SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 ianuarie
Ortodoxe
Sf. Ier. Silvestru, episcopul Romei; Sf. Cuv. Serafim de Sarov (Harți)
Greco-catolice
Sf. papă Silvestru
Romano-catolice
Ss. Vasile cel Mare și Grigore din Nazianz, ep. înv.
Sfântul Ierarh Silvestru, episcop al Romei, este pomenit în calendarul creștin ortodox la 2 ianuarie.
S-a născut la Roma și a trăit într-o vreme de mari frământări și schimbări în viața religioasă a Imperiului Roman, fiind martor atât al persecuțiilor împotriva creștinilor, ordonate de Dioclețian (284-305), cât și al recunoașterii și răspândirii creștinismului din vremea lui Constantin cel Mare (306-337).
Sfântul Silvestru a fost cel care l-a botezat pe împăratul roman Constantin cel Mare (306-337).
Sfântul Mare Împărat Constantin, considerat de Biserică întocmai cu Apostolii, a emis, în 313, Edictul de la Mediolanum (Milan), prima recunoaștere oficială a creștinismului, prin care se punea capăt persecuțiilor împotriva creștinilor și se garanta libertatea credinței și a cultului.
Sfântul Silvestru a murit la o vârstă înaintată, în anul 335.
* Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți sfinți pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă, s-a născut în 19 iulie 1745.
La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare și virtute monahală. A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ('înfocat', 'arzător').
După moartea duhovnicului său, a primit încuviințarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii, la câțiva km de mănăstire. Acolo și-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină, un loc care închipuia Sfântul Munte.
În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară și a petrecut o mie de zile și o mie de nopți pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameșului: 'Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului' (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.
S-a întors între semenii săi, plin de har și lumină.
'După ce s-a făcut părtaș de bunăvoie Patimilor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, timp de 47 de ani, trăind în asceză absolută, trecând pe rând prin starea de viețuitor în obște, sihastru, stâlpnic și zăvorât, acest bătrân mic de statură, înveșmântat în alb, încovoiat pe toiagul său, s-a întors între semenii săi, plin de har și lumina Sfântului Duh, pentru a îndeplini slujirea duhovnicească superioară, a stăreției spirituale, și a devenit pentru tot poporul rus un adevărat 'apostol', martor și propovăduitor al Învierii.' (Viețile Sfinților)
Ușa chiliei sale era deschisă tuturor și avea o bucurie cu totul specială față de cei păcătoși care veneau la el pocăindu-se. Își saluta vizitatorii cu veselie, zicându-le: 'Bucuria mea, Hristos a înviat!'. Blândețea sa neobișnuită înmuia inimile cele mai aspre, umilința sa îi smerea pe cei mândri, făcându-i să verse lacrimi de copil. Pentru cei mari, ca și pentru oamenii din popor, chilia sa era asemenea unui pridvor al cerului. O convorbire cu el sau o simplă binecuvântare deveneau adevărate întâlniri cu Dumnezeu, capabile să schimbe cu totul sensul vieții lor.
'Datorită darului înainte-vederii, el citea în inimile păcătoșilor, dezvăluind cele ce ei nu îndrăzneau să mărturisească, răspundea la scrisori fără a le deschide și știa să dea fiecăruia sfatul, mângâierea, încurajarea și mustrarea de care aveau nevoie. Predat cu totul voii lui Dumnezeu, el le spunea, fără multă cercetare, primul cuvânt pe care i-l descoperea Dumnezeu, și acesta era, totdeauna, cel mai potrivit pentru ei. Mila lui, izvorâtă din dragostea lui Dumnezeu care era în el, se revărsa asupra tuturor. A vindecat în chip minunat pe mulți, ungându-i cu uleiul din candela sa sau dându-le să bea din izvorul numit mai apoi 'puțul lui Serafim', aflat în apropierea mânăstirii, în 'pustia cea apropiată', unde îi plăcea să-și petreacă după-amiezele. I se aduceau atâtea cereri de rugăciune, pentru morți și vii, încât îi era cu neputință să-i pomenească pe toți; de aceea aprindea pentru fiecare o lumânare, chilia sa fiind mereu încălzită și luminată de sute de flăcări, închipuind sufletele credincioșilor'. (Viețile Sfinților)
În calendarul creștin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie (1833), dată la care sfântul a trecut în veșnicie, și în 19 iulie, ziua sa de naștere, precum și ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.
Slujba de canonizare a Sfântului Cuvios Serafim de Sarov a avut loc în prezența familiei imperiale, a țarului Rusiei, Sfântul Mucenic Nicolae al II-lea (prăznuit la 4 iulie), a sute de mii de credincioși și a unui sobor de slujitori condus de mitropolitul Sankt Petersburgului și al Ladogăi, Antonie. (sursa: vol. 'Viețile Sfinților') AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul Lewis Capaldi
Lewis Capaldi, născut la 7 octombrie 1996 la Glasgow, Scoția, este un cantautor celebru a cărui voce puternică și interpretare plină de pasiune i-au adus un public numeros la nivel mondial, precum și o serie de single-uri și albume de succes. A pătruns în curentul muzical pop dominant la sfârșitul anilor 2010, cu piese precum 'Bruises' și hitul internațio
7 octombrie - Ziua mondială a bumbacului
Ziua mondială a bumbacului este sărbătorită în 2026 în cadrul evenimentului cu tema 'Cotton for Good: Building Prosperity Through Trade, Transformation and Partnership', organizat în Tașkent, Uzbekistan, potrivit www.fao.org. Bumbacul reprezintă o cultură, un mod de viață și o tradiție
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 7 octombrie
Ortodoxe Sf. Mari Mc. Serghie și Vah; Sf. Mc. Iulian preotul, Chesarie diaconul și Polihornie Greco-catolice Sf. m. Sergiu și Vach; Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Romano-catolice Sf. Fecioară Maria, Regina Rozariului Sfinții Mari Mucenici Serghi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 octombrie
Este a 280-a zi a anului 2026. Au mai rămas 85 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 20 m și apune la 18 h 46 m. Luna răsare la 03 h 28 m și apune la 17 h 15 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 6 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Toma; Sf. Mc. Erotiida Greco-catolice Sf. ap. Toma Romano-catolice Sf. Bruno, pr. Sfântul Apostol Toma este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 6 octombrie. ''Sfântul Apostol
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 6 octombrie
Este a 279-a zi a anului 2026. Au mai rămas 86 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 19 m și apune la 18 h 48 m. Luna răsare la 02 h 11 m și apune la 16 h 53 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Luca Niculescu, desemnat de președintele Nicușor Dan candidat la funcția de premier (fișă biografică)
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, la 5 octombrie 2026, pe Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, să formeze Guvernul, în urma noilor consultări care au avut loc la Palatul Cotroceni
PERSONALITATEA ZILEI: Basul Pompeiu Hărășteanu
Basul Pompeiu Hărășteanu, artist de talie internațională, cu o carieră impresionantă în slujba artei interpretative românești, rămâne una dintre vocile emblematice ale Operei bucureștene din ultimele decenii și basul cel mai longeviv din istoria scenei lirice românești. A dat viață unor personaje dintr-un spectru stilistic ce se întinde de la Mo
5 octombrie - Ziua mondială a habitatului (ONU)
Ziua mondială a habitatului este sărbătorită, anual, în prima zi de luni a lunii octombrie, în 2026, la data de 5 octombrie, și este recunoscută de Organizația Națiunilor Unite drept un prilej de a reflecta asupra situației localităților urbane și asupra dreptului fundamental al tuturor oamenilor la o locuință adecvată. Ziua mondială a habitatului dă startul even
5 octombrie - Ziua mondială a arhitecturii
Ziua mondială a arhitecturii ('World Architecture Day') este sărbătorită în prima zi de luni din octombrie a fiecărui an, în 2026 fiind marcată la data de 5 octombrie. În 2026, tema zilei este 'Housing is a Human Right. Build It.', conform https://www.uia-architectes.org/.
5 octombrie - Ziua mondială a educației
Ziua mondială a educației este marcată în fiecare an la 5 octombrie, începând cu anul 1994. Educația transformă vieți și se află în centrul misiunii UNESCO de a construi pacea, de a eradica sărăcia și de a stimula dezvoltarea durabilă. A fost desemnată de UNESCO și marchează semnarea, în 1966, a ''Recomandării UNESCO/OIM (
A patra rundă de consultări președinte - partide în vederea desemnării premierului (cronologie 2026)
Președintele Nicușor Dan va avea luni, 5 octombrie, o nouă rundă de consultări privind desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru cu președinții și reprezentanții partidelor și formațiunilor politice din Parlament. Potrivit Administrației Prezidențiale, consultările vor avea loc după următorul program: * ora 14:00 - Partidul Social Democrat (PS
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu; Sf. Mc. Haritina Greco-catolice Sf. m. Haritina Romano-catolice Sf. Faustina Kowalska, călug.; Ff. Albert Marvelli; Bartolo Longo Sfinții Cuvioși Daniil și Misail de la Mănăstirea Turnu au fost
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 5 octombrie
Este a 278-a zi a anului 2026. Au mai rămas 87 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 18 m și apune la 18 h 49 m. Luna răsare la 00 h 53 m și apune la 16 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Gabriela Badea)
DOCUMENTAR: Actrița Susan Sarandon împlinește 80 de ani (4 octombrie)
Susan Sarandon, actriță de o versatilitate și o profunzime emoțională remarcabile, a câștigat, în 1996, un premiu Oscar pentru interpretarea sa - lipsită de artificii estetice, dar captivantă - a unei călugărițe care oferă consiliere condamnaților la moarte în filmul 'Dead Man Walking' (1995), semnat de regizorul Tim Robbins, menționează












