SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Mc. Polieuct; Sf. Cuv. Eustratie; Sf. Ier. Petru, episcopul Sevastiei
Greco-catolice
Sf. m. Polieuct
Romano-catolice
Fer. Alexia Le Clerc, călug.
Sfântul Mucenic Polieuct este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 9 ianuarie.
Sfântul Polieuct era din Melitina, Armenia, și a trăit în timpul împăraților romani Deciu (249-251) și Valerian (253-260).
În timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, când aceștia erau căutați și uciși, tânărul Polieuct, care trăia în duh creștin, dar încă nu se botezase, a ieșit în oraș și în văzul mulțimii a rupt ordinul dat asupra creștinilor și împotriva lui Hristos.
'Fie voia lui Hristos, adevăratul Dumnezeu', a spus el mai înainte. 'Iată, din ceasul acesta las toate cele deșarte ale lumii și mărturisesc că sunt rob al lui Hristos, Căruia Îi voi sluji, precum Îi va plăcea. Deci, voi merge și voi citi porunca cea împărătească, dată asupra creștinilor și asupra Domnului și Dumnezeului meu Iisus Hristos'. (Viețile Sfinților)
Zicând astfel, s-a dus în târg și înaintea tuturor, citind ordinul prin care se dispunea asuprirea creștinilor, l-a defăimat și l-a rupt în bucăți. Apoi, ca și cum mergea spre a se închina, a mers către statuile zeilor, care erau duse spre templu, și, apropiindu-se de ele, apuca câte un idol și-l trântea la pământ, sfărâmându-i pe toți ca pe niște vase; așa că a zdrobit atunci doisprezece astfel de zei.
Socrul său, care avea împuternicire de la împărat să-i pedepsească pe creștini, a încercat să-l convingă să renunțe la credința creștină. Dar nici el, nici fiica sa, soția Sfântului Polieuct, nu l-au putut convinge.
Soția sa, Paulina, tânguindu-se, zicea către dânsul: 'Ce ți s-a nălucit, iubitul meu bărbat, Polieuct? Cum te-ai amăgit și te-ai pornit ca să sfărâmi pe cei doisprezece zei ai noștri?'
Sfântul, zâmbind, i-a spus: 'Dacă am biruit și am sfărâmat eu singur doisprezece idoli, acum tu nu ai la cine să mai scapi. Ascultă-mă, Paulino, și cunoaște pe unul, adevăratul Dumnezeu, Care este în ceruri și Aceluia să te închini și te sârguiește ca să schimbi viața aceasta vremelnică cu cea veșnică'. (Viețile Sfinților)
'Acestea și mai multe grăind sfântul către femeie, mulți din cei necredincioși stând împrejur ascultau cu bucurie cuvintele lui și cunoscând puterea tainei s-au umilit și au crezut în Hristos. Apoi, adunându-se judecătorii cetății cu toți sfetnicii, au pus pe Sfântul Polieuct înaintea judecății lor și pe de o parte cu îmbunări, iar pe de alta cu îngroziri, se sârguiau ca iarăși să-l întoarcă la păgânătatea idolească. Dar, de vreme ce n-au putut să izbutească, au hotărât asupra lui pedeapsă cu moartea, ca să ia sfârșit prin sabie'. (Viețile Sfinților)
Sfântul Polieuct, mergând la moarte cu bucurie nespusă, încredința poporul care mergea împrejurul său că vorbește cu un tânăr prea luminat, care îl întărește și-i poruncește să uite toate cele lumești; dar nimeni nu putea să-l vadă pe acel tânăr decât numai sfântul mucenic.
Și-a plecat atunci sub sabie sfântul său cap și s-a botezat în sângele său, fiind tăiat pentru Iisus Hristos. (surse: vol. 'Viețile Sfinților') AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












