Ortodoxe
Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov (Harți)

Greco-catolice
Sf. papă Silvestru

Romano-catolice
Ss. Vasile cel Mare și Grigore din Nazianz, ep. înv.


Sfântul Ierarh Silvestru, episcop al Romei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 ianuarie.

S-a născut la Roma și a trăit într-o vreme de mari frământări și schimbări în viața religioasă a Imperiului Roman, fiind martor atât al persecuțiilor împotriva creștinilor, ordonate de Dioclețian (284-305), cât și al recunoașterii și răspândirii creștinismului din vremea lui Constantin cel Mare (306-337).

Sfântul Silvestru a fost cel care l-a botezat pe împăratul roman Constantin cel Mare (306-337).

Sfântul Mare Împărat Constantin, considerat de Biserică întocmai cu Apostolii, a emis, în 313, Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.

Sfântul Silvestru a murit la o vârstă înaintată, în anul 335.


* Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă, s-a născut în 19 iulie 1745.

La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare și virtute monahală. A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ('înfocat', 'arzător').

După moartea duhovnicului său, a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la câțiva km de mănăstire. Acolo și-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, un loc care închipuia Sfântul Munte.

În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară și a petrecut o mie de zile și o mie de nopți pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameșului: 'Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului' (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

S-a întors între semenii săi, plin de har și lumină.

'După ce s-a făcut părtaș de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de viețuitor în obște, sihastru, stâlpnic și zăvorât, acest bătrân mic de statură, înveșmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har și lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreției spirituale, și a devenit pentru tot poporul rus un adevărat 'apostol', martor și propovăduitor al Învierii.' (Viețile Sfinților)

Ușa chiliei sale era deschisă tuturor și avea o bucurie cu totul specială față de cei păcătoși care veneau la el pocăindu-se. Își saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: 'Bucuria mea, Hristos a înviat!'. Blândețea sa neobișnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilința sa îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca și pentru oamenii din popor, chilia sa era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieții lor.

'Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoșilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide și știa să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea și mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvânt pe care i-l descoperea Dumnezeu, și acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulți, ungându-i cu uleiul din candela sa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi 'puțul lui Serafim', aflat în apropierea mânăstirii, în 'pustia cea apropiată', unde îi plăcea să-și petreacă după-amiezele. I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morți și vii, încât îi era cu neputință să-i pomenească pe toți; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită și luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioșilor'. (Viețile Sfinților)

În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie (1833), dată la care sfântul a trecut în veșnicie, și în 19 iulie, ziua sa de naștere, precum și ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Slujba de canonizare a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov a avut loc în prezența familiei imperiale, a țarului Rusiei, Sfântul Mucenic Nicolae al II-lea (prăznuit la 4 iulie), a sute de mii de credincioși și a unui sobor de slujitori condus de mitropolitul Sankt Petersburgului și al Ladogăi, Antonie. (sursa: vol. 'Viețile Sfinților') AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)