Institutul Cultural Român de la Londra deschide 'Sezonul Brâncuși 150', la ora 19:00, printr-un eveniment imersiv multidisciplinar - recital de muzică clasică, expoziție imersivă și instalație sonoră -, conceput ca un omagiu contemporan adus lui Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea artistului, realizat în colaborare cu Primăria Municipiului Târgu Jiu.
Pe 19 februarie, spectacolul-lectură 'Brâncuși contra SUA' de Tatiana Niculescu, în regia Irinei Banea, este prezentat de Teatrul Național 'I.L. Caragiale' din București, la Sala Media. La baza piesei scrise de Tatiana Niculescu stă controversata poveste din 1926, când lucrarea 'Pasărea în văzduh' a lui Brâncuși nu a fost considerată operă de artă, fiind înregistrată de vameșii americani la categoria obiectelor industriale, potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES.
Site-ul www.acasalabrancusi.ro va fi lansat la 19 februarie, la Casa Muzeu 'Constantin Brâncuși' din Hobița, ocazie cu care au fost pregătite, în trei sate ale comunei Peștișani, mai multe evenimente. Site-ul creat de Organizația de Management al Destinației (OMD) 'Acasă la Brâncuși' are ca obiective dezvoltarea identității turistice autentice a Gorjului, promovarea patrimoniului natural, cultural și artistic, inclusiv moștenirea sculptorului Constantin Brâncuși, valorificarea gastronomiei locale, susținerea evenimentelor și festivalurilor și atragerea de vizitatori și turiști în zonă.
***
Anul 2026 a fost instituit ca ''Anul Constantin Brâncuși'', conform unei legi care a fost promulgată de președintele României, Nicușor Dan, la 24 iulie 2025. 'Se instituie anul 2026 ca Anul Constantin Brâncuși, pentru aniversarea a 150 de ani de la nașterea artistului Constantin Brâncuși', potrivit actului normativ.
O propunere legislativă privind instituirea în 2026 a Anului Constantin Brâncuși, la 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, a fost înregistrată la Senat, ca primă Cameră parlamentară sesizată, în martie 2025. La 14 mai 2025, plenul Senatului a adoptat această propunere legislativă, cu 120 de voturi 'pentru' și o abținere.
Inițiatorii demersului legislativ, un grup de parlamentari de la PSD, PNL și AUR, subliniază că acesta reprezintă 'un act de omagiere a unei personalități emblematice a culturii românești universale'.
Potrivit proiectului, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări culturale, artistice sau educaționale dedicate celebrării vieții și operei lui Constantin Brâncuși. Aceste instituții pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate.
''Având în vedere că în anul 2026 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, considerăm oportună declararea acestui an drept 'Anul Constantin Brâncuși'. Această inițiativă va oferi prilejul de a celebra și promova moștenirea culturală lăsată de marele sculptor, prin organizarea de manifestări culturale, expoziții, conferințe și alte evenimente dedicate vieții și operei sale. Instituirea anului 2026 ca 'Anul Constantin Brâncuși' nu este doar un act de recunoaștere a marelui sculptor, ci și o oportunitate de a valorifica moștenirea sa artistică și de a o transforma într-un instrument de dezvoltare culturală, educațională și economică. Este un moment pentru a ne reaminti că, prin artă și cultură, România poate continua să inspire și să influențeze lumea', se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, conform https://www.cdep.ro/.
La 25 iunie 2025, Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul de lege, fiind înregistrate 275 voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'.
Cu acel prilej, deputata PSD Natalia Intotero, inițiatoare a proiectului, a declarat că anul 2026 va fi un 'moment cheie pentru a ajuta continuarea demersurilor de a susține patrimoniul cultural românesc lăsat ca moștenire de cel care a scris și continuă să scrie istorie pentru România - Constantin Brâncuși'. 'Îmi doresc foarte mult ca demersurile inițiate de Institutul Național al Patrimoniului cu privire la restaurarea operelor Brâncuși la Târgu Jiu să continue', a spus Natalia Intotero.
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat la 24 iulie 2025 Decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea anului 2026 ca Anul Constantin Brâncuși, potrivit Administrației Prezidențiale. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, Ruxandra Bratu; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și producătoarea Rita Wilson
Rita Wilson (născută Margarita Ibrahimoff) este o actriță, cântăreață și producătoare de film americană din Los Angeles. Are origini grecești și bulgare. În 2019, a primit cetățenia greacă, în semn de recunoaștere a eforturilor sale de a sprijini Grecia prin solicitarea de ajutor internațional în urma unui incendiu devastator în Mati, regiunea A
DOCUMENTAR: Cântăreața americană de jazz și gospel Mahalia Jackson, 115 ani de la naștere (26 octombrie)
Mahalia Jackson, cântăreață americană de jazz și gospel supranumită 'regina gospel-ului' este considerată una dintre cele mai influente voci ale secolului al XX-lea. S-a născut la 26 octombrie 1911, în New Orleans, Louisiana, SUA, fiind fiica lui Charity și Johnny Jackson. După moartea mamei sale, în 1917, a fost crescută de mătușa sa
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 26 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir Greco-catolice Sf. Mucenic Dumitru, Izvorâtorul de mir Romano-catolice Ss. Dumitru, m.; Lucian și Marcian, m. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 2
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 26 octombrie
Este a 299-a zi a anului 2026. Au mai rămas 66 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 45 m și apune la 17 h 14 m. Luna răsare la 16 h 59 m și apune la 07 h 02 m. Lună Plină la 07 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)
Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.
DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)
Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al
25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile
La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace
25 octombrie - Ziua Armatei Române
Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie
Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori
DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)
În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)
Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf
24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)
Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O
24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)
Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie
Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal














